Primarii PSD din județul Iași au anunțat că nu vor participa la întâlnirea programată vineri cu premierul Ilie Bolojan, aflat într-o vizită oficială în municipiu. Decizia a fost comunicată de conducerea organizației județene a PSD, care susține că întrevederea ar fi lipsită de conținut real, în condițiile în care hotărârile privind reducerile bugetare ar fi deja stabilite.
Discuțiile dintre primari și șeful Executivului urmau să aibă loc vineri, la Palatul Culturii, însă reprezentanții PSD afirmă că întâlnirea este una pur formală și nu presupune o consultare reală cu autoritățile locale.
Într-un comunicat transmis presei, conducerea PSD Iași critică dur măsurile de austeritate promovate de Guvern și modul în care acestea sunt adoptate, fără dialog cu administrațiile locale sau cu partenerii politici.
„Premierul, promotor al austerității, vine la Iași pentru o întâlnire care nu schimbă nimic. Deciziile privind tăierile bugetare sunt deja luate, iar lipsa unei consultări reale va avea efecte grave asupra comunităților locale. În aceste condiții, primarii PSD au decis să nu participe la această convocare”, se arată în poziția oficială a organizației județene.
- „Nu se poate aşa ceva!” Mihai și-a măcelărit soția și s-a sinucis. Au fost găsiți fără viață de fiul lor
- CNA interzice promovarea farmaciilor prin reduceri la medicamente și suplimente. Reacții dure din piață: „Se lovește în transparență și concurență”
- Testul simplu de la degete care poate semnala o problemă gravă la plămâni
Social-democrații mai reclamă faptul că parlamentarii PSD din județ nu au fost invitați la discuții, deși partidul contribuie la majoritatea parlamentară. Reprezentanții PSD Iași consideră acest lucru o lipsă de respect față de votul alegătorilor.
„PSD, partid aflat pe primul loc în preferințele ieșenilor la alegerile parlamentare din 2024, ar fi trebuit să participe la un dialog real cu premierul, nu doar pe tema restricțiilor bugetare, ci și pentru discutarea unui plan coerent de investiții publice pentru regiune. Nu este prima dată când premierul refuză o astfel de întâlnire în interesul ieșenilor”, mai susțin social-democrații.
Potrivit programului anunțat, Ilie Bolojan urmează să se deplaseze vineri atât în Iași, cât și în Botoșani, unde are programate discuții cu primarii din cele două județe, pe teme legate de administrația publică locală.

















