Primele cuvinte ale criminalei de la metrou, după ce a săvârşit fapta şocantă, au fost reproduse de avocata sa. Magdalena Şerban a spus că regretă ce a făcut şi că preferă să fie moartă.
Avocata Magdalenei Şerban a vorbit, pentru prima oară, despre starea criminalei de la metrou, dar şi ce a spus despre tragica moarte a Alinei Ciucu, fata de 25 de ani împinsă de pe peronul staţiei de metrou Dristor 1. În aceste momente, Magdalena Şerban se află la Audieri.
„S-a admis proba cu efectuarea unei expertize psihiatrice. Considerăm că este în interesul acesteia, pentru a se constata pe cale legală, dacă avea sau nu discernământul faptelor comise în ziua respectivă. Nu avem un document oficial în privinţa internării la Psihiatrie. Restul detaliilor nu s-au discutat astăzi. Ea este de acord cu efectuarea expertizei, conştientizând atât cât a putut conştientiza. Că ar fi sau nu în interesul ei această expertiză, vom vedea mai departe. A spus că regretă şi chiar a spus la un moment dat că preferă să fie moartă, conştientizând ce s-a întâmplat. Restul detaliilor le vom afla pe parcurs”, a precizat avocata Magdalenei Şerban, potrivit Observator.tv.
sursa: cancan.ro