Ce poate merge gresit atunci cand te duci la piata ca sa faci o serie de cumparaturi?
Au aflat-o pe pielea lor doi soti din Franta, dupa ce au achizitionat un sac de cartofi de 25 de kilograme. Ajunsa acasa, femeia a scos o parte din ei pentru a-i alege.
I s-a parut ca unul este prea tare si are o forma ciudata, asa ca l-a pus de-o parte. Ulterior, invartindu-se prin bucatarie, barbatul l-a vazut si l-a studiat mai cu atentie.
- Moartea lui Mircea Lucescu în Săptămâna Patimilor: ce spune Biserica și ce semnificații există în tradiția populară
- Decizie oficială privind certificatele de handicap. Măsuri urgente anunțate de autorități
- Schimbare majoră pentru pensionarii care au cotizat înainte de 1990! Statul pregătește o decizie fără precedent
A incremenit cand a realizat ca, de fapt, acela nu era un cartof, ci o grenada din Primul Razboi Mondial. Omul a inceput sa urle ca din gura de sarpe si i-a spus femeii sa iasa urgent din casa.
Ulterior a alertat autoritatile si a mutat grenada, ducandu-o in fundul curtii. Din fericire totul s-a terminat cu bine, fara vreun incident neplacut.
















