BYD a avut o înțelegere cu Turcia pentru o a doua uzină europeană, dar proiectul s-a blocat din motive legate de relația cu autoritățile locale.
Stella Li a spus de mai multe ori că este deschisă și posibilității de a cumpăra fabrici de la alți producători auto, deși până acum nu a început asemenea discuții.
În septembrie, vicepreședinta a spus că producția europeană planificată nu include doar autoturisme. Pe listă intră și camioanele electrice.
„Pe termen lung, vom produce local tot ce vindem în Europa”, declara atunci Stella Li, potrivit Reuters.
„Vom produce în Europa. Tarifele reprezintă o provocare pe termen scurt pentru noi, dar pe termen lung lucrăm la o soluție”, mai spunea tot ea.
Extinderea capacităților de producție este susținută și de vânzări. În primele nouă luni din 2026, BYD a vândut 206.002 automobile în Uniunea Europeană, cu 154,4% mai multe decât în perioada similară a anului trecut.
Pe partea de personal, Stella Li a anunțat recent că producătorul vrea să depășească 40.000 de angajați în Europa până în 2030, comparativ cu aproximativ 10.000 în prezent.
Recrutarea unor persoane disponibilizate de alte companii din industria auto europeană intră și ea în calcul.
Întâlnirea de la București și posibila vizită la Brașov atrag atenția asupra ideii ca România să găzduiască o investiție a producătorului chinez. Nu există, deocamdată, o confirmare oficială a intenției de a construi o fabrică BYD în țara noastră.











