Într-o dimineață, când aveam 18 ani, m-am dus la gară și m-am urcat în primul tren. Mă săturasem să-i despart pe mama și pe tata când se băteau în parte, ori de câte ori erau băuți, iar apoi să mă uit la ei cum se giugiulesc, după ce se trezeau. Iubirea lor a fost cu năbădăi de la bun început și așa a rămas. Eu eram în plus, îi stingheream. Uneori aveam chiar impresia că au și uitat că exist.
Așa că… mi-am luat tălpășița. Eram singur în compartiment, am ador-mit și m-am trezit la capăt de Unie, la București. Când am coborât, se lumina de ziuă. Era o dimineață destul de rece, eram cam subțire îmbrăcat și mergeam zgribulit spre ieșire. La un moment dat, am văzut o femeie bine îmbrăcată, înconjurată de valize.
Fuma nervoasă și se uita în toate părțile. „Probabil că așteaptă pe cineva”, mi-am spus și am trecut mai departe. Nu știu de ce m-am mai uitat o dată în urmă, biata de ea începuse să plângă și am văzut-o trântind pe jos un telefon mobil. M-am întors și am întrebat-o cât am putut de politicos:
— Pot să vă ajut cu ceva? Cred că persoana pe care o așteptați n-a venit și, dacă vreți, vă pot conduce eu până la un taxi sau… vă ajut cum pot, fără nicio obligație.
S-a uitat la mine, m-a măsurat din cap până-n picioare și a izbucnit în plâns. și-a șters ochii și nasul, și-a revenit, și mi-a spus cu o voce foarte delicată:
— V-aș fi profund recunoscătoare dacă m-ați ajuta să ajung la un taxi. Am înghețat și, într-adevăr, persoana pe care o așteptam ori a uitat, ori nu știu ce să mai înțeleg. Mulțumesc mult! Nu prea mai există oameni săritori în ziua de azi și nu știu cum puteam duce singură toate astea până afară.
— Așteptați-mă aici! O să duc valizele pe rând la o mașină și pe urmă vin să vă iau. E bine așa?
— Da, da, foarte bine.
Am cărat geamantanele îngrozitor de grele afară din gară, le-am încărcat într-un taxi, cel mai mare pe care l-am putut găsi, și m-am întors s-o iau pe femeie. Am ajutat-o să urce în taxi și am vrut să plec.
— N-ați putea să veniți cu mine până acasă? Poate nu pot intra și atunci aș mai avea nevoie de ajutor.
A fost inspirată să mă roage să rămân. „Soțul” ei nu era acasă, așa că nu avea cum să intre. Femeia fusese plecată în străinătate, nu-și luase cheile la ea și trebuia s-o aștepte bărbatul ei la gară. A sunat la vecini, a luat cheia de rezervă și am ajutat-o să intrăm. Am băgat în casă toate valizele și m-am prăbușit pe un fotoliu.
— Pot să vă ofer ceva de băut, o cafea, ceva de mâncare? am auzit-o din bucătărie.
Până să apuc eu să răspund, am auzit-o râzând în hohote. Nu se mai oprea. M-am dus să văd ce s-a întâmplat. Avea în mână un bilet, se uita la el și râdea.
— „Soțul meu”, cum îi ziceți dumneavoastră, a fost întotdeauna un om extrem de original. Trebuie să recunosc că nu m-am plictisit niciodată lângă el. Acum m-a părăsit. și-a ales cel mai potrivit moment, trebuie să recunosc. și culmea, a plecat cu mama lui vitregă, o bună prietenă de-a mea. Vina îmi aparține în exclusivitate.
Când Nadia s-a măritat cu Dragoș, fostul meu cumnat, am avertizat-o că el are un băiat, care era al fostei lui soții, ceva foarte încurcat, un copil pe care ea îl înfiase, pentru că nu putea face copii. Băiatul era deja mare… Ce spun eu băiat… era deja bărbat… avea 23 de ani.
Eu și Nadia aveam atunci 40 de ani. Nadia tocmai divorțase, mie îmi murise bărbatul, ne petreceam timpul amândouă, încercând să ne ținem de urât. Cumnatul meu trecea destul de des pe la mine, a cunoscut-o pe Nadia, s-au plăcut și au decis să se căsătorească. și cumnatului meu îi murise soția și rămăsese cu băiatul, de care se atașase foarte mult și îl considera fiul lui. Tot venind în vizită cu Dragoș și cu Nadia, Mircea, băiatul vitreg al Nadiei, s-a lipit de mine.
A început să vină pe la mine și singur, să-mi facă un fel de curte destul de timidă și, ca să n-o mai lungesc prea mult, am avut o aventură cu el și până la urmă, m-a convins să se mute la mine. Dragoș a fost destul de șocat de idee, dar până la urmă a cedat.
În ciuda diferenței de vârstă, ne înțelegeam foarte bine. Acum doi ani, mi s-a descoperit un cancer și, cum n-am pe nimeni, Mircea mi-a propus să ne căsătorim, măcar să-i rămână lui toate astea, în caz că… Am învins cancerul, cel puțin deocamdată, iar Mircea se vede treaba că a fost foarte dezamăgit și a preferat să plece cu mama lui vitregă.
De ce, asta chiar nu știu. Oricum, e amuzant. Mi-a comunicat că divorțează și speră să nu-i fac greutăți. Dar mai bine spune-mi ceva despre tine. Am vorbit numai despre mine, pe tine nu te-am întrebat nimic. Ai unde să dormi?
— Nu. Am plecat de acasă și am venit să încerc marea cu degetul. Dacă găsesc ceva de făcut, bine, dacă nu, fac cale-ntoarsă.
— Ai fost foarte drăguț cu mine, așa că am să-ți întorc amabilitatea. Poți sta aici cât vrei, fără să plătești nimic. Casa e mare, n-ai cum să mă deranjezi. și mai putem schimba din când în când o vorbă, ce zici?
Am acceptat pe loc, așa pleașcă nu mai pupam eu! Sânziana era o femeie minunată. Nu-și arăta vârsta, dar nici nu o ascundea. Dacă o întreba cineva câți ani are, spunea cu mândrie „44, merg pe 45″. Casa ei era plină de cărți, asculta mereu muzică, o muzică de care eu nu mai auzisem, dar cu timpul a început să-mi placă.
Am învățat multe de la ea. Pot spune cu mâna pe inimă că Sânziana m-a făcut om. Mi-a aranjat să fiu angajat la firma unui cunoscut al ei, m-a trimis la facultate și pe urmă m-am luptat să-i arăt ce pot de unul singur.
Într-o bună zi, am cunoscut-o pe Corina, am dus-o la ea să i-o prezint, s-a bucurat pentru mine și s-a oferit să ne cunune. Corina nu era din București, iar părinții ei țineau morțiș ca fata lor să fie lângă ei, era unica lor fiică, așa că am plecat la Oradea și m-am angajat la firma socrului meu.
Vorbeam cu Sânziana la telefon, mai dădeam câte o fugă s-o văd, țineam la ea mai ceva ca la o mamă. Întotdeauna avea un sfat bun pentru mine. Din câte încurcături n-am ieșit mulțumită ei!
Corina mi-a dăruit trei copii, un băiat și două fete gemene, aveam cam tot ce-mi doream: o familie, o carieră, bunăstare, o viață asigurată. Numai că știți cum e omul… I se urăște cu binele.
Prima aventură am avut-o cu o clientă. Era într-o situație dificilă, trebuia să ocolesc puțin legea ca să pot rezolva situația în favoarea ei… Femeia a vrut să-mi fie recunoscătoare, eu m-am simțit flatat, era o femeie frumoasă și pe urmă am început să ne vedem săptămânal.
îmi făcea plăcere să uit de toate frecușurile de la firmă, de reproșurile socrului meu, care nu era niciodată mulțumit de profit, voia tot mai mult, cu investiții minime. Ramona era o femeie senzuală, o femeie citită, trecută prin viață, nu mă plictiseam niciodată cu ea. Mă aștepta întotdeauna bine dispusă, îmi pregătea ceva delicios, vizitele la ea erau o desfătare.
După ce Ramona s-a recăsătorit, am început să ne vedem mai rar, nu voiam să aibă probleme, soțul ei era mai în vârstă și extrem de gelos. II cunoscuse la tribunal. Lui i se făcuse rău din cauza căldurii, iar ea, care a fost cândva asistentă medicală, i-a sărit în ajutor și a chemat niște cunoștințe de la Ambulanță, să-l ducă la spital.
Bietul om s-a atașat atât de mult de ea, încât n-a vrut să-i mai dea drumul. Iar Ramona a zis că nu-i strică să aibă viitorul asigurat (bărbatul avea destui bani la saltea) și a acceptat să se mărite cu el. Ramona m-a prezentat drept vărul ei, dar mi-am dat seama după cum s-a uitat la mine că n-a crezut o iotă.
După Ramona a urmat Narcisa, una din secretare, care demisionase de la firma noastră, după ce a fost acuzată că ar fi sustras niște bani. O acuzase șefa ei, din cauză că iubitul femeii se încurcase cu Narcisa, deși biata Narcisa habar n-avea că fantele era amantul șefei ei. A amuțit și ea când a aflat.
Narcisa avea nevoie de umărul cuiva pe care să plângă, eu mă simțeam singur, așa că ne-am înțeles cum nu se poate mai bine. După câteva întâlniri, ne-am înveselit subit și nu ne mai puteam opri din râs. Narcisa e o fată veselă și are o imaginație inepuizabilă.
M-a dus în niște locuri minunate, despre care habar n-aveam că există, și am petrecut mult timp într-o cabană a unei cunoștințe de-a ei, în mijlocul unei păduri. Sublim…
Când începeam o nouă aventură sau când terminam vreuna, mă duceam s-o văd pe Sânziana, să-i povestesc cum mă simt, cum sunt femeile care mă țin în brațe. Avea grijă întotdeauna să-mi spună ca, orice aș face, să nu-mi rănesc copiii și soția, pentru că ei sunt cei mai importanți pentru mine. Apoi zâmbea, mă săruta pe frunte și-mi spunea de cele mai multe ori:
— Dragul meu, tu ești ca un copil mare. Mă întreb dacă ai să te maturizezi vreodată.
— Ești supărată pe mine?
— Supărată? De ce-aș fi? Ești cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat în viață. N-am să uit niciodată cum arătai în dimineața aceea pe peron, uitându-te spre mine și întrebându-te dacă să mă abordezi sau nu. Erai fermecător! Am așteptat cu inima cât un purice să te hotărăști să vii. Am început să plâng sperând că te înduioșez.
— Vorbești serios? Adică m-ai manipulat?
— Glumesc! Ai făcut oricum cel mai frumos gest posibil. Eram tare amărâtă, deși mă așteptam ca Mircea să-și fi luat tălpășița. Bănuiam deja de o vreme că e ceva între el și Nadia. Ea e o fire mai optimistă, mai plină de viață decât mine. Mie nici părul nu mi-a crescut cum trebuie, nu vezi? Am avut un păr splendid, iar acum sunt tunsă ca un băiețoi.
— Ești cea mai frumoasă femeie pe care am cunoscut-o vreodată. și sunt sincer, crede-mă! Aș fi în stare să ucid pentru tine.
Căsnicia mea scârțâia tot mai tare, soția mea prinsese de veste că nu-i sunt fidel, așa cum i-am promis când ne-am unit destinele.
Cred că, de fapt, mai degrabă socrul meu își băgase coada sau pusese pe cineva pe urmele mele. Am fost somat să mă prezint la el în birou și mi-a comunicat că, dacă n-am de gând să-mi bag mințile în cap și să redevin un soț devotat familiei, n-am decât să-mi iau adio de la copii și de la carieră. și, pentru ca lucrurile să fie clare, socrul meu m-a sfătuit ca, în cazul în care nu-mi revizuiesc atitudinea, să mă urc în primul tren și să mă întorc de unde am venit, să nu-i fac familia de râs.
Peste câteva zile, era ziua gemenelor. Soția mea pregătise o petrecere mare, cu mulți copii. Era invitat și un clovn să distreze copiii, iar la sfârșit era un foc de artificii.
Cred că aș fi fost un mare porc să nu fiu de față. Chiar dacă eram un bărbat cam… ușuratic, îmi iubeam copiii. și știam că și ei mă iubesc. îmi făceam timp liber în fiecare zi pentru ei. Eu îi duceam la culcare și le citeam povestea de „noapte bună”, iar ei nu se culcau până când nu ajungeam eu acasă.
De fapt, pentru copii, pentru sufletele lor, m-am întors cu totul acasă, adică trup și suflet. Am renunțat să mai calc pe de lături, am plecat împreună cu Corina într-un concediu prelungit și așa am avut ocazia să-mi aduc aminte de ce m-am îndrăgostit de ea.
Când m-am întors acasă, am vrut să dau fuga la Sânziana să-i povestesc tot. M-a sunat însă Nadia și mi-a spus că a doua zi e înmormântarea. Sânziana murise. Până la urmă, cancerul a fost mai puternic decât ea și a răpus-o. Tot ce avea îmi lăsase mie.
După înmormântare, am stat câteva ore singur în casa ei. Am găsit un pachet mare, cu numele meu pe el. înăuntru era jurnalul ei. Erau multe volume. Acolo era toată viața ei. De care habar n-aveam. între acele coperți de caiet erau speranțele, iubirile, spaimele, dezamăgirile, bucuriile, suferințele ei.
Ultimele caiete mi-erau adresate mie. Citindu-le, mi-am dat seama că Sânziana a fost cu adevărat cel mai important om din viața mea. Iar eu n-am avut timp destul… Nu mi-am făcut timp destul pentru ea.
Mă simțeam gol pe dinăuntru. Parcă cineva îmi smulsese inima din piept. N-aveam chef să văd pe nimeni. Am stat acolo mai bine de zece zile. Corina mă tot suna în fiecare zi, pentru că nu înțelegea ce se petrece.
— Te rog, ai încredere în mine! Lasă-mă să mă limpezesc puțin. Am nevoie de asta, înainte să pornim din nou la drum. îți jur că nu e vorba despre o altă femeie. Vreau să pot să te iubesc din tot sufletul, înțelegi?
Sigur că nu înțelegea, dar m-a lăsat în pace. A simțit, a intuit că de data asta n-o mint. Acum ne-am mutat în casa Sânzianei. Copiii merg deja la școală. Corina și-a găsit și ea o ocupație, iar eu am afacerea mea.
