Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Daily News
vineri, 9 mai 2025
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Când va ninge în România. Anul acesta, iarna va începe mult mai devreme decât de obicei

14 septembrie 2023
in Actualitate

Dacă de ani buni ne-am obişnuuit să nu avem zăpadă de Crăciun şi Revelion, ei, bine, în 2023 lucrurile vor sta altfel. Meteorologii Accuweather au transmis că prima zăpadă o să cadă chiar în primele zile ale lunii decembrie.

Când va ninge în România. Mai exact, potrivit estimărilor, bucurştenii se vor bucura de primii fulgi chiar de pe 2 decembrie. În ziua respectivă, temperaturile vor fi cuprinse între -2 și 4 grade Celsius.

Când va ninge în România
Totuşi, nu se va depune strat de zăpadă, pentru că pe 3 decembrie temperaturile vor ajunge până la 3 grade, urmând să crească în zilele ce vin.

  • Seva de smochin: Beneficii, utilizări și recomandări pentru sănătate și îngrijire
  • 5 Semne timpurii ale cancerului de colon pe care Cheryl le-a ignorat înainte de diagnostic
  • Sondaj surpriză înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale:
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Rezultate fără precedent în primul sondaj pentru turul 2. România, în fața unui moment istoric!
  • Previziunile Cristinei Demetrescu pentru turul 2 al alegerilor: Ce indică astrele
  • Rachetă de ultimă generație folosită într-un atac asupra unor „instalații teroriste”; urmează replici cu focuri de artilerie din partea adversarului
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri

De Moş Nicolae, sunt estimate temperaturi de până la 6 grade Celsius.

Sezonul rece 2023-2024, sub influenţa El Nino
El Nino este un model climatic ce poate să descrie răcirea neobișnuită a apelor de suprafață. Fenomenul va marca iarna 2023-2024.

El Nino are loc, de regulă, la un interval de doi până la șase ani. Meteorologii de la agenția guvernamentală National Weather Service din SUA sunt de părere că ne-am putea confrunta cu unul dintre cele mai aspre fenomene din istorie, anunțând vortex polar cu nămeți de zăpadă.

Sfârșitul lunii noiembrie va aduce temperaturi foarte scăzute în estul Europei, implicit și în România. Dacă vom avea parte de un an în care fenomenul El Nino va evolua potrivit estimărilor specialiștilor, iarna va fi una aspră, cu multe ninsori și straturi de zăpadă consistente.

ShareTweet
Urmatorul Articol

Cea mai falsă zodie din horoscop. Să nu te apropii de ea, te va păcăli imediat

Actualitate

Rezultate fără precedent în primul sondaj pentru turul 2. România, în fața unui moment istoric!

Citeste mai mult
Actualitate

Previziunile Cristinei Demetrescu pentru turul 2 al alegerilor: Ce indică astrele

Citeste mai mult
Actualitate

Minivacanță în luna mai pentru elevi: ziua de 5 mai este liberă

Citeste mai mult
Actualitate

Salariul minim crește din 1 mai 2025 și ajunge la 4.500 lei

Citeste mai mult
Monden

Din păcate este vorba de Andrei Bănuță. Cutremur în showbiz

Citeste mai mult
Actualitate

Ilinca Simion, partenera liderului AUR: cine este și ce face în viața de zi cu zi

Citeste mai mult
Actualitate

Rachetă de ultimă generație folosită într-un atac asupra unor „instalații teroriste”; urmează replici cu focuri de artilerie din partea adversarului

Citeste mai mult
Actualitate

Primul sondaj pentru turul al doilea: cine ar ieși învingător dacă alegerile ar avea loc duminică

Citeste mai mult
Actualitate

Semnal de alarmă pentru românii care depind doar de carduri

Citeste mai mult
Actualitate

Cine contestă alegerile? Posibilitatea anulării scrutinului

Citeste mai mult
ROL.ro

© 2025 DailyNews.ro | Contact

  • ROL.ro
  • Ortodoxia.me
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Informatii Cookies
  • Politică de Confidențialitate
  • ANPC

Urmariti-ne

DailyNews.ro
Consimțământul pentru folosirea datelor dvs. cu caracter personal pentru:

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a accesa informații despre dispozitivul tău. Consimțământul față de aceste tehnologii ne va permite nouă și partenerilor noștri să procesăm date cu caracter personal, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site și să afișăm reclame (ne)personalizate. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.

Fă clic mai jos pentru a consimți la cele de mai sus sau pentru a face alegeri mai detaliate. Opțiunile tale vor fi aplicate doar pe acest site. Poți modifica oricând setările, inclusiv prin retragerea consimțământului, utilizând comutatoarele din Politica privind Cookie-urile sau făcând clic pe butonul de gestionare a consimțământului din partea de jos a ecranului.

Functional Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes. The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
Statistici

Marketing

Caracteristici
Mereu activ

Mereu activ
Gestionează opțiunile Gestionează serviciile Gestionează {vendor_count} furnizori Citește mai multe despre aceste scopuri
Manager Optiuni
{title} {title} {title}
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2025 DailyNews.ro | Contact