Am divortat la 42 de ani, pentru ca sotul meu era vadit plictisit de casnicia noastra, se uita tot timpul dupa fete tinere, se simtea mult mai bine in compania fiicelor decat a sotiilor prietenilor nostri.
Devenise ridicol. Sigur ca ne-am iubit candva, dar, sa fim seriosi, cat dureaza iubirea in cazul celor mai multi dintre noi? O clipa, doua? Oricum, nu o viata, asa cum ne dorim la un moment dat. Ceea ce m-a convins definitiv ca trebuie sa ne despartim a fost faptul ca una dintre prietenele mele mi s-a plans ca Sergiu, in loc sa-i mediteze fata pentru admiterea la facultate, a initiat-o in cu totul alte taine, iar ea e acum indragostita de el. M-a durut cumplit gestul lui, pentru ca il rugasem in mod expres sa nu se faca de ras si sa nu ma faca de ras in cercul nostru de prieteni.
Poate ca, in felul lui, are dreptate si nici Violeta nu a fost total nevinovata. Numai ca el poate sa-i fie tata, parintii ei ne erau prieteni si, chiar daca ea i-ar fi facut avansuri, el nu trebuia sa cedeze.
Divortul s-a terminat rapid, a ramas fiecare in cate unul din cele doua apartamente pe care le aveam, fiecare si-a pastrat masina si banii din banca. N-am avut copii si atunci am avut grija sa ne asiguram ca vom avea o suma de bani pentru vremuri grele. Ne-am despartit prieteni, pentru ca stiam foarte bine amandoi ca asta era solutia cea mai buna. Sergiu n-a rezistat prea multa vreme singur, asa sunt barbatii, au nevoie de „o mama” care sa le spele si sa le calce hainele, dar si sa-i mangaie la necaz. Cea de-a doua lui sotie era foarte diferita de mine, mult mai tanara, dar si mult mai hotarata. A pus mana pe el, i-a facut doi copii unul dupa altul…
Eram in relatii foarte bune cu patronul meu, mare parte din contracte mi se datorau mie, asa ca, dupa divort, mai intai m-a promovat intr-o functie de conducere si mi-a propus sa-i devin asociat, iar apoi a inceput sa se dea la mine. Victor este cu 15 ani mai mare decat mine, iar acum e divortat. Nimeni nu stie exact povestea lui de viata, au circulat tot felul de variante, dintre care cea mai plauzibila pare aceea ca fosta lui sotie, exact cand era insarcinata cu fiul lor, s-a incurcat cu fratele mai mic al lui Victor si au emigrat amandoi in Statele Unite, la sora ei. Fiul lui Victor s-a nascut acolo si, cel putin pana nu demult, a stiut ca unchiul lui ii este tata, iar Victor n-a facut nimic ca sa schimbe lucrurile.
Ceea ce este uimitor este faptul ca Victor nu-i poarta ranchiuna fratelui lui, ba chiar dimpotriva, a pastrat legatura cu el, fara sa-si exprime insa dorinta de a-si cunoaste si vedea fiul. S-a gandit ca e mult prea tarziu pentru ei sa devina tata si fiu si ca oricum nu are rost sa-i tulbure baiatului existenta.
Nimeni nu stie de ce, dar acum vreo doi ani si fratele lui Victor a divortat de aceasta femeie, iar baiatul, Filip, a ramas, cel putin pana la terminarea studiilor, alaturi de mama lui. Fratele lui Victor s-a intors in tara si a investit in firma fratelui lui. Am fost uimita sa constat cat de mult seamana Victor si Emil. Ai zice ca sunt gemeni. Doar ca au firi si temperamente diferite.
Cand ne-am intalnit prima oara, mai in gluma, mai in serios, Victor l-a avertizat pe Emil sa-mi dea pace si i-a spus ca spera din tot sufletul sa nu se repete povestea.
— Am multa incredere in Claudia, e o femeie dintr-o bucata si n-ar putea sa ma faca niciodata sa sufar.
M-a deranjat putin faptul ca, spunandu-i fratelui lui toate astea, nu-mi ceruse parerea si a presupus ca noi suntem neaparat un cuplu, desi nu discutaseram niciodata ceva legat de asta. Faptul ca ma curta imi facea placere si as fi fost tentata sa ma marit cu el, dar eram abia la inceput, in perioada de tatonare, si mie nu mi-a placut niciodata ca cineva sa vorbeasca in numele meu.
Cred ca Emil a intuit de indata ca atitudinea lui Victor m-a cam iritat, asa ca a trecut la atac, a vrut sa bata fierul cat e cald. L-am refuzat politicos si i-am spus ca Victor are dreptate, cel putin intr-o privinta, aceea ca n-as vrea sa-i fac rau pentru nimic in lume cu buna stiinta.
Cam asta era tot ce stiam eu despre povestea de viata a lui Victor, atunci cand m-a trimis la niste cursuri de management la o organizatie prestigioasa din Statele Unite. Urma sa stau acolo, pentru inceput, sase luni, timp in care urmam niste cursuri, dupa care trebuia sa ma intorc periodic sa dau examene pentru fiecare modul de curs. Plecarea picase foarte bine, pentru ca voiam sa ma detasez de cei doi frati si sa-mi pun ordine in minte si in suflet.
Nu prea aveam timp liber, cursurile erau organizate foarte compact, in asa fel incat sa se predea cat mai multa materie intr-un interval de timp cat mai scurt.
Dupa o prima runda de teste si verificari, am ramas mult mai putini ca la inceput, ceea ce presupunea sa ma pregatesc foarte serios pentru fiecare seminar. imi petreceam mult timp in biblioteci si intr-un parc unde iubitorii de caini isi aduceau odraslele sa se joace si sa socializeze cu alte animale. Am fost surprinsa sa constat ca americanii sunt mari iubitori de animale, mai ales de caini, si ca arareori exista familii care sa nu aiba un caine pe langa casa. Era o adevarata placere sa stau pe banca si sa-i privesc pe stapani jucandu-se cu cainii lor.
Știam foarte precis programul multora dintre cainii mei preferati, asa ca, de multe ori, cand alergam si eu dimineata prin parc, ma opream pe banca mea sa-mi salut favoritii. intr-o astfel de dimineata, mi-a cerut voie sa se aseze langa mine un tanar de vreo 27-28 de ani, ranit la un picior, care-i sangera abundent. I-am oferit niste servetele umede, sa-si curete rana, si l-am sfatuit sa se duca la cel mai apropiat spital.
— A fost prostia mea. Am intrat in teritoriul lor fara sa-i previn, iar ei m-au taxat. Cainii nu au nicio vina, niciun caine nu ataca pe cineva din senin. E o rana superficiala, nu va faceti griji, voi scapa teafar, dar pe viitor voi sti sa fiu mai atent.
Nu stiu ce mi-a venit, pentru ca, de felul meu, nu sunt o persoana spontana, dar l-am intrebat daca nu vrea sa vina pana la mine acasa, sa-i pansez rana.
— Va dati prea multa osteneala, e o rana superficiala, nu va faceti griji. Nici eu nu locuiesc departe, ma ocup de ea de indata ce ajung acasa, promit! Deci nu va faceti griji!
M-am simtit cam prost din pricina acelui refuz, habar n-am de ce, iar tanarul a parut sa-si dea seama foarte repede si s-a razgandit.
— Poate ca fi mai bine sa ma las pe mana dumneavoastra, poate ca sunteti ingerul meu pazitor si o asemenea ocazie nu se rateaza niciodata.
Am ras amandoi, am urcat la mine, blocul era in vecinatatea parcului, i-am ingrijit rana, am baut o cafea, am schimbat cateva cuvinte de politete si, inainte sa plece, m-a strans in brate si mi-a mai multumit o data. imbratisarea aceea m-a infiorat. Nu ma mai simtisem de mult atat de tulburata in bratele cuiva. Mi-am trecut mana peste frunte, de parca voiam sa uit tot, l-am condus pe tanar la usa si mi-am propus sa uit cat mai repede ce s-a intamplat.
Numai ca, odata ajunsa cursuri, am gasit un buchet mare de flori pe banca mea, iar inauntru era o carte de vizita pe care scria doar atat: „Daca si tu ai simtit ce-am simtit eu…” si urma un numar de telefon.
Am stat o vreme cu cartea de vizita in mana intrebandu-ma: „Dumnezeule, am ajuns cumva ca Victor, sa ma incurc cu un barbat mai tanar cu aproape 20 de ani ca mine? Nu pot face asa ceva, sunt femeie serioasa, cine ma cred eu, vreo vedeta de la Hollywood?” Am rupt cartea de vizita in bucatele cat mai mici, am aruncat-o la toaleta si am tras apa.
Ma gandesc adeseori la filmul „Va place Brahms?” E adevarat ca au trecut ceva ani de cand l-am vazut si lumea a evoluat mult, adica tot mai multe femei trecute de prima tinerete isi aleg parteneri mai tineri. Nu pot sa nu-mi amintesc insa cateva scene din acel film, in care biata femeie, oricat de mult se straduia sa se simta bine, nu reusea sa se detaseze de privirile acuzatoare ale celor din jur.
Zilele urmatoare mi-am vazut de treaba si mi-am petrecut tot timpul la biblioteca. Am evitat sa ma mai duc in parc. Am avut chiar impresia ca totul s-a terminat, pentru ca nu l-am mai revazut o buna bucata de vreme pe acel tanar. Pana intr-o buna zi, cand a venit sa-i tina locul unuia dintre conducatorii de seminarii.
Tot timpul cat a durat seminarul, s-a purtat de parca nici nu ne cunosteam. La sfarsit insa, s-a apropiat de banca mea, m-a apucat de mana si m-a rugat sa-i acord macar jumatate de ora din timpul meu.
— Știu ca… adica se vede ca esti o femeie serioasa, poate chiar prea serioasa. De cand n-ai mai ras? Cati ani ai? 42-43 si ai impresia ca viata ta e deja terminata? Sau poate crezi ca cel mai potrivit pentru tine ar fi un barbat cu vreo 10-l5 ani mai mare? Lasa-ma pe mine sa te readuc la viata, atata timp cat stai aici, si intr-o buna zi o sa-mi multumesti.
M-a luat de mana si m-a tras afara din cladire. La intrare, ne astepta o motocicleta de mare viteza, cel putin asa am banuit eu, dupa cat ma pricep.
— Nu sunt imbracata adecvat pentru o plimbare de felul asta, nemaivorbind de f aptul ca mi-e cumplit de frica sa ma urc pe un asemenea monstru.
— Trecem pe la tine sa te schimbi si mergem sa-ti arat niste locuri minunate. Sau poate vrei sa pleci de aici fara sa fi vazut decat ziduri de biblioteca.
Filip era plin de viata si plin de surprize. si spunea intotdeauna exact ce gandea.
— Daca nu vrei, nu esti obligata sa faci dragoste cu mine. Vreau ca intre noi totul sa se petreaca in modul cel mai firesc. Vreau ca relatia noastra sa fie lipsita de constrangeri si sa nu facem nimic din obligatie. Sa traim asa cum simtim.
M-am mutat la el dupa cateva zile si am trait cea mai frumoasa perioada din viata mea. Nici cand eram mult mai tanara nu am avut parte de atata iubire si caldura, niciodata nu am simtit ca atunci ca sunt cea mai importanta fiinta pentru cineva.
Filip ma coplesea din toate punctele de vedere. Ma coplesea cu iubirea lui, ma coplesea cu grija lui, ma facea sa ma simt cea mai frumoasa femeie din lume. Zile intregi am uitat sa ma privesc in oglinda; el mi-a facut niste fotografii si, privindu-le, am avut impresia ca nu sunt eu. in fotografii era o femeie mult mai tanara, plina de viata, care radea din tot sufletul, avea ochii luminosi, iar pe chip nu i se citea nicio umbra de tristete.
Numai ca, pe masura ce se apropia vertiginos data plecarii, simteam ca ma arde sufletul si ca nu-mi voi mai putea reveni niciodata dupa ce-l voi pierde pe Filip. Numai ca el mi-a propus sa vina cu mine.
— Tatal meu e in Romania. Nu l-am mai vazut de ceva vreme, asa ca ar fi timpul s-o fac. Vrei sa-l cunosti?
— Trebuie sa fie cam de varsta mea sau putin mai mare ca mine.
— ti-e frica? De cine? Nu cumva de tine? Ai incredere in mine?
Am dat din cap ca da.
— Atunci, totul are sa fie bine. L-am sunat pe tata sa vina sa ne ia de la aeroport.
Am inlemnit cand am vazut cine era tatal lui. Probabil ca ati ghicit deja, nu? in sala de asteptare, l-am zorit pe Emil. si asta nu e tot. stiam ca, de fapt, Filip e baiatul lui Victor. Dumnezeule, in ce m-am bagat! Victor urma sa-si revada fiul dupa ani de zile, iar Filip voia sa ma prezinte tatalui lui, adica lui Emil, drept iubita lui. Tocmai lui Emil, care imi facuse avansuri inainte sa plec. Îmi venea sa intru in pamant de rusine.
— Filip mi-a scris ca are o prietena minunata, uimitoare. Trebuie sa recunosc ca nu ma asteptam sa fii tu.
— Va cunoasteti?
— Ba bine ca nu!
