Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
sâmbătă, 13 septembrie 2025
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Cardurile educaționale au fost încărcate! Ce sumă au primit

17 decembrie 2024
in Actualitate

De luni, 16 decembrie, cardurile educaționale nou emise pentru elevii și preșcolarii din familii defavorizate au început să fie încărcate cu suma de 500 de lei, conform unui anunț al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) făcut pentru Edupedu.ro.

Cardurile educaționale au fost distribuite încă din luna noiembrie, însă până acum nu au fost active. Beneficiarii tichetelor educaționale sunt părinții și copiii care au depus cereri pentru anul școlar curent, dar nu au mai primit acest sprijin în anii anteriori.

Șeful ISJ Dâmbovița, Valentin Stancu, a explicat, pentru sursa citată, că întârzierea a fost cauzată de procesul complex de verificare a datelor beneficiarilor.

Oficialul a precizat că verificările sunt necesare pentru a corecta eventualele schimbări în declarațiile beneficiarilor. Spre exemplu, dacă anul trecut cererea a fost făcută pe numele tatălui, iar anul acesta pe numele mamei, autoritățile sunt nevoite să revizuiască datele, inclusiv CNP-urile. Această procedură asigură că fondurile sunt distribuite corect.

Sprijinul de 500 de lei pentru rechizite și haine este destinat elevilor din clasele primare, gimnaziale și preșcolarilor care provin din familii defavorizate.

  • O refugiată ucraineană ucisă într-un atac șocant
  • Prima minivacanță a anului școlar 2025-2026: Care sunt elevii norocosi
  • Noi detalii șocante în cazul asasinatului lui Charlie Kirk
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Schimbare majoră: 6 zile libere legale dispar din calendar începând cu 2026
  • Legea îți dă dreptul să devii proprietar prin posesie îndelungată: ce trebuie să știi dacă ai un teren fără acte
  • Pericol ascuns în farfurie! Acest aliment rămâne ore întregi în stomac și poate fi nociv pentru sănătate
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri

Programul, finanțat din fonduri europene, face parte din inițiativa „Sprijinirea copiilor din familii dezavantajate prin acordarea de tichete sociale, pe suport electronic, pentru sprijin educațional” conform Ordonanței de Urgență nr. 83/2023.

Conform MIPE, citat de Edupedu.ro, în acest an școlar, peste 650.000 de copii urmează să primească tichetele educaționale, ceea ce reflectă o creștere semnificativă față de anii anteriori. De exemplu, potrivit unui anunț anterior al Ministerului Fondurilor Europene, în anul școlar 2022-2023, aproximativ 245.000 de copii au beneficiat de acest ajutor, iar numărul aproape s-a dublat în 2023, când au fost emise peste 527.000 de carduri.
Programul permite depunerea cererilor pentru tichetele educaționale pe tot parcursul anului școlar. Părinții care îndeplinesc condițiile și nu au primit cardurile pot solicita acest sprijin prin intermediul școlilor unde sunt înscriși copiii.

De asemenea, părinții care au pierdut cardurile educaționale trebuie să anunțe unitatea de învățământ și să depună o cerere pentru reemiterea cardului, a transmis ISJ Ilfov, potrivit sursei citate.

În ciuda declarațiilor oficiale, MIPE nu a comunicat un calendar clar privind procesul de încărcare a cardurilor nou emise. Mulți părinți au ridicat cardurile încă de la sfârșitul lunii noiembrie, dar acestea nu au fost funcționale până în prezent, mai scrie Edupedu.ro. Potrivit părinților, unii au confirmat deja primirea banilor pe cardurile educaționale începând de luni, 16 decembrie.

ShareTweet
Urmatorul Articol

LOGODNICUL MEU M-A PĂRĂSIT LA ALTAR — 50 DE ANI MAI TÂRZIU, AM PRIMIT O SCRISOARE DE LA EL

Fără categorie

Schimbare majoră: 6 zile libere legale dispar din calendar începând cu 2026

Citeste mai multDetails
Actualitate

Legea îți dă dreptul să devii proprietar prin posesie îndelungată: ce trebuie să știi dacă ai un teren fără acte

Citeste mai multDetails
Diverse

Pericol ascuns în farfurie! Acest aliment rămâne ore întregi în stomac și poate fi nociv pentru sănătate

Citeste mai multDetails
Actualitate

Spectacol pe cer pe 7 septembrie! La ce oră vezi eclipsa totală de Lună

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Eclipsa de Lună a schimbat destinul! 3 zodii scapă definitiv de necazuri

Citeste mai multDetails
Actualitate

Lovitură de teatru pe scena politică! Executivul a căzut după votul moțiunii de cenzură, premierul a fost demis

Citeste mai multDetails
Actualitate

Alertă totală! Granițele au fost închise

Citeste mai multDetails
Actualitate

Breaking news de la Ministerul de Interne! Cătălin Predoiu a făcut anunțul care aprinde spiritele!

Citeste mai multDetails
Diverse

Previziuni financiare în funcție de data nașterii: Ce venituri poți atrage?

Citeste mai multDetails
Actualitate

Atenție, români! Informare importantă pentru clienții Hidroelectrica, PPC România, Engie și Electrica

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2025 DailyNews.ro | Contact

  • ROL.ro
  • Ortodoxia.me
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

DailyNews.ro
Consimțământul pentru folosirea datelor dvs. cu caracter personal pentru:

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a accesa informații despre dispozitivul tău. Consimțământul față de aceste tehnologii ne va permite nouă și partenerilor noștri să procesăm date cu caracter personal, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site și să afișăm reclame (ne)personalizate. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.

Fă clic mai jos pentru a consimți la cele de mai sus sau pentru a face alegeri mai detaliate. Opțiunile tale vor fi aplicate doar pe acest site. Poți modifica oricând setările, inclusiv prin retragerea consimțământului, utilizând comutatoarele din Politica privind Cookie-urile sau făcând clic pe butonul de gestionare a consimțământului din partea de jos a ecranului.

Functional Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes. The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
Statistici

Marketing

Caracteristici
Mereu activ

Mereu activ
Gestionează opțiunile Gestionează serviciile Gestionează {vendor_count} furnizori Citește mai multe despre aceste scopuri
Manager Optiuni
{title} {title} {title}
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2025 DailyNews.ro | Contact