Lidia Buble trece prin momente dificile. Cântăreaţa este ţintuită la pat din pricina unei răceli, ea pierzându-şi şi vocea.
Lidia Buble le-a mărturisit fanilor pe Instagram că nu poate vorbi, ea mimând ceea ce dorea să le spună acestora într-unul dintre clipurile pe care le-a postat pe reţeaua de socializare. Din pricina bolii, Lidia Buble este nevoită să facă tratament cu aerosol în fiecare seară, pentru a se reface cât mai repede şi a putea să susţină concerte în această perioadă aglomerată a Sărbătorilor de Iarnă.
CITEȘTE ȘI: Coincidență macabră. Ce a apărut la înmormântarea Stelei Popescu, dar și la cea a Cristinei Stamate
Miercuri a fost inmormântată actrița Cristina Stamate, la câteva zile după buna ei prietenă, Stela Popescu.
O coincidenta macabră face ca cele două să fi avut „musafiri” din lumea necuvântătoarelor, la înmormântare, scrie wowbiz.ro.
Locul de veci al Cristinei Stamate a fost „vizitat” de o pisică. Animalul a pășit pe aleea care duce la mormânt, s-a oprit câteva secunde și a privit către el. Întamplarea n-ar fi fost de luat in seama daca duminica, la inmormantarea Stelei Popescu, un caine nu s-ar fi tinut dupa cortegiul funerar, pe tot parcursul ceremoniei de inhumare care a avut loc la Manastirea Cernica.
Animalul a asteptat, cuminte, printre oameni si cruci și a privit catre multimea care plangea.