Cluj-Napoca și Drobeta-Turnu Severin și-au recuperat simbolic denumirile antice ale așezărilor în anii ’70, în urma unor decizii ale regimului comunist. Nu au fost însă singurele localități din România care au primit nume inspirate din trecutul dacic și roman.
Redenumirea Clujului în Cluj-Napoca, din 1974, a stârnit controverse. Schimbarea era legată de dorința fostului lider comunist Nicolae Ceaușescu de a evidenția originile dacice și romane ale așezării.
Orașul transilvan a purtat numele Cluj până la Decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974. Și denumirea aceasta avea origini străvechi.
„Cluj-Napoca este reședința și cel mai mare oraș al județului Cluj și al Transilvaniei, totodată. Numele de Cluj provine, cel mai probabil, din latinescul Castrum Clus, folosit pentru întâia oară în secolul al XII-lea pentru a desemna cetatea orașului medieval din acest loc. Toponimul Clus are semnificația de «închis» în latină și se referă la dealurile care înconjoară orașul. O altă ipoteză acceptată este aceea a provenienței numelui topic din germanul Klaus sau din cuvântul Klause (însemnând «trecătoare între munți») sau din clusa («stăvilar, baraj»)”, arată istoricul denumirii, prezentat în documentele oficiale ale Primăriei municipiului Cluj-Napoca.
În Evul Mediu, orașul se numea Castrum Clus, nume sub care a fost atestat în 1167. În maghiară era Kolozsvár, iar în germană Klausenburg. Primul nume în română a fost Cluș, scris uneori și Klus. Localitatea s-a dezvoltat în Evul Mediu prin colonizarea sașilor. În 1405 a primit statutul de oraș regal liber, acordat de regele Sigismund de Luxemburg.
„Prima atestare documentară a unei așezări pe teritoriul de astăzi al Clujului a fost făcută de geograful grec Claudius Ptolemeu, care a menționat aici una dintre cele mai însemnate localități din Dacia, cu numele Napuca. Cea dintâi atestare a Napocii romane datează din perioada imediat următoare războaielor de cucerire a Daciei, din anii 107–108, și constă dintr-o bornă militară, descoperită la Aiton, rezultată de la construcția unui drum strategic imperial”, arată istoricul orașului.
Napoca s-a dezvoltat ca așezare romană pe malul drept al râului Samus (Someș). În anul 124 d.Hr. a primit rangul de municipiu, sub numele de Municipium Aelium Hadrianum Napoca, iar apoi de colonie, sub numele de Colonia Aurelia Napoca, devenind capitala provinciei Dacia Porolissensis.
Ceaușescu a rebotezat Clujul
În octombrie 1974, Nicolae Ceaușescu a decis adăugarea numelui antic „Napoca” la denumirea municipiului Cluj. Propunerea sa a fost discutată în ședința Comitetului Executiv al CC al PCR din 15 octombrie 1974. Ceaușescu susținea că Napoca era o denumire dacică.
„După datele date de istorici mi s-a spus că este o denumire dacă, iar romanii au păstrat-o. Deci, propunem o denumire dacă și una romană. Asta reamintește că acum 2000 de ani acolo a existat o civilizație și nu a fost adusă de vânt”, afirma Nicolae Ceaușescu.
Propunerea sa a fost aprobată în unanimitate.
„Cu prilejul aniversării a 1850 de ani de la ridicarea așezării Napoca la rangul de municipiu și de capitală a Daciei Porolissensis. Pentru a eterniza denumirea acestei străvechi așezări (mărturie a vechimii și continuității poporului român pe aceste meleaguri), Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România decretează: Articol unic. Începând cu data prezentului decret, la denumirea municipiului Cluj se va adăuga străvechea denumire Napoca, urmând a se numi municipiul Cluj-Napoca”, se arăta în Decretul Consiliului de Stat nr. 194 din 16 octombrie 1974, prin care orașul primea oficial numele Cluj-Napoca.
Cu doi ani mai devreme, tot la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu, municipiul Turnu Severin fusese redenumit Drobeta-Turnu Severin, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 197 din 15 mai 1972. Schimbarea a fost invocată și în discuțiile din 1974 privind redenumirea Clujului, liderul comunist susținând că ambele nume antice aveau origini dacice.
„Așa cum Drobeta nu este romană, nici Napoca nu este romană”, afirma Nicolae Ceaușescu, potrivit stenogramei ședinței din 15 octombrie 1974.
Denumirea nouă a fost legată și ea de un moment festiv: aniversarea a 1.850 de ani de existență atestată documentar a localității și împlinirea a 90 de ani de activitate a Uzinei de Vagoane.
Festivitățile au avut loc la 15 mai 1972, în prezența lui Nicolae Ceaușescu, cu o zi înainte de inaugurarea oficială a Sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier I, realizat în colaborare de România și Iugoslavia. Sistemul a fost inaugurat la 16 mai 1972, în prezența lui Nicolae Ceaușescu și a liderului iugoslav Iosip Broz Tito.
„Înmănunchind aceste două denumiri ale municipiului într-una singură, dorim să subliniem și mai mult unitatea dintre trecut, prezent și viitor, faptul că poporul român există de veacuri și va dăinui peste veacuri pe aceste meleaguri, edificând cea mai înaltă societate din lume: comunismul!”, declara Nicolae Ceaușescu la adunarea jubiliară, potrivit revistei Flacăra, în numărul din 21 mai 1972.
Numele antic Drobeta, întâlnit și sub formele Drubeta sau Drubetis, este considerat de origine geto-dacică. A fost păstrat în izvoarele greco-romane, precum scrierile geografului Ptolemeu și Tabula Peutingeriana, o hartă a drumurilor din Imperiul Roman.
Vasile Pârvan considera că Drobeta ar însemna „Despicata”, numele fiind pus în legătură cu particularitățile geografice ale Dunării. Lingvistul Cicerone Poghirc, în schimb, susținea că toponimul ar proveni dintr-un termen indo-european legat de lemn și copaci, în special de stejar, putând avea semnificația de „stejăriș”. Cercetările arheologice au evidențiat urme de locuire dacică în zona Drobetei.
După cucerirea romană, localitatea s-a dezvoltat ca așezare militară. Avea și rol comercial și portuar. A primit statutul de municipiu în timpul împăratului Hadrian, iar pe cel de colonie în timpul lui Septimius Severus.
Mai multe localități din România poartă nume inspirate din istoria dacilor și romanilor. În județul Brașov, satul Dacia din comuna Jibert, denumit astfel din 1931, era cunoscut anterior sub numele Ștena (Stein, în germană) și păstrează o biserică fortificată medievală. În județul Satu Mare, satul Dacia din comuna Doba a apărut tot în perioada interbelică, la fel ca satul Traian din aceeași comună.
Satul Dacia din comuna Nicșeni, din județul Botoșani, a fost întemeiat de familii venite din comuna Roma, care aveau terenuri în zonă. Așezarea este atestată în jurul anului 1928. Satul a rămas izolat timp de decenii și a fost electrificat abia după 1990, când a scăpat și de planurile de desființare din perioada comunistă.
Alte localități cu nume inspirate din Antichitate sunt Decebal, din Satu Mare, și Sarmizegetusa, din Hunedoara. Mai există și Valea Dacilor, din Constanța.
Numele împăratului Traian este mai răspândit. Îl poartă localități din județele Bacău, Brăila, Ialomița, Olt, Teleorman, Neamț, Galați și Tulcea.
În aprilie 1989, Marea Adunare Națională a adoptat Legea nr. 2 privind reorganizarea administrativă a României. Pe lângă desființarea și comasarea a peste 300 de comune, legea a adus și noi denumiri unor localități, inspirate din istoria antică.
Atunci, în județul Hunedoara, comuna Orăștioara de Sus a devenit Decebal, Geoagiu a primit numele Germisara, Vețel a devenit Micia, iar Totești a fost redenumită Traian. Noile denumiri aminteau de regele dac Decebal, de împăratul roman Traian și de așezările antice Germisara și Micia. Vestigiile acestora se păstrează în Hunedoara, la Geoagiu și Vețel.
Dobrosloveni, din județul Olt, a primit numele Romula, după orașul roman ale cărui ruine se află la Reșca. În Constanța, comuna Istria a devenit Histria, după vechea colonie grecească de pe țărmul Mării Negre.
Redenumirile din 1989 au fost însă de scurtă durată. Ele au fost abrogate prin Decretul-lege nr. 38 din 22 ianuarie 1990, iar localitățile au revenit la vechile denumiri.
