Alocația pentru susținerea familiei a fost instituită de administraţiile locale ca formă de sprijin pentru familia/persoana singură cu venituri reduse care are în creștere și îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani, dacă aceasta realizează venituri nete lunare pe membru de familie de până la 530 lei.
Familiile care au în întreținere copii de vârstă școlară beneficiază de alocație în condițiile în care copiii frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învățământ organizate potrivit legii, cu excepția celor care le întrerup din motive medicale, și nu înregistrează absențe nemotivate în cursul unui semestru care să conducă la scăderea sub 8 a notei la purtare.
Pentru familiile care au în întreținere copii de vârstă școlară cu handicap grav sau accentuat și care nu frecventează o formă de învățământ, organizată în condițiile legii, alocația se acordă cu condiția prezentării certificatului de încadrare într-un grad de handicap și a dovezii eliberată de către secretariatul comisiei pentru protecția copilului, prin care se atestă faptul că respectivul copil nu poate fi înscris în nicio formă de învățământ, prevazută de lege.
CUANTUMUL ALOCAŢIEI PENTRU SUSŢINEREA FAMILIEI este stabilit diferențiat, în funcție de veniturile familiei și numărul de membrii ai acesteia, astfel:
Pentru familia formată din soţ-soţie sau bărbatul şi femeia necăsătoriţi al cărei venit net lunar/membru de familie se situează până la 200 de lei:
82 de lei pentru familia cu un copil
164 de lei pentru familia cu doi copii
246 de lei pentru familia cu trei copii
328 de lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii.
Pentru familia formată din soţ-sotie sau bărbatul şi femeia necăsătoriţi al cărei venit net lunar/membru de familie se situează între 201 şi 530 de lei:
75 de lei pentru familia cu un copil
150 de lei pentru familia cu doi copii
225 de lei pentru familia cu trei copii
300 de lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii.
Pentru familia monoparentală formată din persoana singură și copiii aflați în întreținerea acesteia al cărei venit net lunar/membru de familie se situează până la 200 de lei:
107 lei pentru familia cu un copil
214 lei pentru familia cu doi copii
321 de lei pentru familia cu trei copii
428 de lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii.
Pentru familia monoparentală formată din persoana singură și copiii aflați în întreținerea acesteia al cărei venit net lunar/membru de familie se situează între 200 şi 530 de lei:
102 lei pentru familia cu un copil
204 lei pentru familia cu doi copii
306 lei pentru familia cu trei copii
408 lei pentru familia cu patru sau mai mulţi copii.
Anchetă socială de la Primărie pentru stabilirea beneficiarilor de alocaţii pentru susţinerea familiei
Cererea pentru acordarea alocației pentru susținerea familiei, precum și celelalte acte doveditoare privind componența familiei și veniturile realizate, se înregistrează la direcţiile de asistenţă socială din cadrul primăriilor.
Pentru soluționarea cererii privind alocația pentru susținerea familiei, se efectuează ancheta socială la locul unde solicitantul împreună cu familia sa locuiește, ori la locul desemnat de solicitant în cazul celor fără locuință. Stabilirea sau respingerea dreptului la alocația pentru susținerea familiei, se face prin dispoziția scrisă a primarului, iar în cazul soluționării pozitive a cererii, dreptul se acordă începând cu luna înregistrării cererii.
În vederea urmăririi respectării condițiilor de acordare a alocației pentru susținerea familiei, se efectuează anchete sociale la interval de 6 luni sau ori de câte ori este nevoie. De asemenea, potrivit prevederilor legale în vigoare, beneficiarii au obligația de a-și reactualiza documentele justificative din 3 în 3 luni.
Pentru fiecare solicitant se întocmește o documentație distinctă, păstrându-se actele care au stat la baza stabilirii dreptului pentru alocația de susținere a familiei, cele emise ulterior de primar, precum și cele prezentate ulterior de solicitant.
Sumele încasate necuvenit cu titlu de alocație se recuperează de la titularul dreptului la alocație în termenul de prescripție, stabilit de lege pentru creanțele bugetare. Recuperarea sumelor plătite necuvenit cu titlu de alocație pentru susținerea familiei se face de către Agenția de Plăți și Inspecție Socială a Municipiului București, prin decizie a directorului, care se comunică debitorului în termen de 15 zile.
Ce documente sunt necesare pentru întocmirea dosarului privind acordarea alocației pentru susținerea familiei
Actele necesare întocmirii dosarului pentru obținerea alocației de susținere a familiei se depun la Serviciul Susținerea Familiei și Copilului din cadrul Direcţiilor de asistenţă socială și cuprind:
– Cerere şi declaraţie pe propria răspundere (care poate fi descărcată de aici);
– Acte de identitate (carte de identitate pentru soţ şi soţie sau, după caz, pentru partener şi partenera, certificat/e de naştere pentru copil/copii sau, după caz, carte de identitate);
– Permis de şedere temporară, permis de şedere permanentă sau document de identitate eliberat de autorităţile române competente sau paşaportul în cazul cetăţenilor străini sau apatrizi;
– Certificat de căsătorie;
– Hotărâre judecătorească de divorţ;
– Hotărâre judecătorească încredinţare minor/i cu stabilirea pensiei de întreţinere;
– Hotărâre judecătorească definitivă de încuviinţare a adopţiei, de plasament familial al/a minorului/minorilor;
-Hotărâre judecătorească privind arestul preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau pedeapsă privativă de libertate;
– Certificat de deces;
– Actul din care să rezulte calitatea solicitantului de tutore sau curator;
ATENȚIE! La solicitarea documentelor necesare întocmirii dosarului pentru alocația de susținere a familiei este obligatorie prezentarea livretului de familie.
– Adeverinţă eliberată de Administraţia Financiară pentru persoanele majore din care să rezulte dacă realizează venituri impozabile;
– Adeverinţă eliberată de Direcţia de Impozite şi Taxe Locale din care să rezulte dacă figurează cu bunuri mobile sau imobile; în cazul autoturismelor se va preciza anul de fabricaţie, în mod obligatoriu;
– Adeverinţă cu stagiul de cotizare Casa de Pensii;
– Adeverinţă de venit cu salariul net realizat în luna anterioară depunerii cererii;
– Declaraţie privind veniturile realizate;
– Adeverinţă de elev sau student cu menţiunea dacă primeşte bursa sau nu şi tipul acesteia (bani de liceu, bursa socială, bursa de merit);
– Certificat de încadrare într-un grad de handicap şi planul de recuperare din care să reiasă dacă poate urma sau nu cursurile şcolare;
– Talon de alocaţie de stat sau adeverinţa de la Agenţia Naţională de Prestaţii Sociale cu menţiunea dacă beneficiază de alocaţie de stat;
– Talon ajutor de şomaj;
– Talon de pensie;
– Talon pensie de handicap;
– Talon alocaţie de plasament;
– Adeverinţă privind acordarea de prestaţii financiare, în care să se menţioneze perioadă şi cuantumul;
– Declaraţie privind modul de gospodărire în cazul în care în imobil locuiesc mai multe persoane;
– Declaraţie privind modul de gospodărire în cazul în care în imobil locuiesc mai multe persoane;
– Livret de familie;
– Adeverinţă din care să reiasă dacă beneficiază de alocaţie de susținere (pentru persoanele care nu domiciliază pe raza sectorului 5);
– Dosar de încopciat cu şină;
– Alte documente, după caz, din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor de acordare.
ATENȚIE! Actele se vor prezenta în original şi xerocopie, informează Primăria Sectorului 5.
Sursa: romaniatv.net