Adolescentă înjunghiată de propria mamă, în Satu Mare, după un scandal monstru. Fata, în vârstă de 17 ani, a fost găsită într-o baltă de sânge de vecini, care au sunat la 112. Cea care a fost la un pas de a-i curma viața a fost căutată de polițiști pentru că ea ar avea probleme psihice.
UPDATE 15:25: Femeia, care și-a înjunghiat propria fiică, a fost reținută de polițiști, la aproape jumătate de oră de la comiterea faptei. Ea a hoinărit pe străzi și a fost depistată de oamenii legii care au instituit filtre în zonă. Surse din rândul anchetaorilor au precizat că femeia, care ar avea probleme psihice, a folosit un cuțit de bucătărie cu care și-a înjunghiat fiica în zona genunchiului. Adolescenta a fost transportată la Spitalul Județean Satu Mare, iar, potrivit medicilor, este în afara oricărui pericol. Femeia urmează să fie supuse unei expertize medico-legale pentru ca medicii să stabilească dacă ea a avut discernământ în momentul comiterii faptei. Dacă se dovedește că a fost conștientă, ea riscă să ajungă la închisoare pentru tentativă de omor. În caz contrar, ea ar putea fi internată într-o clinică de psihiatrie.
Scandalul a izbucnit, miercuri, în jurul prânzului, în cartierul Solidarității din Satu Mare, notează portalsm.ro. Vecinii au fost alertat Poliția, după ce au găsit-o pe o adolescentă de 17 ani într-o baltă de sânge.
Fata le-ar fi spus că a fost înjunghiată de propria mamă, care apoi a fugit de la fața locului. Victima, însoțită de tatăl ei, a fost transportată de urgență la Spitalul Județean Satu Mare.
Potrivit vecinilor, femeia, în vârstă de 46 de ani, care și-a înjunghiat fiica, ar avea probleme psihice. Agresoarea este căutată acum de polițiști în tot orașul.
- Tragedie în județul Vâlcea: patronul unui restaurant renumit a murit într-un accident rutier
- Donald Trump explică decizia de reducere a trupelor americane din România: „Nu e mare lucru”. Pentagonul confirmă „realinierea strategică” a forțelor din Europa
- Rusia avertizează Uniunea Europeană: „Orice confiscare de active va avea un răspuns dureros”
- Descoperire șocantă lângă trupul medicului găsit fără viață în camera de gardă – ce ținea în mână Ștefania Szabo
- „A fost otrăvită!” Dezvăluiri cutremurătoare după moartea Ștefaniei Szabo! Ce a ieșit la iveală la doar câteva ore după ce doctorița a fost găsită fără viață în camera de gardă
- Ultimă oră: Rezultate neașteptate în autopsia doctoriței Ștefania Szabo – detaliul care schimbă totul
Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală, conform sursei citate.
În noiembrie 2009, o adolescentă de 17 ani din satul Utvin, judeţul Timiş a fost ucisă cu patru lovituri de cuţit chiar de mama ei, care avea probleme psihice. Cuprinsă de remuşcări, femeia s-a aruncat apoi în haznaua din curte.
sursă foto: portalsm.ro
 
			

















