Mi-a sunat telefonul în toiul nopții. Am răspuns cu inima cât un purice. – Tati? Știu că e târziu. Vreau să mă întorc acasă. Mă primiți? Tati, sunt însărcinată… Am continuat să ascult. N-am avut curaj să-i spun adevărul..

Ca părinte, ai pretenția ca copilul tău să te asculte și să țină mereu cont de ceea ce gândești. Înainte de a-i impune să fie ascultător, însă, învață să îl „auzi” tu pe el. Povestea unui tată care a primit un apel disperat de la „fiică”, la miezul nopții, a făcut înconjurul lumii. Afl-o și tu în cele ce urmează:

„Bună!”
Am strâns puternic receptorul și m-am uitat la soția mea, care se răsucea în pat.
„Tati?”, am putut auzi cu greu șoptind pe fundal. Când vocea disperată și plânsetul s-au auzit mai clar în telefon, i-am cuprins mâna soției.
„Tati, știu că este târziu, dar te rog să nu spui nimic. Și înainte să mă întrebi tu, recunosc că am băut. Am alergat câțiva kilometri! Tot ce am putut gândi este cât de dureros ar fi pentru tine ca un polițist să vină la ușă și să îți spună că am fost ucisă. Vreau să vin acasă! Știu că am greșit când am fugit, știu că ai fost îngrijorat. Trebuia sa te sun mai demult, dar mi-a fost frică…”

Mi-am imaginat chipul fiicei mele și am început să lăcrimez fără să vreau.

„Lasă-mă să termin!”, spunea ea disperată. „Sunt însărcinată, tati. Știu că nu ar trebui să beau acum, mai ales acum… Dar mi-e frică, tati! Sunt atât de speriată!”

Soția m-a întrebat cine este la telefon și când am dat din cap a sărit repede din pat, revenind după câteva secunde cu telefonul portabil la ureche.

Fata trebuie să fi auzit clicul în linie, deoarece a continuat: „Mai ești acolo? Te rog să nu îmi închizi! Am nevoie de tine. Mă simt atât de singură!”

„Ascult”, i-am șoptit.
„În timp ce conduceam mașina pe șosea m-am gândit la ce ai spune tu dacă aș conduce beată, așa că m-am oprit la acest telefon public ca să fac comandă la un taxi. Vreau să vin acasă!”, a continuat ea.

„Asta e bine, draga mea!”, i-am răspuns cu inima ușurată. Soția mea s-a apropiat, s-a așezat lângă mine și m-a luat de mână. M-a făcut să înțeleg că am procedat corect.

„Dar să știi că pot să conduc și singură!”
„Nu!”, i-am răspuns înspăimântat. Te rog să aștepți un taxi! Când am auzit răspunsul ei, mi-am mușcat buza și am închis ochii. Eram mulțumit că am reușit să o opresc de la condus. „Nu îmi închide până nu vine taxiul”, am continuat eu.

Numai când am auzit o voce pe fundal, care întreba de o mașină galbenă, m-am mai relaxat.

„Vin acasă, tati”, mi-a spus ea, după care a închis telefonul.
M-am ridicat din pat cu ochii în lacrimi și m-am oprit în ușa camerei fiicei mele de 16 ani. Soția mea a venit din spate și m-a luat în brațe, în timp ce își odihnea bărbia pe umărul meu.
„Trebuie să învățăm să ascultăm”, i-am spus soției.

„Vom învăța”, mi-a răspuns ea hotărâtă. „Oare va știi vreodată că a format greșit numărul de telefon?”, a continuat ea.
Mi-am privit fiica în timp ce dormea, apoi i-am răspuns soției: „Poate nu a fost atât de greșit acel număr de telefon”
„Mamă, tată, ce faceți aici?”, ne-a întrebat fiica noastră abia trezită din somn.

„Învățăm”, i-am răspuns.
„Ce învățați?”, întreabă ea nedumerită.
„Să ascultăm…”, i-am șoptit în timp ce o mângâiam pe obraz.