Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
miercuri, 10 septembrie 2025
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

În vară, Ana Maria Ioniţă a avut lucrarea la istorie anulată, fapt ce a distrus-o psihic. În toamnă „s-a răzbunat”, uite ce notă a luat acum la BAC. „Acum, sper că am dovedit cine sunt şi simplul fapt ca mi s-a facut cea mai mare nedreptate”, a scris eleva:

4 septembrie 2017
in Societate

Rezultate Bacalaureatul de toamnă 2017. Cei doi elevi din Dâmbovița cărora le-au fost anulate lucrările la istorie în sesiunea din vară a examenului de bacalaureat au obținut note de trecere la examenul din toamnă.

Ana Maria Ioniţă, din Titu, și Mihai Alexandru Toma, din Moreni, cărora în vară le-au fost anulate lucrările deoarece s-a considerat că au făcut semne distinctive pe lucrare și că exsta un scris diferite pe foaia de examen au susținut din nou examenul la istorie, în sesiunea din toamnă.

Ana Maria a reușit să obțină nota 9.30 la examen și a postat pe contul său de Facebook un mesaj prin care susține că această notă este o dovadă clară a faptului că nu a încercat să fraudeze în prima sesiune. ”După ce ‘am fraudat’ examenul de Bac în vară, am obținut în toamnă 9.30. Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alaturi şi au crezut în mine. După toată experienta asta neplăcută am cunoscut o mulțime de oameni frumoşi care m-au susținut şi mi-au fost alături. Mulțumesc chiar şi celor din Minister pentru nedreptatea făcută. Acum, sper că am dovedit cine sunt şi simplul fapt ca mi s-a facut cea mai mare nedreptate, mi-aş dori să nu mai treacă nimeni niciodată prin ce am trecut eu”, a scris ea.

Cel de-al doilea elev căruia i-a fost anulată lucrarea la sesiunea din vară, Mihai Alexandru Toma, a obținut nota 6,65 la examenul de săptămâna trecută.

  • Eclipsa de Lună aduce schimbări uriașe: trei zodii scapă definitiv de trecut și pornesc pe un drum nou
  • Monica Tatoiu, confesiune emoționantă despre mama ei: „Acum trăiesc din rugăciunile pe care le-a făcut pentru mine”
  • Seva de smochin: Beneficii, utilizări și recomandări pentru sănătate și îngrijire
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Schimbare majoră: 6 zile libere legale dispar din calendar începând cu 2026
  • Lovitură de teatru pe scena politică! Executivul a căzut după votul moțiunii de cenzură, premierul a fost demis
  • Situația certificatelor de handicap deja emise, cu valabilitate permanentă
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri

Cazul celor doi elevi din Dâmbovița a fost extrem de mediatizat în luna iulie după ce le-au fost anulate lucrările.

Elevii, care au susţinut examenul în centre diferite, unul în Titu, celălalt în Moreni, au aflat că au fost eliminați chiar la afișarea rezultatelor. Ana Maria, din Titu, a terminat liceul cu media 9, 87, se pregătea să devină studentă la ASE şi are admiterea în două săptămâni, iar băiatul din Moreni trebuie să dea admiterea la Academia de Poliţie. Când a văzut că a fost respinsă, fata a leșinat.

Ministrul Educației, Liviu Pop a anunțat că a trimis Corpul de control al ministrului pentru a face verificări la centrul de evaluare din Capitală, în cazul a doi elevi care au picat proba la istorie a examenului de bacalaureat după ce un profesor corector a considerat că pe lucrările lor sunt două scrisuri diferite.

De cealaltă parte, elevii au făcut plângere penală și își cuată dreptatea în instanță.

Sursa: Libertatea.ro

ShareTweet
Urmatorul Articol

Cea mai sexy ciobăniță din Gorj s-a măritat. Toți invitații au rămas fără cuvinte când au văzut-o în rochie de mireasă. Poti sa ghicesti cine este alesul si cu ce se ocupa?

Actualitate

Tabel complet pentru femei și bărbați. Ce pensie vei primi, în funcție de luna și anul nașterii și de stagiul complet de cotizare

Citeste mai multDetails
Actualitate

Ce pensie primești dacă ai muncit 35 de ani pe salariul minim pe economie

Citeste mai multDetails
Actualitate

Spectacol pe cer pe 7 septembrie! La ce oră vezi eclipsa totală de Lună

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Eclipsa de Lună a schimbat destinul! 3 zodii scapă definitiv de necazuri

Citeste mai multDetails
Actualitate

Șoc total! Hotărârea istorică luată de România după ce Năstase și Dăncilă au apărut în China!

Citeste mai multDetails
Actualitate

Breaking news de la Ministerul de Interne! Cătălin Predoiu a făcut anunțul care aprinde spiritele!

Citeste mai multDetails
Diverse

Previziuni financiare în funcție de data nașterii: Ce venituri poți atrage?

Citeste mai multDetails
Diverse

Atentie Lei, Scorpioni si Varsatori! 6 zodii vor avea parte de cea mai frumoasă perioadă a vieții lor!

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Schimbare majoră: 6 zile libere legale dispar din calendar începând cu 2026

Citeste mai multDetails
Actualitate

Lovitură de teatru pe scena politică! Executivul a căzut după votul moțiunii de cenzură, premierul a fost demis

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2025 DailyNews.ro | Contact

  • ROL.ro
  • Ortodoxia.me
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

DailyNews.ro
Consimțământul pentru folosirea datelor dvs. cu caracter personal pentru:

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a accesa informații despre dispozitivul tău. Consimțământul față de aceste tehnologii ne va permite nouă și partenerilor noștri să procesăm date cu caracter personal, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site și să afișăm reclame (ne)personalizate. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.

Fă clic mai jos pentru a consimți la cele de mai sus sau pentru a face alegeri mai detaliate. Opțiunile tale vor fi aplicate doar pe acest site. Poți modifica oricând setările, inclusiv prin retragerea consimțământului, utilizând comutatoarele din Politica privind Cookie-urile sau făcând clic pe butonul de gestionare a consimțământului din partea de jos a ecranului.

Functional Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes. The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
Statistici

Marketing

Caracteristici
Mereu activ

Mereu activ
Gestionează opțiunile Gestionează serviciile Gestionează {vendor_count} furnizori Citește mai multe despre aceste scopuri
Manager Optiuni
{title} {title} {title}
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2025 DailyNews.ro | Contact