Theo Rose a făcut public cazul unui băiețel grav bolnav, în vârstă de doar doi ani, care poartă același nume ca fiul ei – Sasha. La câteva zile după ce a devenit mamă pentru prima dată, artista a ales să își folosească vizibilitatea pentru a atrage atenția asupra unei situații disperate.
Proaspăt întoarsă acasă cu micuțul Sasha Ioan, cântăreața a împărtășit fanilor emoțiile intense ale acestui început de drum în rolul de mamă. Deși trăiește una dintre cele mai fericite perioade ale vieții, Theo Rose rămâne conectată la realitățile dure cu care se confruntă unele familii și nu ezită să ofere sprijin acolo unde este mare nevoie.
Cazul lui Sasha Bogdan, băiețelul de 2 ani diagnosticat cu o formă gravă de cancer
Artista a făcut publică povestea micuțului Sasha Bogdan, un copil de doi ani diagnosticat cu o tumoră canceroasă agresivă, neuroblastom retroperitoneal stânga, aflată într-o zonă dificil de operat. Șanse reale de tratament există doar în străinătate, iar costurile uriașe – 500.000 de euro – depășesc complet posibilitățile familiei.
În postarea distribuită de cântăreață, sunt prezentate detaliile medicale și conturile bancare pentru donații:
**„La numai doi ani, Sasha Bogdan a fost diagnosticat cu cancer, având o tumoare canceroasă neuroblsatom retroperitoneală stânga, de diferite dimensiuni, localizat într-un loc destul de greu de accesat (pe vasele de sânge). Grup hidrologic nefavorabil.
Sasha momentan se află în Cluj-Napoca, dar singurele șanse de tratament se regăsesc în afara țării! Costurile implicate sunt enorme – 5000 000 euro, iar pentru familia noastră și pentru părinții lui Sasha sunt aproape imposibile de acoperit.”**
Artista a distribuit și conturile pentru donații, încurajând oamenii să ajute. În dreptul fotografiei cu micuțul aflat pe patul de spital, Theo Rose a adăugat mesajul:
„Să ajutăm un Sasha mic”.
Primele impresii ale lui Theo Rose după externare
Câteva ore mai târziu, Theo Rose le-a vorbit fanilor despre primele zile acasă alături de fiul ei, împărtășind trăiri copleșitoare:
„Mulțumesc încă o dată! Mi ați tot scris, mi-au scris foarte, foarte mulți oameni și vă mulțumesc mult! (…) E o stare așa zici că sunt beată, zici că sunt pe altă planetă, nu-mi revin, nu-mi dau seama că e adevărat.”
- „Mamă, dacă nu te sun, înseamnă că m-au spânzurat!” Acestea au fost ultimele cuvinte ale romanului condamnat la moarte in Malaezia trimise in tara!
- Avertizare ANM: România Intră în Primul Episod de Iarnă Autentică. Ger de -20C, Ninsori și Viscol Extins
- Tot mai multe persoane aleg să poarte părul cărunt natural. Psihologii explică ce transmite această opțiune
- Calendar ortodox: 17 decembrie 2025, zi de sărbătoare mare. Nume celebrate mâine
- Tragedie în familia Clejanilor! Viorica, anunț sfâșietor: „S-a stins mult prea devreme”
- Cutremur pe scena politică din România! A apărut raportul CSAT despre anularea alegerilor prezidențiale din 2024. Anunțul care zguduie țara
Artista a povestit că se bucură de fiecare clipă alături de Sasha și că intenționează să îi lase un jurnal cu gânduri și emoții pe care să-l citească peste ani:
„Eu mă înțeleg cu copilul ăsta ceva extraordinar… nu știu cum să vă explic. (…) De când am aflat că sunt însărcinată am început să scriu într-un jurnal… vreau să i-l dau lui Sasha când o să fie adolescent.”

















