“Sunt lucruri, cum spune Apostolul Pavel, care ne sunt îngăduite, dar nu folosesc! De exemplu, faptul că un om mănâncă mai mult, nu-i nici o păcat, e mai lacom. Faptul că un om mai bea, nu e un păcat, dar aici nu mă refer la beție, ci la modul de consuma. Faptul că un om este mai distrat, mai hâtru, nu este un păcat.
Singurul păcat fundamental cu care ne greșim înaintea lui Dumnezeu este atunci când noi suntem cu mintea încremenită. Adică, ne cramponăm în câteva mici care nu ne folosesc.
Cel mai mare păcat, pe care nu-l suportă Dumnezeu, este să judeci tu problemele cuiva, din sufletul lui, cu mintea ta! Fără ca să-i cunoști sufletul! Nici duhovnicul, cât este de duhovnic, nu știe niciodată tot ce este în sufletul unui creștin! “
Sursa: ganduridinierusalim.com
Te-ar putea interesa și: Cât de periculos e să ascunzi un păcat! Ce înseamnă să nu spui tot la Sfânta Spovedanie!
Cât de periculos e să ascunzi un păcat! Ce înseamnă să nu spui tot la Sfânta Spovedanie!
Un păcat ascuns devine şi mai mare
– Alegerea duhovnicului este un lucru extrem de greu. Abia în momentul în care găsim duhovnicul potrivit, conştientizăm câte urcuşuri şi coborâşuri are drumul pe care trebuie să ne ducem propria cruce. Părinte, ce ne sfătuiţi să facem pentru a nu rătăci de pe drumul cel bun?
– Vedeţi dumneavoastră, această stare de cercetare este, cum vă spun eu întotdeauna, o stare de prezenţă. La duhovnic nu mergeţi la întâmplare, din simplă inerţie şi niciodată să nu faceţi o spovedanie, aşa, tradiţional, raţional, ci afectiv. Ca să puteţi gândi la mântuire, trebuie să fiţi bine spovediţi, asta e taina care mântuieşte.
O spovedanie este, negreşit, un fel de catehism. Permanent te cercetezi, iar când ajungi la duhovnic nu trebuie să te ruşinezi cu niciun chip: „Domnule, asta am făcut!”. Ce ruşine? Ruşinea este arma diavolului, grozav de puternică. Şi să mai ştiţi ceva: dacă păstraţi un păcat ascuns sau spus sucit devine şi mai mare. Nu trebuie să vă preocupe părerea duhovnicului. Oameni buni, important este să reuşiţi să vă salvaţi şi nu să vă nenorociţi pentru păcatele voastre ascunse!
– Părinte, dar dacă uneori păcatele sunt prea mari, poate că cel care se spovedeşte rămâne mut în faţa dimensiunii păcatului. Poate se căieşte sincer, plânge, se roagă, dar nu are puterea mărturisirii…
– Fraţii mei, Mântuitorul nu S-a răstignit numai pentru o categorie de greşeli, ci pentru tot ceea ce este greşeală pe Pământ. Şi-atunci, ori îţi spui toate păcatele la spovedit, pentru iertare, ori la Judecata de Apoi, pentru pedeapsă. Ele pot fi ţinute, dar nespuse nu rămân! Ori aici, cu lacrimi, la duhovnic, care te înţelege şi te dezleagă, ori rămâi pentru Dreapta Judecată. Păcatele mărturisite nu se mai au în vedere la Judecată, pentru că mila Domnului le iartă, dar ce te faci cu cele nemărturisite, ascunse? Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă la fel, că cel mai important lucru cu care trebuie să ne prezentăm la Judecată este dezlegarea.
„Eu nu dau canoane care se fac repede, ca să se scape de ele”
– După ce criterii trebuie să ne alegem duhovnicul?
– Niciun duhovnic nu are mai multă putere ca altul. Nu există duhovnici buni şi duhovnici mai puţin buni. Se poate doar ca la început unii să aibă mai puţină experienţă sau că nu sunt înzestraţi cu duhul dragostei, care e de mare preţ. Dar, în general, reuşita spovedaniei nu ţine de mine, ca duhovnic. Cei asemeni mie se simt bine când le spui cele mai grozave păcate, pentru că au bucuria nemărginită că te-a uşurat. Şi oricât de greu ar fi păcatul, lui Dumnezeu îi place nespus căinţa celor care se spovedesc cu sufletul. Toţi duhovnicii au har. Important este să avem în vedere cele patru elemente ale Tainei Spovedaniei: să nu mai faci păcatul, să-l mărturiseşti, să te dezlege duhovnicul şi să faci canonul dat de duhovnic.
Extras din interviu cu Părintele Arsenie Papacioc, sursa nistea.com
