„Fiule, să nu uiți că totul ni se întoarce! Au fost, s-au dus și au revenit vremurile grele, fiule! Tot ceea ce ne dă Dumnezeu nouă, oamenilor, se întoarce.”

„Fiule, să nu uiți că totul ni se întoarce!

Au fost, s-au dus și au revenit vremurile grele, fiule!- a spus bătrânul.

Încă de când mă știu, am dus o viață grea…dar parcă acum e mult mai greu decât a fost. Viața obișnuită să fie mai ușoară înainte. Oamenii nu aveau mult, dar inima lor era împăcată cu ceea ce aveau. Inima lor era plină cu altceva, era plină cu dragoste și respect pentru cei dragi.

Tata era tata, mama era mama și copilul…era doar un copil nevinovat. Astăzi, din ce în ce mai mulți oameni în întreaga lume se spală cu propriile lacrimi căci fericirea, pentru mulți dintre ei, nu este decât un cuvânt desprins dintr-un basm. Dacă mă întrebi pe mine, fiule, nu am simțit nici măcar o frântură de bucurie și pace de foarte, foarte mult timp. Nici măcar nu îmi mai amintesc, fiule, când am râs ultima oară cu adevărat, cu inima, când am râs ultima oară din suflet.

I-am spus în mai multe feluri…mi-a părut rău să admit că într-un final să-i spun vieții doar „o viață”, ca oricare alta. Nu-mi trăiesc viața într-un fel anume. Dacă mă întrebi de copiii mei, ei sunt buni cu mine. Tot ce îmi doresc eu este ca lor să le fie bine. Și ei, la rândul lor, au viața lor, familie, copii. Vin și ei și mă vizitează, când pot, cum pot, îmi aduc ce pot. Eu îi aștept uitându-mă pierdut pe geam. Nu știu unde să mă uit, mă uit departe, cât mai departe. Însă atunci când copii mei vin la mine, este ca și cum soarele zâmbește.

Și mie soarele îmi zâmbește foarte rar. Îmi spun că au foarte multe treburi, obligații și că le este greu să vină să mă viziteze mai des. Când vin să mă vadă, sunt pe fugă, grăbiți să plece. Dar eu îi înțeleg și tot mă bucur să îi văd.

Știi la ce mă gândesc fiule? Că totul se întoarce. Tot ceea ce ne dă Dumnezeu nouă, oamenilor, se întoarce. Am fost și eu așa cum sunt copii mei. Am și eu așa cu părinții mei.

Astăzi suntem tineri, suntem copii, mâine suntem părinți și bătrâni. Astăzi suntem puternici, mâine suntem slabi. Cine știe ce se va mai întâmpla?

Acum…sunt așa cum sunt. Obișnuiam să fiu vesel, entuziast, voias. S-au dus acele vremuri. Acum stau și privesc pe geam. Și aștept. Așa cum și părinții mei mă așteaptă pe mine.

Ține minte fiule… totul ni se întoarce! Totul ni se întoarce…”