Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Situație critică într-o zonă plină de turiști: incendiul scapă de sub control

7 august 2025
in Actualitate

Un incendiu de amploare a izbucnit joi seară, 7 august 2025, într-o clădire dezafectată din centrul stațiunii Mamaia, cunoscută în trecut drept locația clubului Bellagio. Focul s-a extins rapid și a generat flăcări înalte, vizibile de la mare distanță, provocând o intervenție complexă din partea echipelor de urgență.

Imobilul, aflat în apropierea Cazinoului din Mamaia, a fost cuprins de foc în zona centrală, potrivit martorilor. Mai multe echipaje de pompieri din cadrul ISU „Dobrogea” s-au mobilizat la fața locului, folosind trei autospeciale cu apă și spumă, o autoscară, autospeciale de descarcerare și ambulanțe SMURD pentru a controla incendiul.

Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea a declarat:
„Incendiul se manifestă cu flacără violentă și degajări mari de fum. Se acționează pentru localizarea și limitarea propagării focului. Până în acest moment, nu sunt raportate victime.”

  • Doliu în lumea medicală: dr. Ștefania Szabo, directorul medical al Spitalului Județean Buzău, a fost găsită fără viață în camera de gardă
  • Lege uitată la Cotroceni. Nicușor Dan trimite la CCR un proiect blocat din 2020
  • Bufnița: Între Simbol al Înțelepciunii și Gardian al Nopții
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Descoperire șocantă lângă trupul medicului găsit fără viață în camera de gardă – ce ținea în mână Ștefania Szabo
  • Bolile care nu mai permit obținerea certificatului de handicap. Lista completă a afecțiunilor eliminate
  • Atenție, șoferi! Noua lege aduce amenzi uriașe de până la 2.900 de lei și suspendarea talonului dacă iarna nu aveți aceste două lucruri în mașină
  • Vezi aici cele mai noi și mai interesante știri!

Clădirea afectată, cândva un punct de atracție al vieții de noapte din Mamaia, a fost lăsată în paragină de mai bine de zece ani. Aceasta se află în administrarea RADEF și nu este securizată sau monitorizată corespunzător. Structura este degradată, cu geamuri sparte și deșeuri acumulate, ceea ce a favorizat extinderea rapidă a incendiului.

Fumul dens rezultat a fost observat chiar și de pe plajă sau din zonele învecinate. În prezent, autoritățile continuă intervenția pentru lichidarea focului și încep cercetările pentru a determina cauzele exacte ale izbucnirii incendiului. Nu este exclusă, în acest moment, nici ipoteza unei acțiuni intenționate.

ShareTweet
Urmatorul Articol

Hotărârea CCR răstoarnă scena politică. Traian Băsescu, direct vizat

Actualitate

Alertă alimentară! 4 mărci populare de cafea, retrase de pe piață – conțin pesticide, substanțe toxice și urme de insecte

Citeste mai multDetails
Actualitate

Adio permis de conducere! Noua lege adoptată schimbă radical regulile pentru șoferii din România – află dacă te numeri printre cei afectați

Citeste mai multDetails
Actualitate

Bolile care nu mai permit obținerea certificatului de handicap. Lista completă a afecțiunilor eliminate

Citeste mai multDetails
Actualitate

Descoperire șocantă lângă trupul medicului găsit fără viață în camera de gardă – ce ținea în mână Ștefania Szabo

Citeste mai multDetails
Actualitate

Situația certificatelor de handicap deja emise, cu valabilitate permanentă

Citeste mai multDetails
Coronavirus flu ncov over Earth background and its blurry hologram. Concept of cure search and global world. 3d rendering toned image. Elements of this image furnished by NASA
Actualitate

Descoperire neașteptată a cercetătorilor americani: posibila legătură dintre vaccinul anti-COVID și apariția cancerului

Citeste mai multDetails
Actualitate

Atenție, șoferi! Noua lege aduce amenzi uriașe de până la 2.900 de lei și suspendarea talonului dacă iarna nu aveți aceste două lucruri în mașină

Citeste mai multDetails
Actualitate

Adevărul începe să iasă la iveală în cazul morții Biankăi și lui Toni – ce l-ar fi împins pe tânăr să-și ucidă iubita

Citeste mai multDetails
Diverse

Gestul neașteptat al măcelarului față de o pensionară de 70 de ani care cumpăra zilnic 40 kg de carne

Citeste mai multDetails
Diverse

Vitamina care poate dizolva tumorile și amplifica eficiența tratamentelor împotriva cancerului

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2025 DailyNews.ro | Contact

  • ROL.ro
  • Ortodoxia.me
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

DailyNews.ro
Consimțământul pentru folosirea datelor dvs. cu caracter personal pentru:

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a accesa informații despre dispozitivul tău. Consimțământul față de aceste tehnologii ne va permite nouă și partenerilor noștri să procesăm date cu caracter personal, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site și să afișăm reclame (ne)personalizate. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.

Fă clic mai jos pentru a consimți la cele de mai sus sau pentru a face alegeri mai detaliate. Opțiunile tale vor fi aplicate doar pe acest site. Poți modifica oricând setările, inclusiv prin retragerea consimțământului, utilizând comutatoarele din Politica privind Cookie-urile sau făcând clic pe butonul de gestionare a consimțământului din partea de jos a ecranului.

Functional Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes. The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
Statistici

Marketing

Caracteristici
Mereu activ

Mereu activ
Gestionează opțiunile Gestionează serviciile Gestionează {vendor_count} furnizori Citește mai multe despre aceste scopuri
Manager Optiuni
{title} {title} {title}
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2025 DailyNews.ro | Contact