Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Adriana Bahmuțeanu, marcată de prima întâlnire cu fiii săi, după moartea lui Prigoană. Ce a descoperit că li s-a întâmplat după decesul tatălui lor

22 noiembrie 2024
in Monden

La 10 zile de la moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuțeanu a reușit să își vadă, în sfârșit, băieții. Cei doi copii ai săi au fost luați de către Protecția Copilului din casa tatălui lor, iar vedeta a putut să îi strângă în brațe și să le vorbească, pentru prima dată de la decesul afaceristului.

Adriana Bahmuțeanu și-a revăzut copiii
Adriana Bahmuțeanu a apelat la autorități pentru a-și putea vedea copiii, care rămăseseră în casa tatălui lor. Chiar dacă a mers la ei chiar din ziua în care Silviu Prigoană a murit, vedeta nu a fost lăsată să intre în casă și nici să își ia băieții de acolo. A comunicat cu ei doar la telefon, după care a apelat la DGASPC pentru a i se face dreptate.

Bahmu a acuzat că băieții ei sunt ținuți acolo și influențați de frații mai mari și de fosta soție a lui Prigoană. Angajații de la Protecția Copilului i-au luat de acolo pe Maximus și pe Eduard, iar joi seara, aceștia s-au reîntâlnit cu mama lor. Băieții au nevoie de consiliere psihologică, după ce și-au pierdut tatăl, iar Adriana Bahmuțeanu spune că sunt foarte afectați.

„M-am întâlnit cu copiii. I-am luat în brațe pe copii, dar sunt confuzi. Ei au pus mâna pe certificatul de deces al lui Silviu Prigoană. Ei sunt bucuroși că eu nu am pus mâna pe el. Certificatul este la doamna avocat. Eu am certificatul de deces de la primărie, este la doamna avocată”, a declarat Adriana Bahmuțeanu la Xtra Night Show.

  • Prima ordonanță de urgență a Guvernului Luca Niculescu
  • Cine ar putea beneficia de eliminarea CASS
  • Premierul Luca Niculescu nu exclude introducerea unor taxe noi în 2027
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Pensii indexate din 2027 și noi forme de sprijin pentru familii. Ce măsuri propune Guvernul Luca Niculescu
  • Alertă alimentară! 4 mărci populare de cafea, retrase de pe piață – conțin pesticide, substanțe toxice și urme de insecte
  • România are un nou Guvern
  • Vezi aici cele mai noi și mai interesante știri!

„S-au schimbat lucrurile”
Vedeta a mai spus că, după ce a intrat în posesia certificatului de deces al lui Silviu Prigoană, care atestă că ea este singurul părinte în viață al minorilor, lucrurile s-au schimbat. Adriana Bahmuțeanu a mai spus că Honorius Prigoană nu ar trebui să își asume rolul de tutore al fraților mai mici, ci doar pe acela de frate mai mare.

„La nivel teoretic și practic. Dacă se deschide această succesiune eu cred că va scădea presiunea către Eduard. Voiau să îl țină acolo până va face 14 ani și acum dacă știu că am pus mâna pe certificat, s-au schimbat lucrurile. Eu nu sunt criminalist sau investigator ca să știu ce vor ei să facă. Sunt sigură că era ceva la nivel material. Acum au început să îi lase pe copii să se ducă la școală, să își vadă mama. E altceva acum. El acolo nu este tatăl lor și nici subtitutor de tată. El este doar fratele lor și așa trebuie să rămână”, a adăugat vedeta.

ShareTweet
Urmatorul Articol

Ce a găsit Oana Roman la mormântul mamei sale, în ziua în care i-a organizat pomenirea de 9 luni? Vedeta a vrut ca toată lumea să vadă asta

Actualitate

Pensii indexate din 2027 și noi forme de sprijin pentru familii. Ce măsuri propune Guvernul Luca Niculescu

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Angela Similea va fi omagiată printr-un concert special, pe 9 noiembrie 2026

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Cancerul pancreatic: 10 simptome timpurii pe care nu trebuie să le treci cu vederea

Citeste mai multDetails
Actualitate

Scandal în Parlament

Citeste mai multDetails
Actualitate

Cătălin Scărlătescu, probleme de sănătate după o vacanță

Citeste mai multDetails
Actualitate

Legea salarizării 2026: șase gradații de vechime pentru cei mai mulți bugetari. Cum ar putea crește salariile

Citeste mai multDetails
Actualitate

Alertă alimentară! 4 mărci populare de cafea, retrase de pe piață – conțin pesticide, substanțe toxice și urme de insecte

Citeste mai multDetails
Fără categorie

România are un nou Guvern

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Programări medicale online pentru români, printr-o platformă națională

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Schimbări majore pentru părinți: indemnizația de creștere a copilului ar putea fi plătită și după întoarcerea la muncă

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2026 DailyNews.ro | Contact

  • cyber3.ai
  • cyber3.app
  • fasterup.com
  • ortodoxia.me

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2026 DailyNews.ro | Contact