Aceasta mamica a ajuns la capatul puterilor in intamplarea pe care o povesteste mai jos.
In toiul cumparaturilor, incercand sa tina sub control un copil cu ADHD, avand si un bebelus in brate, femeia a primit un comentariu rautacios care i-a umplut paharul.
„N-are stare. Stiu asta, traiesc cu ea. Are ADHD si obsedeaza frecvent pe motivele pentru care se simte nedreptatita si nu se opreste pana cand nu adoarme sau se intampla ceva important care sa-i distraga atentia.
Stateam la coada de cateva minute, iar eu ii ignoram plansetele si refuzam sa cedez. Nu e evident ca daca cedez ii incurajez comportamentul?
Am mai plecat din magazine de nenumarate ori din cauza ei. Aproape de fiecare data ajung sa plec din magazin fara cumparaturile pentru care am intrat, cu un copil de 4 ani care e in plina criza de nervi si cu un bebelus in brate.
De data asta insa, trebuia sa raman ferma pe pozitii, ca aveam nevoie de cumparaturile astea. I-am zis pentru a 10-a oara sa stea jos in carutul de cumparaturi, ca sa nu cada, cand aud o femeie in spatele meu spunand „Oh, Doamne! Da-i un biscuite sa taca odata!”.
Puteam sa-i raspund mai frumos. Puteam sa ii explic ca fetita mea de 4 ani are ADHD in forma severa, imi cresc amandoi copiii singura, ca fac tot ce pot si ca n-am incotro, trebuie sa stau sa fac cumparaturile astea.
In loc sa spun asta, mi-a scapat „are doar 4 ani, iar tu vezi-ti dracului de treaba”. Am reusit sa ma abtin mai departe pana cand am ajuns sa achit produsele la casa in sistem fara casier, ca sa nu mai fiu nevoita sa dau ochii cu cineva care sa ma considere „acea persoana”.
„Acea persoana” care are un copil ce se comporta urat. Acea persoana care pare ca-i e lene sa-si disciplineze copilul, din cauza ca ignora comportamentul. Acea persoana care stie ca orice altceva decat ignorarea comportamentului va agrava totul.
Pana sa apuc sa achit cumparaturile, lacrimile-mi curgeau siroaie. Pur si simplu n-am mai suportat. M-a enervat, m-a jignit si sunt trista ca nu pot sa am nici macar o experienta placuta cu copiii mei in magazin.
In timp ce imi scanam produsele, o femeie vine catre mine si incepe sa vorbeasca cu Sophie. Ii pune intrebari ca sa ii distraga atentia, insa nu ma submineaza cand Sophie incepe sa ii ceara chipsuri.
„Nu, nu poti manca chipsuri azi. Trebuie sa fii fata buna pentru mama ta. Are nevoie sa fii buna cu ea. Si eu am o fetita mica, la fel ca tine. Cati ani ai? Dar fratele tau?”
Sincer, femeia asta putea fi si anticristul si tot as fi avut mai multa apreciere pentru bunatatea si compasiunea ei decat pentru oricine altcineva am mai intalnit.
E suficient un comentariu sa te puna la pamant. Niciodata nu stii prin ce trece altcineva. Nu ai de unde sa stii ce probleme are un copil de il face sa se comporte gresit si daca nu cumva stii cum e sa cresti un copil ca al meu, n-ai dreptul sa ma judeci.
Totodata, e nevoie de un singur gest de bunatate pentru a ajuta o mama sa se simta apreciata. Ii multumesc femeii de azi din Walmart pentru bunatatea aratata fata de mine si copiii mei. Multumesc ca ne-ai condus si ne-ai ajutat. Mamele trebuie sa se ajute unele pe altele!”
sursa: baby.unica.ro
