Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Cum arată casa lui Bogdan de la Ploiești

18 septembrie 2020
in Diverse

După mult timp în care cei doi maneliști au tot făcut schimb de locuri pe Youtube, Bogdan de la Ploiești a ”spart” supremația acestora. Cea mai recentă piesă a lui, ”Fără tine”, cântată cu Theo Rose e pe primul loc, cu 3,8 milioane de vizualizări în doar 5 zile.

De altfel, într-un timp record, Bogdan de la Ploiești a adunat zeci de milioane de vizualizări cu melodiile sale, ajungând astfel unul dintre cei mai apreciați interpreți de manele ai momentului.

Și cum e un artist care se respectă, Bogdan de la Ploiești nu putea face excepție de la regulă: se laudă cu bolizii de lux pe care-i conduce și cu hainele de firmă pe care și le cumpără. Bogdan locuiește într-un apartament de lux în Ploiești, însă are și o super vilă, aranjată pe gustul său, în care locuiesc părinții săi.

Sunt două camere din casă, de care Bogdan de la Ploiești este tare mândru: livingul unde spune că face petreceri monstruoase și o cameră de la subsol, care este de fapt dressingul său.

  • Doliu urias in Constanta! Marin s-a stins subit
  • Moșii de Iarnă 2026 – Tradiții, pachetele de pomană și rânduiala Sâmbetei Morților
  • Reguli noi pentru voucherele de vacanță în 2026. Cine pierde acest beneficiu
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Alertă în farmacii! Un medicament extrem de utilizat pentru colesterol a fost retras de urgență de pe piață
  • Alertă medicală în România! Boala care se răspândește rapid și îngrijorează specialiștii
  • Copil decedat, alte trei persoane din aceeași familie transportate la spital în județul Vaslui
  • Vezi aici cele mai noi și mai interesante știri!

Bogdan de la Ploiești spune că toate lucrurile din living sunt alese de el, de la tapetul imens de pe un perete, care înfățișează doi îndrăgostiți stilizați, până la decorarea peretelui unde se află șemineul și un imens televizor.

 

 

 

 

La subsolul casei, Bogdan de la Ploiești și-a făcut un dressing, care arată ca un mic magazin. Acolo se află frumos aranjate atât tricourile de firmă ale manelistului, dar și hainele sale de scenă.

ShareTweet
Urmatorul Articol

Cum arată vila "secretă" a lui Silviu Prigoană

Actualitate

Alertă în farmacii! Un medicament extrem de utilizat pentru colesterol a fost retras de urgență de pe piață

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Unghia care te atrage cel mai mult spune ce fel de femeie ești

Citeste mai multDetails
Actualitate

Lista actualizată a bolilor recunoscute ca handicap în 2025 și procedura completă pentru obținerea certificatului DGASPC

Citeste mai multDetails
Actualitate

Alertă medicală în România! Boala care se răspândește rapid și îngrijorează specialiștii

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Copil decedat, alte trei persoane din aceeași familie transportate la spital în județul Vaslui

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Prezentatoare TV găsită inconștientă după un jaf armat. Tânăra de 29 de ani nu a mai putut fi salvată

Citeste mai multDetails
Actualitate

Guvernul introduce reguli noi pentru schimbul automat de informații fiscale. Cine trebuie să depună declarații și ce se schimbă

Citeste mai multDetails
Actualitate

Vești bune pentru pensionari: se elimină CASS din pensii și se anunță indexări

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Cele 4 zodii lovite de noroc în 2026: vor da marea lovitură la Loto și se vor scălda în bani

Citeste mai multDetails
Actualitate

Cât sunt indemnizațiile acordate persoanelor cu handicap accentuat și mediu

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2025 DailyNews.ro | Contact

  • ROL.ro
  • Ortodoxia.me
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

DailyNews.ro
Consimțământul pentru folosirea datelor dvs. cu caracter personal pentru:

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a accesa informații despre dispozitivul tău. Consimțământul față de aceste tehnologii ne va permite nouă și partenerilor noștri să procesăm date cu caracter personal, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site și să afișăm reclame (ne)personalizate. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.

Fă clic mai jos pentru a consimți la cele de mai sus sau pentru a face alegeri mai detaliate. Opțiunile tale vor fi aplicate doar pe acest site. Poți modifica oricând setările, inclusiv prin retragerea consimțământului, utilizând comutatoarele din Politica privind Cookie-urile sau făcând clic pe butonul de gestionare a consimțământului din partea de jos a ecranului.

Functional Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes. The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
Statistici

Marketing

Caracteristici
Mereu activ

Mereu activ
Gestionează opțiunile Gestionează serviciile Gestionează {vendor_count} furnizori Citește mai multe despre aceste scopuri
Manager Optiuni
{title} {title} {title}
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2025 DailyNews.ro | Contact