La Bruxelles a avut loc o nouă întâlnire în care liderii europeni au căutat soluții pentru a sprijini Ucraina în războiul împotriva Rusiei, în contextul în care administrația Donald Trump a lăsat să se înțeleagă că Statele Unite nu vor mai fi implicate.
Deciziile importante luate în cadrul întâlnirii au fost intens discutate și au fost adoptate în unanimitate de cei 27 de membri ai Uniunii Europene, Ungaria fiind singura țară care nu a susținut declarația. Totuși, voința Ungariei a fost ignorată. De asemenea, România va trimite reprezentanți la o nouă întâlnire programată pentru 11 mai în Franța.
În mod paradoxal, țările europene vorbesc despre pace în Ucraina și despre trimiterea unor presupuse forțe de menținere a păcii. Rusia a declarat deja ferm că va respinge această propunere, însă Donald Trump i-a spus lui Emmanuel Macron, în timpul vizitei acestuia la Casa Albă, că „Putin va accepta, în cele din urmă”.
În acest context, Ilie Bolojan a dorit să asigure publicul că România nu intenționează să trimită soldați pentru a susține efortul de menținere a păcii. De asemenea, statele europene au convenit să introducă o „clauză de salvgardare”, care va permite țărilor să facă cheltuieli suplimentare pentru apărare, fără ca acestea să fie incluse în calculul deficitului.
“Un alt element important este posibilitatea ca din fondurile europene, care nu vor fi cheltuite și care au fost alocate statelor, să se poată direcționa către cheltuielile de apărare fonduri în așa fel încât acestea să nu fie pierdute”, a mai explicat Ilie Bolojan. Volodimir Zelenski a fost și el prezent la discuții și a primit promisiuni din fața tuturor țărilor din UE că efortul de război al Ucrainei va fi susținut ”continuu”.
“S-a reconfirmat sprijinul pentru această țară din partea Europei, în așa fel încât să fie într-o poziție de negociere bună pentru ca la încheierea unui armistițiu și la încetarea focului să se ajungă în etapa următoare la un acord de pace”, a mai transmis Ilie Bolojan, conform Observatornews.ro.
“Reprezentanții României vor participa nu pentru că vom trimite trupe în teren, pentru că nu vom trimite trupe în teren, ca să fie lucrurile fără echivoc”, a concluzionat Bolojan, cu mențiunea că țara noastră va rămâne în schimb un hub strategic pentru aprovizionarea Ucrainei în vreme de război sau pace. Totodată, Bolojan a menționat că țara noastră nu trebuie să-și dubleze cheltuielile pentru apărare pentru că oricum stă bine la acest capitol, cu 2,2% din PIB alocați înarmării.