Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Poveste de groază: o tânără fotomodel a fost răpită, pusă în lanţuri și vândută pe Internet, ca sclavă, pe 300 de mii de Euro! Ce s-a întâmplat cu fata este cutremurător:

7 august 2017
in Internațional

Un caz demn de scenariul unui film horror a fost raportat în Italia. O tânără de 20 de ani, fotomodel, a fost răpită de o grupare și sechestrată, iar apoi scoasă la vânzare pe Internet, ca sclavă sexuală, pentru 300 de mii de Euro. Fata a fost eliberată de polițiștii italieni.

Tânăra model este din Marea Britanie și a fost ademenită în Italia, pentru o ședință foto. Chiar și agentul ei a picat în plasa întinsă de o grupare mafiotă, Black Death – Moartea Neagră, specializată în răpiri de femei.

Liderul grupării, Lukasz Herba, un polonez de 30 de ani stabilit în Marea Britanie, e acum în custodia poliției italiene. El este cel care a chemat-o pe tânără din Marea Britanie la Milano, pentru ședința foto.

Fata a fost atrasă la un magazin abandonat de lângă gara centrală a orașului italian. I-a fost injectată ketamină, drog care i-a paralizat mușchii și a devenit astfel prizoniera grupării.

Britanica a fost băgată într-o geantă de voiaj și urcată în portbagajul unei mașini. Astfel a fost dusă de la Milano la Torino unde a fost ținută captivă într-o fermă.

A fost pusă în lanțuri și, timp de o săptămână, a trăit un coșmar greu de imaginat. Gruparea Black Death a pus pe Internet un anunț, prin care o vindea pe britanică pentru 300 de mii de Euro, ca sclavă sexuală.

Un astfel de anunț al grupării a ajuns și în posesia ziarelor britanice și italiene, dar, se pare că imaginea nu reprezenta ostatica, ci era o captură dintr-un film pentru adulți.

  • Tragedie în județul Vâlcea: patronul unui restaurant renumit a murit într-un accident rutier
  • Viktor Orban, declarații controversate: „Ucraina nu trebuie să intre în Uniunea Europeană”
  • Sofia Vicoveanca, internată de urgență după un infarct: intervenție rapidă și îngrijorare pentru admiratori
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Anul 2026 aduce răsturnarea de destin pentru 6 zodii: succes pe toate planurile și bani din surse neașteptate
  • Schimbări majore la alocațiile pentru copii în 2026. Anunțul premierului Ilie Bolojan
  • Decizie oficială privind certificatele de handicap. Măsuri urgente anunțate de autorități
  • Vezi aici cele mai noi și mai interesante știri!

Vânzarea nu a avut însă succes, în săptămâna în care au ținut-o captivă pe fată, membrii grupării nu au primit nicio ofertă. Apoi, brusc, s-au răzgândit. Liderul Lukasz Herba i-a spus captivei că o va elibera, pentru că a aflat că are un copil de doi ani și că vânzarea unei mame nu e conformă cu ”regulile” grupării sale.

Potrivit La Stampa, polonezul a contactat agentul fetei și i-ar fi cerut 300 de mii de Euro în schimbul eliberării, adică fix suma pe care voia să o obțină de pe urma vânzării ei ca sclavă sexuală. Agentul însă a contactat poliția italiană, care a intrat pe fir. A continuat, pe de altă parte, să negocieze, iar polonezul a promis că o va elibera, dacă primește 55 de mii de Euro.

Tranzacția ar fi urmat să se încheie în zona Consulatul Marii Britanii din Torino, însă, când Lukasz Herba a apărut, alături de tânăra pe care o răpise, a fost arestat.

Polițiștii italieni încearcă acum să dea de urmele celorlalți membri ai grupării Black Death.

ShareTweet
Urmatorul Articol

Este obligatoriu! Mulți români trebuie să completeze asta. Nu au dreptul să refuze! Vezi dacă te afli printre ei:

Actualitate

Elevii nu vor mai merge la cursuri vineri. Anunț important pentru toate școlile

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Anul 2026 aduce răsturnarea de destin pentru 6 zodii: succes pe toate planurile și bani din surse neașteptate

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Te trezești cu perna udă dimineața? Iată ce înseamnă și de ce se întâmplă acest lucru

Citeste mai multDetails
Actualitate

Întreruperi de curent din 8 ianuarie: zonele afectate timp de patru zile

Citeste mai multDetails
Actualitate

Statul pune taxă pe economiile românilor! Pragul de la care vei plăti impozit pe banii din bancă

Citeste mai multDetails
Actualitate

Ilie Bolojan anunță reduceri semnificative ale veniturilor bugetarilor: măsura se aplică începând cu…

Citeste mai multDetails
Actualitate

Schimbare majoră pentru pensionarii care au cotizat înainte de 1990! Statul pregătește o decizie fără precedent

Citeste mai multDetails
Actualitate

Embolia grăsoasă, explicată pe înțelesul tuturor: ce este și cum apare, după tragedia din Buzău

Citeste mai multDetails
Actualitate

Decizie oficială privind certificatele de handicap. Măsuri urgente anunțate de autorități

Citeste mai multDetails
Actualitate

Schimbări majore la alocațiile pentru copii în 2026. Anunțul premierului Ilie Bolojan

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2025 DailyNews.ro | Contact

  • ROL.ro
  • Ortodoxia.me
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

DailyNews.ro
Consimțământul pentru folosirea datelor dvs. cu caracter personal pentru:

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a accesa informații despre dispozitivul tău. Consimțământul față de aceste tehnologii ne va permite nouă și partenerilor noștri să procesăm date cu caracter personal, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site și să afișăm reclame (ne)personalizate. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.

Fă clic mai jos pentru a consimți la cele de mai sus sau pentru a face alegeri mai detaliate. Opțiunile tale vor fi aplicate doar pe acest site. Poți modifica oricând setările, inclusiv prin retragerea consimțământului, utilizând comutatoarele din Politica privind Cookie-urile sau făcând clic pe butonul de gestionare a consimțământului din partea de jos a ecranului.

Functional Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes. The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
Statistici

Marketing

Caracteristici
Mereu activ

Mereu activ
Gestionează opțiunile Gestionează serviciile Gestionează {vendor_count} furnizori Citește mai multe despre aceste scopuri
Manager Optiuni
{title} {title} {title}
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2025 DailyNews.ro | Contact