Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a anunțat că a cerut sprijinul statelor europene pentru proiectul de retehnologizare a Unității 1 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă. Demersul a avut loc joi, la Luxemburg, în cadrul reuniunii ministeriale a Alianței Nucleare, organizate în marja Consiliului Energie, pe fondul investigației declanșate de Comisia Europeană în legătură cu intenția României de a acorda un ajutor de stat în acest sens.
În aprilie, Comisia Europeană a deschis o investigație aprofundată pentru a evalua dacă sprijinul public pe care România intenționează să îl acorde pentru retehnologizarea Unității 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă este conform cu normele UE privind ajutoarele de stat.
„Pentru România, cooperarea în cadrul Alianței trebuie să aducă rezultate concrete și pentru proiectele noastre nucleare. Am solicitat sprijinul partenerilor pentru proiectul de retehnologizare, o investiție esențială pentru menținerea pe termen lung a producției de energie electrică cu emisii reduse de carbon și pentru securitatea aprovizionării”, a declarat Dumitru Chisăliță, Ministrul Energiei, într-un comunicat de presă.
Alianța Nucleară este un format de cooperare între state europene care susțin contribuția energiei nucleare la securitatea energetică, reducerea emisiilor și competitivitatea economiei. Prin coordonarea pozițiilor și dialogul cu instituțiile europene, statele participante urmăresc ca această contribuție să fie reflectată în politicile, legislația și instrumentele de finanțare ale Uniunii Europene, transmit oficialii Ministerului Energiei.
Continuarea pe pagina următoare »










