„Dacă există o legătură emoțională foarte puternică cu verigheta, se poate purta în buzunar, dar nu la mână. Lucrurile sunt foarte clare și apar în lege. În Terapie Intensivă nu ai voie să porți bijuterii și unghii false. Lucrurile sunt simple, iar ele trebuie respectate de toată lumea”, spunea ministrul în urmă cu un an de zile.
Medicii din România sunt plătiți și acum pentru gărzi în funcție de salariul din 2018. Ministrul Sănătății vrea să schimbe asta până la sfârșitul lunii decembrie, astfel încât tariful să fie calculat la valoarea salariilor din 2026.
La Antena 3 CNN, ministrul a anunțat că intenționează să introducă și un sistem de plată progresiv, prin care medicii care fac mai multe gărzi pe lună ar primi bonusuri. Rezidenții din primii ani, care lucrează acum nopțile fără să fie plătiți, ar urma să fie plătiți pentru gărzi.
Gărzile au fost unul dintre motivele nemulțumirilor din sistemul sanitar. Medicii au protestat începând din luna mai și pe parcursul verii, iar protestele au fost suspendate după ce Legea salarizării unitare a fost blocată în Parlament. Tensiunile din spitale au rămas.
„Din punctul meu de vedere, cea mai mare urgență astăzi (și lucrăm deja pentru a o rezolva până la finalul lunii decembrie a acestui an) este plata gărzilor la valoarea salariului aflat în plată. În România, tariful de gardă se calculează la salariul din anul 2018. Aici este o mare inechitate pentru această categorie de personal și de aici apar tensiunile și problemele pe care le cunoaștem cu toții: numărul mare de gărzi neacoperite”, a declarat Alexandru Rogobete.











