Premierul Poloniei, Donald Tusk, a reacționat sâmbătă după întâlnirea de la Alaska dintre Donald Trump și Vladimir Putin, afirmând că liderul rus și-a arătat din nou „viclenia”.
„Astăzi este încă şi mai evident că Rusia îi respectă doar pe cei puternici şi Putin a demonstrat încă o dată că este un jucător viclean şi nemilos”, a scris Tusk pe X, adăugând că viitorul Europei și al Ucrainei a intrat într-o „fază decisivă”. Premierul a subliniat importanța păstrării unității Occidentului.
În aceeași zi, el și alți lideri europeni au semnat o declarație comună prin care cer ca orice acord de pace cu Rusia să includă garanții ferme de securitate pentru Ucraina, fără a limita forțele sale armate. Documentul reafirmă, de asemenea, sprijinul pentru integrarea Ucrainei în NATO și UE și respinge ideea cedării de teritorii. Printre semnatari se numără liderii Germaniei, Franței, Italiei, Marii Britanii, Finlandei, dar și Ursula von der Leyen și Antonio Costa.
- Ce trebuie să faci pentru ca borcanele de zacuscă, bulion sau murături să nu „răsufle”. Trucul genial care nu le permite să prindă aer
- Anunț important pentru pensionari: Ce se intampla dacă nu depun actele la timp
- Bancnotele de care trebuie să te ferești imediat! Scapă de ele! Avertisment pentru românii care folosesc numerar
De cealaltă parte, Putin a transmis că statele europene ar trebui „să nu încerce să perturbe progresul incipient prin provocări sau intrigi de culise”. În schimb, mai mulți oficiali occidentali au insistat asupra menținerii „presiunii” asupra Moscovei. Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a confirmat că UE lucrează deja la al 19-lea pachet de sancțiuni.
Cu doar o zi înainte de summit, Trump avertizase Rusia cu „consecințe foarte grave” dacă nu acceptă încetarea războiului. Totuși, după discuțiile cu Putin, el a declarat la Fox News că „o simplă încetare a focului nu mai este o soluție” și că e nevoie de un acord de pace direct. Liderul american a precizat că, pentru următoarele două-trei săptămâni, nu are în vedere noi sancțiuni împotriva Rusiei. Luni urmează să-l primească la Casa Albă pe Volodimir Zelenski și a sugerat că, „dacă totul merge bine”, ar putea urma și o întâlnire trilaterală cu Putin.