,,Eram în același salon și am început să vorbim, eu nu vedeam fereastra, și mi-a descris el ce vedea. Dar într-o zi nu s-a mai trezit, m-au mutat pe mine la fereastră. Ce am văzut mi-a dat fiori. De atunci fac mereu asta, sunt alt om, m-a schimbat…”

Doi bărbați grav bolnavi ocupau același salon în spital.

Unui bărbat i-a fost permis să stea puțin ridicat în pat pentru o oră în fiecare după-amiază pentru a i se drena lichidul din plămâni.

Patul lui era lângă fereastra camerei.

Celălalt bărbat a trebuit să-și petreacă tot timpul culcat pe
spate.

Oamenii au vorbit ore în șir. Ei au vorbit despre soțiile și familiile lor, casele lor, locurile lor de muncă, implicarea lor în
serviciul militar, unde au fost în vacanță…

În fiecare după-amiază, atunci când omul din patul de lângă fereastra putea sta în sus, el își petrecea o mare parte din timp pentru a-i descrie colegul lui de cameră toate lucrurile pe care le-ar putea vedea pe geam.

Omul din celălalt pat a început să trăiască pentru ora aia… Care îi anima lumea exterioară pentru scurt timp.

Fereastra avea vedere spre un parc cu un lac. Rățuște și lebede se jucau în apă în timp ce copiii navigau bărcile în jurul lor. Tineri îndrăgostiți mergeau braț la braț în mijlocul florilor de toate culorile și o vedere frumoasă la orizontul orașului putea fi văzută în depărtare.

Omul de la fereastră descria toate acestea în detalii rafinate, iar omul din partea cealaltă a camerei își închidea ochii și își imagina această scenă.

O după-amiază caldă, omul de fereastră a descris cum trecea o paradă. Deși celălalt om nu a putut auzi trupa, el o putea vedea cu ochii minții în timp ce omul de la fereastră o descria în cel mai mic detaliu.

Zile, săptămâni și luni au trecut. Într-o dimineață, asistenta a sosit pentru a aduce apă, doar pentru a găsi corpul neînsuflețit al omului de la fereastră, care a murit liniștit în somn.

Ea s-a întristat și a sunat însoțitorii pentru a veni să recupereze corpul neînsuflețit.

De îndată ce a părut oportun, celălalt bărbat a întrebat dacă el ar putea fi mutat lângă fereastră. Asistenta a fost fericită să facă asta, iar după ce s-a asigurat că era așezat confortabil, ea a plecat lăsându-l singur.

Încet, dureros, barbatul s-a sprijinit în cot pentru a putea arunca o privire către lumea reală. A văzut un perete gol.

Omul a întrebat asistenta care ar fi putut fi motivul pentru care colegul său decedat îi descria lucrurile acelea minunate! Asistenta i-a răspuns că omul era orb și nu putea vedea nici măcar peretele.

Ea i-a spus, „Poate că el a vrut doar să te încurajeze pe tine. ”

Epilog:
Există o fericire extraordinară în a-i face pe altii fericiti, în ciuda propriilor noastre situatii. Durerea impartasita este jumătate din durere, dar fericirea împărtășită, este dublă. Dacă vrei să te simți bogat, numară toate lucrurile pe care le ai și pe care banii nu le pot cumpăra. ,,Ziua de azi este un cadou, și se numește… Prezent. ”

Sursa: Andrei Laslau