Lia Olguța Vasilescu (PSD), primarul municipiului Craiova, a declarat la Antena 3 CNN că taxele și impozitele locale nu ar putea să fie calculate la valoarea de piață de la 1 ianuarie 2027, transmite MEDIAFAX.
„Ca să încep cu concluzia: nu se pot majora impozitele prin calculul la valoarea de piață în 2027. […] Ca să se poată calcula noile impozite, ar trebui să fie gata aplicația E-proprietate, prin care se pot calcula acestea. Aplicația este jalon în PNRR, deci nu e o invenție a actualului guvern, și are termen de implementare 1 ianuarie 2027. Chiar dacă ar fi gata în 2027, oricum nu mai poate ajuta la calculul noilor impozite, pentru că acestea trebuie să fie deja aprobate de consiliile locale la finalul anului 2026. Deja foarte multe localități din România au pus în dezbatere publică taxele pentru 2027”, a declarat Olguța Vasilescu.
Deși este o procedură care are prevăzută legislația necesară, primărița Craiovei spune că este prea târziu ca aceasta să mai fie pusă în aplicare de anul viitor.
- Pensii indexate din 2027 și noi forme de sprijin pentru familii. Ce măsuri propune Guvernul Luca Niculescu
- Alertă alimentară! 4 mărci populare de cafea, retrase de pe piață – conțin pesticide, substanțe toxice și urme de insecte
- Moment cu subînțeles la Asia Express. Postarea despre Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu a stârnit comentarii
Continuarea pe pagina următoare »

















