„Nu cred. Să dea Dumnezeu să aibă, și eu sunt pensionar, vreau să se indexeze, poate îmi dă înapoi și ăia 10% care mi-au luat-o deja, mi-au luat-o deja, da”, a afirmat Băsescu.
Potrivit lui, indexarea pensiilor ar putea fi un angajament financiar greu de susținut pe termen lung. Ca alternativă, a propus ajutoare pentru persoanele vulnerabile, în afara sistemului de pensii.
„Probabil că indexarea e prea mult, pentru că indexarea înseamnă o un angajament pe termen lung. Poate pentru persoanele vulnerabile un sistem de ajutoare în afara pensiei”, a declarat Traian Băsescu.
El explică faptul că o eventuală indexare acordată în funcție de valoarea pensiei ar putea genera nemulțumiri printre cei care au contribuit zeci de ani la sistemul public.
„Pentru că altfel, iar se dezechilibrează sistemele. Sunt cei cu 44 de ani de serviciu și tu spui: «nu, ție nu-ți dau indexarea, ai muncit 44 de ani, dar eu îi dau indexarea la ăla cu pensia minimă, care a muncit 15 ani». Deci, nici asta nu se poate”, a spus fostul președinte.
Băsescu consideră că sprijinul pentru pensionarii cu venituri mici ar trebui dat printr-un mecanism separat, fără ca principiile de funcționare ale sistemului public de pensii să fie afectate.
„Și atunci, probabil că soluția corectă este să dea niște ajutoare. Nu se poate rupe sistemul de pensii indexare cu cât ai pensia mai mică, cu atât să beneficiezi de indexări, în timp ce cel care a muncit 44 de ani, 50 de ani, n-are dreptul la indexări, că a muncit 45 de ani”, a declarat Traian Băsescu la Digi24.











