Simona Gherghe a fost foarte afectată de moartea fulgerătoare a lui Andrei Perneș. Prezentatoarea TV a mărturisit că tânărul a fost foarte iubit în casa Mireasa, motiv pentru care întreaga redacție a fost zguduită de vestea cutremurătoare. Cu lacrimi în ochi, vedeta a transmis un mesaj emoționant chiar în cadrul show-ului matrimonial.
Miercuri dimineața, 19 februarie, un accident cumplit a avut loc în apropierea localității Bunești, Cluj. Andrei Perneș, fost concurent al emisiunii Mireasa, se afla la volanul unui BMW închiriat, când a pierdut controlul mașinii și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În ciuda intervenției rapide a echipelor de salvare, impactul puternic i-a fost fatal.
Andrei Perneș s-a stins din viață chiar înainte să împlinească 29 de ani. Tânărul a devenit cunoscut după ce a participat în sezonul 5 al emisiunii Mireasa, acolo unde a mers în speranța că va reuși să își găsească sufletul pereche.
Fostul concurent eram foarte ambițios și avea planuri mari. El a reușit să se facă plăcut publicului, dar a creat o legătură strânsă și cu Simona Gherghe. Astfel, vestea că Andrei s-a stins din viață a tulburat-o pe prezentatoarea TV.
În cadrul ediției de astăzi a emisiunii Mireasa, vedeta de la Antena 1 a transmis un mesaj emoționant. Cu lacrimi în ochi, Simona Gherghe a vorbit despre accidentul cumplit în care a murit fostul concurent.
„Ştiţi că viaţa e şi cu bune şi cu rele. Ne bucurăm atunci când oamenii pe care îi îndrăgim au parte de evenimente frumoase în vieţile lor şi ni se zdrobeşte sufletul atunci când aflăm veşti cutremurătoare. Aşa cum s-a întâmplat în această dimineaţă când şi redacţia noastră a fost zguduită de vestea morţii lui Andrei Perneş, concurentul din sezonul al 5-lea Mireasa.
Andrei a murit într-un accident rutier care s-a întâmplat azi-noapte şi suntem cu sufletul alături de familia lui, de mama lui. Viaţa uneori este şi aşa… Dumnezeu să îl odihnească pe Andrei Perneş, a fost foarte iubit în casa Mireasa, s-a căsătorit în emisiune cu Sabrina”, a transmis Simona Gherghe, în cadrul emisiunii Mireasa.
Prezentatoarea TV a vorbit și despre relația pe care Andrei Perneș a avut-o cu Sabrina Larisa, o tânără frumoasă pe care a întâlnit-o în cadrul emisiunii Mireasa. La finalul sezonului, cei doi chiar s-au căsătorit, însă povestea lor de dragoste s-a terminat în urmă cu ceva timp.
Căsătoria lor a fost oarecum o surpriză pentru că ei au anunţat că nu vor să facă acest pas şi totuşi au făcut-o. Din păcate povestea lor de iubire nu a ţinut, dar vedeţi că peste despărţiri oamenii trec, dar vestea morţii unui om este cu adevărat cutremurătoare. Dumnezeu să îl odihnească şi multă putere familiei”, a mai spus vedeta de la Antena 1.