Trecem zilnic în drumul nostru măcar pe lângă o biserică. Dacă suntem grăbiți și nu putem intra să ne închinăm, ori dacă ne aflăm într-un mijloc de transport, ne facem doar semnul crucii și trecem mai departe. Privirile sau chiar cuvintele unora din jurul nostru ne pot face să ne simțim inconfortabil în această situație. Nu trebuie să uităm însă că, făcând semnul crucii, ne mărturisim credința și suntem mai aproape de Dumnezeu.
Credinciosul este sfătuit să recurgă la acest gest atunci când trece prin fața unei biserici, când aude clopotele, când trece pe lângă un cortegiu funerar, când tună și fulgeră, când plouă cu grindină, când îl prinde bezna undeva și e gata să se rătăcească, când îi spune cineva o veste care îl zguduie, când i se vorbește de nenorocirea cuiva, când se așază la masă, când se scoală de la masă, când începe lucrul, când pleacă într-o călătorie. De ce ar face toate astea? Foarte simplu. Când trece pe lângă o biserică, credinciosul se închină ca să dea mărturie de credință. Își afirmă credința. Deși acest lucru nu e scris în vreo rânduială, omul cu credință face asta deoarece e normal să îți faci cruce atunci când treci pe lângă locul în care știi că „locuiește” Dumnezeu, anunţă basilica.ro.
Însemnarea cu semnul crucii este, de altfel, o deprindere creștinească foarte veche, chiar din timpul Sfinților Apostoli. „La fiecare pas și la fiecare faptă ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci” (Tertulian, De corona, c. 3, Migne, P.L., II, col. 99).
De asemenea, crucea nu lipsește niciodată de pe vârful turlelor bisericilor și al clopotnițelor, iar în cimitire, cei răposați așteaptă învierea morților sub ocrotirea sfintei cruci. Vasele și odăjdiile sfințite ale bisericilor sunt împodobite cu cruci, multe biserici sunt zidite în chipul crucii, iar cărțile bisericești sunt pline de cântări în cinstea Sfintei Cruci.
