Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Daily News
sâmbătă, 7 iunie 2025
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

,,Acum douăzeci de ani, lucram ca taximetrist, ca să mă întrețin. Într-o noapte, când am ajuns la o comandă, la 2:30 AM, clădirea era în întuneric, cu excepția unei singure lumini, la o fereastră de la parter… M-am dus să iau bagajele dar ce-am trăit acolo m-a făcut să nu mai fiu în stare de nimic două zile. Dacă nu mi se părea un pericol, întotdeauna…”

18 iulie 2017
in Diverse

Aceasta este povestea adevărată și extrem de emoționantă a unui taximetrist din New York.

Acum douăzeci de ani, lucram ca taximetrist, ca să mă întrețin. Într-o noapte, cînd am ajuns la o comandă, la 2:30 AM, clădirea era în întuneric, cu excepția unei singure lumini, la o fereastră de la parter…În asemenea circumstanțe, mulți taximetriști ar claxona o dată sau de două ori, ar aștepta un minut și apoi ar pleca. Dar am văzut prea mulți oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport.

Dacă nu mi se părea un pericol, întotdeauna mergeam la ușă. Deci, am mers și-am bătut la ușă … -” Doar un minut ”, răspunse o voce firavă, a unei persoane mai în vârstă. Auzeam ceva tras de-a lungul pardoselii. După o pauză lungă, ușa s-a deschis. O femeie mică de statură, în jur de vreo 80 de ani stătea în fața mea. Purta o rochie colorată și o pălărie mare cu o panglică de catifea prinsă pe ea, ca o femeie dintr-un film din anii ’40. Lângă ea era o valiză mică de plastic.

Apartamentul arăta ca și cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo, de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearșafuri. Nu găseai niciun ceas pe pereți, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Într-un colț era un panou plin cu poze, protejat de un suport de sticlă.

– Ați putea să îmi duceți bagajul până la mașină? zise ea.
Am dus valiza la mașină și apoi m-am întors să o ajut pe femeie. Ea m-a luat de braț și am mers încet spre mașină. A continuat să-mi mulțumească pentru amabilitate.
– Nu e mare lucru, i-am zis eu. Doar încerc să-mi tratez pasagerii în felul în care aș vrea ca mama mea să fie tratată.
– Oh, sunteți un băiat atât de bun! zise ea.

Când am intrat în mașină, mi-a dat o adresă și apoi m-a întrebat :
– Ai putea să conduci prin centrul orașului?
– Nu este calea cea mai scurtă, am răspuns eu rapid.
– O, nu conteză, spuse ea. Nu mă grăbesc. Eu acum merg spre azil…

M-am uitat în oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scânteitori….
– Nu mi-a mai rămas nimeni din familie… a continuat ea. Doctorul spune că nu mai am mult timp…. În tăcere, am căutat ceasul de taxare și l-am oprit.
– Pe ce rută ați vrea să merg?, am întrebat.

Pentru urmatoarele două ore am condus prin oraș.
Mi-a arătat clădirea unde, odată, ea lucrase ca operator pe lift.
Am condus prin cartierul unde ea și soțul ei au locuit când erau proaspăt căsătoriți. M-a dus în fața unui magazin cu mobilă, care odată fusese o sala de bal, unde obișnuia să meargă la dans, pe vremea când era fată.

Câteodată mă ruga să opresc în fața unor clădiri sau colțuri de stradă și să stau cu ea acolo în întuneric, contemplând în tăcere.
Cum prima rază de soare s-a arătat la orizont, mi-a spus dintr-o dată:
– Sunt obosită… Hai să mergem.
Am condus în tăcere, spre adresa pe care mi-o dăduse.

Era o cladire ieftină, o casă mică, cu un drum de parcare care trecea pe sub o portiță. Doi barbati solizi au venit spre taxi, cum am ajuns acolo. Erau atenți și concentrați aspura fiecărei mișcări pe care o făcea femeia. Am deschis portbagajul și am dus micuța valiză până la ușă. Femeia fusese deja așezată într-un scaun cu rotile.
– Cât vă datorez?, a întrebat ea, în timp ce-și căuta portmoneul.
– Nimic, am zis eu.
– Dar trebuie și tu să te întreții….
– Nu vă faceți griji…sunt și alți pasageri, am răspuns eu.. Aproape fără să mă gândesc, m-am aplecat și i-am dat o îmbrățișare. Ea m-a strâns cu putere.
– I-ai făcut unei femei în vârstă un mic moment de bucurie, spuse ea. Mulțumesc.
I-am strâns mâna și apoi am plecat în lumina dimineții.

În spatele meu, o ușă se închisese… Era sunetul de încheiere al unei vieți…. Nu am mai luat alți pasageri, în tura aceea de lucru.
Am condus, pierdut în gânduri… Pentru restul zile, de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost dacă femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist mânios sau unul care ar fi fost nerăbdător să-și termine tura?…
Ce-ar fi fost dacă aș fi refuzat să iau comanda, sau doar să claxonez o dată și apoi să plec ?..
Uitându-mă în urmă nu cred ca am facut ceva mai important în întreaga mea viață.

Suntem tentați să credem că viețile noastre se învart în jurul unor momente mărețe.

  • Președintele ales al Poloniei, Karol Nawrocki, mesaj pentru Nicușor Dan: “Prietenia româno-polonă va continua”
  • Cum poți să afli online ce vechime ai în câmpul muncii și cât ai contribuit la fondul de pensii
  • Soțul Teodorei Marcu, tânăra ucisă în Cosmopolis, își strigă durerea: „Tot ce vreau e să-mi cresc fetița în liniște”
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Dezvăluire incredibilă: Conținutul testamentului lăsat de Robert, ucigașul Teodorei Marcu
  • Adevărul despre soțul Teodorei iese la iveală. Detalii neștiute despre relația lor au fost dezvăluite abia acum
  • Salveaza aceasta bunatate de aluat. Este pufos, fraged și delicios pentru prajiturile cu fructe
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri

Dar adesea aceste momente mărețe ne iau prin surprindere – frumos împachetate în ceea ce alții ar considera ceva neînsemnat. Viața aceasta s-ar putea să nu fie petrecerea pe care o speram, dar cât timp suntem aici, putem să dansăm. În fiecare dimineață când deschid ochii, îmi spun: Ziua de azi este o zi specială!

Amintiți-vă asta, prietenii mei: nu ne mai putem întoarce niciodată înapoi, acesta e singurul Show pe care îl jucăm. Tratează oamenii în felul în care ai vrea TU să fii tratat !!!

Sursa: Andrei Laslau 

ShareTweet
Urmatorul Articol

,,Am ajuns acasă târziu și fiul meu mi-a cerut 100 de lei încă de când am intrat pe ușă. Am fost furios, l-am trimis imediat în camera lui, dar apoi mi-a părut rău. M-am dus la el și l-am întrebat de ce are nevoie. Avea deja un teanc mare de bani sub pernă, când mi-a zis am fost zdrobit de...”

Actualitate

Adevărul despre soțul Teodorei iese la iveală. Detalii neștiute despre relația lor au fost dezvăluite abia acum

Citeste mai multDetails
Actualitate

Dezvăluire incredibilă: Conținutul testamentului lăsat de Robert, ucigașul Teodorei Marcu

Citeste mai multDetails
Actualitate

Adio săptămâna de lucru de 5 zile! Vești excelente pentru angajați

Citeste mai multDetails
Actualitate

Ce pensie primești cu un salariu de 5.300 de lei, după 40 de ani: Cât încasează lunar de la stat

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Salveaza aceasta bunatate de aluat. Este pufos, fraged și delicios pentru prajiturile cu fructe

Citeste mai multDetails
Actualitate

Tabel complet pentru femei și bărbați. Ce pensie vei primi, în funcție de luna și anul nașterii și de stagiul complet de cotizare

Citeste mai multDetails
Actualitate

SGR trece la nivelul următor: vouchere de 1 leu pentru fiecare ambalaj adus înapoi

Citeste mai multDetails
Actualitate

Fără milă până la capăt! Familia l-a renegat, trupul criminalului Teodorei Marcu zace la morgă

Citeste mai multDetails
Actualitate

Elevii și profesorii vor avea liber pe 5 iunie

Citeste mai multDetails
Actualitate

Alex Marcu, mărturisire cutremurătoare: Dorința sa majoră după tragica pierdere a soției Teodora

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2025 DailyNews.ro | Contact

  • ROL.ro
  • Ortodoxia.me
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

DailyNews.ro
Consimțământul pentru folosirea datelor dvs. cu caracter personal pentru:

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a accesa informații despre dispozitivul tău. Consimțământul față de aceste tehnologii ne va permite nouă și partenerilor noștri să procesăm date cu caracter personal, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site și să afișăm reclame (ne)personalizate. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.

Fă clic mai jos pentru a consimți la cele de mai sus sau pentru a face alegeri mai detaliate. Opțiunile tale vor fi aplicate doar pe acest site. Poți modifica oricând setările, inclusiv prin retragerea consimțământului, utilizând comutatoarele din Politica privind Cookie-urile sau făcând clic pe butonul de gestionare a consimțământului din partea de jos a ecranului.

Functional Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes. The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
Statistici

Marketing

Caracteristici
Mereu activ

Mereu activ
Gestionează opțiunile Gestionează serviciile Gestionează {vendor_count} furnizori Citește mai multe despre aceste scopuri
Manager Optiuni
{title} {title} {title}
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2025 DailyNews.ro | Contact