Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Un fost angajat al trustului a aruncat bomba! Cine va castiga Asia Express: S-a spus deja numele: Puțini se așteptau la un astfel de sfârșit:

9 martie 2018
in Diverse

Mircea N. Stoian a facut o noua postare pe blogul sau, in stilul acid, care il caracterizeaza. Retras de cativa ani buni din televiziune, Mircea N. Stoian a luat la puricat vedetele mioritice, iar de data aceasta a venit randul celor care s-au alaturat competitei din Asia.

Potrivit jurnalistului, nu ar fi greu de intuit cine va castiga Asia Express.

„Aşa cum te-am obişnuit, anticipez şi de data asta câştigătorul maratonului de traveling, silă virtuală şi umor involuntar, difuzat sub numele Asia Express. Formatul a bubuit în mai multe ţări din lume, 15 mai precis. Cu toate astea, poporul nostru rural, grabnic degustător de ţuică şi sarmale şi pseudo-orăşenii, cu flatulaţii metropolitate în minte, care formează preponderent audienţa, nu prea s-au înghesuit să vadă nici cum îşi pune Cruduţa silicoanele la expoziţie, ca-n filmele porno, n-au vrut să prea guste glumele de Constanţa-periferie gâlgâite de Vârciu şi nici să asculte cotcodăcelile cuplului Ana-Raluka, altfel fete simpatice, dar cu experienţă de televiziune, cât câinele meu la făcut zacuscă.

  • Cum verifici dacă mai ai acțiuni și dividende neîncasate din „cuponiadă”
  • Cum trăiește astăzi Liviu Dragnea. De la vârful PSD la o viață discretă în Ilfov
  • CNA interzice promovarea farmaciilor prin reduceri la medicamente și suplimente. Reacții dure din piață: „Se lovește în transparență și concurență”
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Cele 4 zodii lovite de noroc în 2026: vor da marea lovitură la Loto și se vor scălda în bani
  • Cu ce să speli hainele îngălbenite la subraț. Trucul care nu dezamăgește niciodată
  • Cum să te tunzi după 50 de ani pentru a arăta mai tânără. 3 tunsori care îți șterg 10 ani de pe chip
  • Vezi aici cele mai noi și mai interesante știri!

Show-ul are vizibile urme de frână pe chiloţii manipulării. Dacă stau să fac socoteala la banii mărunţi ai audienţei, dar mai ales să trag preşul popularităţii, ca să cadă aproape toţi în freză, dintre cei care au rămas în competiţie în acest moment, doar doi rămân în picioare spre linia de sosire. Liviu Vârciu şi Andrei Ştefănescu.

um Liviu Vârciu (de cel pe care îl vedem la televizor vorbesc, nu de cel din viaţa reală, care nu face subiectul dicuţiei) e antipatic, cu vocabular limitat, cabotin, (se vede Vârciule, cei cu studii în domeniu te-au citit imediat) infatuat şi agresiv fără motiv, de parcă ar fi fost hrănit cu guvizi carnivori din Marea Neagră, e clar că Asia Express nu poate avea decât un singur câştigător. Fratele meu întru calviţie, Andrei Ştefănescu, să trăiască să-nflorească şi să facă şi fructe bune de compot.

Motivaţiile vor veni altă dată, mai spre sfârşit, pe filiera logicii, a observaţiei şi a modului în care Andrei este pus în valoare. Pentru chelie impecabilă, imagine favorabilă, umor şi ştiinţa artei spectacolului (chiar dacă nu are studii de specialitate, intuieşte foarte bine ce are de făcut) Andrei primeşte de la Gică Contra nota 6 şi o perucă din epidermă de râmă, pe care am purtat-o şi eu vreo doi ani”, a scris Mircea N. Stoian pe blogul sau.

ShareTweet
Urmatorul Articol

Lovitură uriașă primită de mulți români care muncesc în străinătate. Acestea sunt noile condiții impuse de Statul Român: Vi se pare normal să facă asta?

Diverse

Cu ce să speli hainele îngălbenite la subraț. Trucul care nu dezamăgește niciodată

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Cele 4 zodii lovite de noroc în 2026: vor da marea lovitură la Loto și se vor scălda în bani

Citeste mai multDetails
Actualitate

Decizie oficială privind certificatele de handicap. Măsuri urgente anunțate de autorități

Citeste mai multDetails
Actualitate

Guvernul acordă un nou sprijin financiar pensionarilor. Cine poate beneficia și ce criterii contează

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Cum să te tunzi după 50 de ani pentru a arăta mai tânără. 3 tunsori care îți șterg 10 ani de pe chip

Citeste mai multDetails
Diverse

Horoscop Camelia Pătrășcanu: Zodiile care vor avea 20 de ani de noroc și schimbări majore în viață

Citeste mai multDetails
Actualitate

Guvernul propune schimbări radicale pentru Poliția Locală. Mai multe sedii, vizate pentru desființare

Citeste mai multDetails
Actualitate

Nicușor Dan a semnat: o taxă dispare, românii scapă de această obligație

Citeste mai multDetails
Actualitate

Românii peste 45 de ani care nu lucrează vor primi un ajutor de la stat pentru a ieși la pensie

Citeste mai multDetails
Actualitate

Lege nouă pentru șoferii cu ochelari: Controale rutiere intensificate și riscul de a fi tras pe dreapta

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2026 DailyNews.ro | Contact

  • cyber3.ai
  • cyber3.app
  • fasterup.com
  • ortodoxia.me

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2026 DailyNews.ro | Contact