Rezistența la insulină este o problemă metabolică despre care se vorbește tot mai des, deși nu este întotdeauna înțeleasă corect. Ea apare atunci când celulele organismului nu mai răspund eficient la insulină, hormonul care ajută glucoza din sânge să pătrundă în celule și să fie folosită pentru producerea energiei. Pancreasul poate produce atunci mai multă insulină, iar nivelul acesteia poate rămâne crescut o perioadă, până când glicemia depășește valorile normale.
Nu înseamnă automat diabet, dar poate contribui la apariția prediabetului și, în timp, a diabetului zaharat de tip 2. Problema e că nu provoacă întotdeauna simptome evidente. Unele persoane află că au această problemă din analize de rutină, iar altele au factori de risc sau modificări metabolice care justifică investigații suplimentare.
Insulina este un hormon produs de pancreas, cu rol esențial în reglarea glicemiei. După masă, când nivelul glucozei din sânge crește, pancreasul eliberează insulină, care permite celulelor să preia glucoza și s-o folosească pentru energie sau s-o depoziteze.
În cazul rezistenței la insulină, celulele musculare, adipoase și hepatice nu mai răspund la fel de eficient la acest hormon. Pentru a menține glicemia în limite normale, pancreasul încearcă să compenseze și produce o cantitate mai mare de insulină.
O vreme, mecanismul poate funcționa, iar glicemia poate rămâne normală. Dacă însă organismul nu mai reușește să compenseze suficient, glucoza din sânge poate crește. Așa poate apărea prediabetul, etapă în care glicemia este mai mare decât normalul, dar nu a ajuns încă la valorile caracteristice diabetului zaharat.
Diabetul și rezistența la insulină nu sunt același lucru, iar nu toate persoanele care o au vor dezvolta boala. Este totuși un factor important de risc, care merită identificat și gestionat.
Unul dintre cele mai importante lucruri de știut este că rezistența la insulină nu provoacă, de regulă, simptome specifice în stadiile inițiale. Cineva poate avea problema fără să observe vreo schimbare a stării de sănătate.
Totuși, anumite manifestări și modificări ale organismului pot justifica o evaluare medicală.
Un semn care poate fi asociat cu rezistența la insulină este acanthosis nigricans. Se manifestă prin zone de piele mai închise la culoare, cu aspect îngroșat și catifelat, mai ales la nivelul cefei, gâtului, axilelor sau în zona inghinală.
Modificările apar frecvent în pliurile pielii și pot fi confundate cu o problemă de igienă sau cu o pigmentare obișnuită. În realitate, pot indica o problemă metabolică și justifică un consult medical.
Acanthosis nigricans nu confirmă singură diagnosticul de rezistență la insulină, pentru că poate avea și alte cauze. Medicul poate recomanda investigații suplimentare ca să afle ce a determinat apariția ei.
Excesul de țesut adipos, mai ales cel acumulat în jurul abdomenului, este asociat cu un risc mai mare de rezistență la insulină. Țesutul adipos visceral, situat în jurul organelor interne, are activitate metabolică și poate influența felul în care organismul răspunde la insulină.
Problema nu apare exclusiv la persoanele supraponderale sau cu obezitate. Și persoanele cu greutate considerată normală pot avea această problemă.
Greutatea corporală nu poate fi folosită singură pentru a stabili dacă cineva are sau nu rezistență la insulină.
În stadiile inițiale, organismul poate compensa rezistența prin producerea unei cantități mai mari de hormon, astfel încât glicemia să rămână în limite normale.
Pe măsură ce compensarea devine insuficientă, glicemia poate începe să crească. Valorile peste intervalul normal, dar sub pragul diabetului, pot indica prediabet.
De aceea, analizele de sânge sunt importante chiar și fără simptome, mai ales pentru persoanele cu factori de risc.
Unele persoane descriu oboseală sau somnolență, inclusiv după masă, și le asociază cu rezistența la insulină. Aceste manifestări nu sunt însă specifice afecțiunii și nu pot fi folosite pentru diagnostic.
Oboseala persistentă poate avea numeroase cauze, de la somn insuficient și stres până la anemie, tulburări tiroidiene sau alte probleme medicale. Dacă apare frecvent, merită evaluată în contextul stării generale de sănătate.
Continuarea pe pagina următoare »
