Mâncarea din spitale rămâne sub lupa ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete. Pentru ministru, ea rămâne o prioritate în mandatul său.
Oficialul a subliniat că vrea să afle direct de la pacienți cum este asigurată alimentația în spitale, deoarece „nu vreau rapoarte cosmetizate. Vreau să cunosc realitatea”.
Ministrul le-a cerut pacienților să trimită fotografii cu mesele primite în timpul internării.
Alexandru Rogobete a declarat că mâncarea din spitale rămâne o prioritate pentru el.
„N-am uitat și nu m-am oprit! Mâncarea din spitale rămâne o prioritate pentru mine! Modul în care este preparată și servită masa în spitalele din România nu este un detaliu administrativ. Este o chestiune de respect, de demnitate și, mai ales, de îngrijire medicală. Alimentația pacientului este parte a actului terapeutic! Nutriția are un rol esențial în recuperare, în eficiența tratamentului și în starea de bine a oamenilor internați. Am fost ferm de fiecare dată când am cerut managerilor de spitale să trateze această responsabilitate cu seriozitate. Și voi continua să fiu!“, a scris Alexandru Rogobete, pe Facebook.
Șeful de la Sănătate a făcut apel la pacienți și la aparținătorii acestora să posteze în comentarii fotografii cu mâncarea primită în spitale, ca să vadă direct condițiile în care este asigurată alimentația bolnavilor.
„Dragi pacienți, dragi aparținători, astăzi vreau să aflu direct de la voi cum arată mâncarea din spitalele României! Vă invit să postați în comentarii fotografii cu mesele servite în spitale și să precizați unitatea sanitară. Vreau să văd exemplele pozitive! Acolo unde mâncarea este de calitate, bine preparată și servită în condiții decente, managerii și echipele merită felicitați! Dar vreau să văd și exemplele negative! Acolo unde pacienții primesc mâncare de proastă calitate, insuficientă sau servită necorespunzător, îi invit pe managerii spitalelor să se așeze la masă și să mănânce cot la cot cu pacienții exact ceea ce li se oferă acestora!“, a mai spus ministrul.
Mai departe, el vrea să afle realitatea direct de la pacienți, nu din rapoarte cosmetizate.
„Nu putem vorbi despre respect pentru pacient dacă ignorăm ceea ce îi punem zilnic în farfurie! Nu vreau rapoarte cosmetizate. Vreau să cunosc realitatea, direct de la oamenii care trăiesc aceste experiențe. Transparența ne ajută să corectăm ceea ce nu funcționează și să apreciem ceea ce se face bine. Împreună reușim! Pentru că încrederea ne face bine!“, a conchis Alexandru Rogobete.











