Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Cine sunt tinerii care au ars de vii în cumplitul accident din Suceava! Cei cinci se întorceau de la o petrecere de Halloween. Impactul a fost devastator:

1 noiembrie 2017
in Actualitate

Un cumplit accident a avut loc în această dimineață pe drumul național care leagă Suceava de Gura Humorului.

În curba de la intrarea în Ilișești dinspre Suceava, un Audi în care se aflau cinci persoane a fost scăpat de sub control de șoferul în vârstă de 26 de ani, intrând pe contrasens, unde a lovit o altă mașină mică și un autocamion.

În urma impactului, autoturismul marca Audi a luat foc și a ars ca o torță. Toţi cei cinci tineri care se aflau în vehicul şi care se întorceau de la o petrecere au murit carbonizaţi.

Alte trei persoane din celelalte două mașini au fost rănite iar una dintre ele a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului SF. Ioan Cel Nou Suceava.

Şoferul maşinii Audi are 26 de ani, se numeşte Ciprian Năsăudeanu şi este din Gura Humorului.

  • Se schimbă regulile: nu vom mai primi garanția de 50 de bani pentru ambalaje. Ce se întâmplă cu sistemul SGR în România
  • Decizie importantă pentru pensii:
  • Ursul care bagă spaima în localnicii din Buzău
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Alertă în farmacii! Un medicament extrem de utilizat pentru colesterol a fost retras de urgență de pe piață
  • Eugen Tomac reacționează după refuzul PNL
  • Declarația care schimbă tonul
  • Vezi aici cele mai noi și mai interesante știri!

Cu aproximativ o oră înainte de producerea tragediei, băiatul a postat pe Facebook o fotografie în care apare alături de alţi trei tineri, respectiv Beniamin Marian, Emanuel Darius Paraliuc şi Andrei Prelucă.

Cei care îi cunosc pe tinerii morţi şi-au exprimat stupoarea pentru accidentul de la Ilişeşti şi pentru nenorocirea care s-a produs.

Sursa: observator.tv

ShareTweet
Urmatorul Articol

A fost idolul femeilor, dar să vezi cum arată acum! Osvaldo Rios, din telenovela „Kassandra”, la 57 de ani... imagini incredibile aici:

Actualitate

Alertă în farmacii! Un medicament extrem de utilizat pentru colesterol a fost retras de urgență de pe piață

Citeste mai multDetails
Actualitate

Lovitură pentru proprietarii de animale: se introduce taxa pe câine. Ce sumă vor avea de plătit

Citeste mai multDetails
Actualitate

Eugen Tomac reacționează după refuzul PNL

Citeste mai multDetails
Actualitate

Ce pensie încasează o româncă după 21 de ani de muncă în Italia ca îngrijitoare

Citeste mai multDetails
Actualitate

Lovitură pentru șoferii pensionari! Noi reguli stricte la permisul auto

Citeste mai multDetails
Actualitate

Regulă nouă pentru pensionarii care folosesc cardul: ce trebuie făcut în fiecare lună pentru a evita pierderi din pensie

Citeste mai multDetails
Diverse

Ce semnifică apariția cârceilor nocturni la picioare – cauza la care nu te-ai fi gândit

Citeste mai multDetails
Actualitate

Hotărâre majoră la Bruxelles! Comisia Europeană anunță schimbări importante pentru România

Citeste mai multDetails
Actualitate

Frații Pavăl accelerează expansiunea: după Carrefour România, investiție strategică în Grecia

Citeste mai multDetails
Actualitate

Declarația care schimbă tonul

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2026 DailyNews.ro | Contact

  • ROL.ro
  • Ortodoxia.me
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2026 DailyNews.ro | Contact