Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Ilie Bolojan, mărturisiri cutremurătoare după accidentul grav! „M-am făcut praf și pulbere, cu fracturi de coaste, claviculă, capul spart”

29 septembrie 2025
in Actualitate

Premierul Ilie Bolojan a rememorat sâmbătă, 27 septembrie, la Târgu Mureș, momentul care i-a schimbat viața, cu prilejul aniversării a 35 de ani de existență a SMURD. Acesta a ținut să le mulțumească salvatorilor săi, amintind că în 1998 a fost implicat într-un accident rutier extrem de grav.

„Sunt aici și să vă mulțumesc și personal. Acum peste 20 de ani, am avut un accident destul de serios, pe serpentinele care se duc înspre Sighişoara şi SMURD Târgu Mureş a intervenit pentru mine. Şi când tu şi membri ai familiei tale sunt salvaţi, se intervine, înţelegi ce înseamnă să ai oameni dedicaţi şi vă mulţumesc pentru acest lucru”, a declarat premierul.

Incidentul a avut loc pe serpentinele din zona Nadeșului, aproape de Târgu Mureș, într-o dimineață de început de toamnă. În urma impactului frontal cu un parapet, Ilie Bolojan a suferit multiple răni, printre care fracturi la coaste și claviculă, dar și un traumatism cranian.

Despre acest episod dramatic, actualul șef al Guvernului a vorbit pentru prima dată abia în 2013:
„În anul 1998, făceam drumuri de Bucureşti şi am avut un grav accident de circulaţie, în zona Târgu Mureş. Pe la 5 dimineaţa am intrat frontal într-un parapet pe dealul Nadeşului, într-o curbă foarte strâmtă şi m-am făcut praf şi pulbere, cu fracturi de coaste, de claviculă, capul spart…, dar am scăpat.

  • Scandal în Coaliție după boicotul de la CCR:
  • Tragedie fără precedent: doi iubiți au murit la 17 ore distanță, în accidente similare de motocicletă
  • Guvernul Bolojan pregătește înghețarea salariilor și pensiilor în 2026
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Școala nu reîncepe pe 7 ianuarie: care este data oficiala a revenirii la cursuri
  • Salariații pot afla online vechimea în muncă și contribuțiile la pensie — CNPP a explicat pașii pentru accesarea sistemului digital
  • Cine era Lenuța, tânăra de 26 de ani care a murit după o intervenție la Spitalul de Urgență din Galați
  • Vezi aici cele mai noi și mai interesante știri!

Cei care m-au evacuat de acolo au fost cei de la SMURD Târgu Mureş şi eu le sunt recunoscător şi spun că dacă am scăpat de acolo a fost şi datorită acestor oameni. Le mulţumesc că am avut şansa să fiu asistat de dânşii şi am scăpat dintr-un grav accident de circulaţie.”

În același context, Bolojan a apreciat activitatea lui Raed Arafat, fondatorul SMURD, subliniind că acesta a construit un sistem de urgență solid, în ciuda dificultăților întâlnite:
„Trebuie să ai curajul lui ca să pleci de la zero, când ecosistemul te împiedică nu e uşor, trebuie să ai perseverenţa dânsului ca să faci ca sistemele să funcţioneze”, a transmis premierul.

ShareTweet
Urmatorul Articol

Cutremur politic la Chișinău! Maia Sandu, anunț despre granițele Republicii Moldova

Actualitate

Școala nu reîncepe pe 7 ianuarie: care este data oficiala a revenirii la cursuri

Citeste mai multDetails
Actualitate

Salariații pot afla online vechimea în muncă și contribuțiile la pensie — CNPP a explicat pașii pentru accesarea sistemului digital

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Unghia care te atrage cel mai mult spune ce fel de femeie ești

Citeste mai multDetails
Actualitate

Schimbare importantă pentru șoferi: Cei cu două mașini vor plăti o nouă taxă obligatorie

Citeste mai multDetails
Actualitate

S-a decis! Bolile care te lasă fără permisul de conducere! Șoferii care au interzis la volan!

Citeste mai multDetails
Actualitate

Acuzații dure la adresa lui Nicușor Dan: intervenție critică din partea CCR și a unui fost membru CSM

Citeste mai multDetails
Actualitate

Cine era Lenuța, tânăra de 26 de ani care a murit după o intervenție la Spitalul de Urgență din Galați

Citeste mai multDetails
Diverse

Reacția savuroasă a unui englez după ce vecinul român i-a dus o oală cu ciorbă de burtă fierbinte

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Schimbare majoră: 6 zile libere legale dispar din calendar începând cu 2026

Citeste mai multDetails
Timp Liber

De la dezordine la perfecțiune: semnele care trădează o curățenie cu adevărat impecabilă în orice locuință

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2025 DailyNews.ro | Contact

  • ROL.ro
  • Ortodoxia.me
  • Femina.ro
  • Travel.ro
  • Cinema.ro

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

DailyNews.ro
Consimțământul pentru folosirea datelor dvs. cu caracter personal pentru:

Pentru a oferi o experiență cât mai plăcută, noi și partenerii noștri folosim tehnologii precum cookie-urile pentru a stoca și / sau a accesa informații despre dispozitivul tău. Consimțământul față de aceste tehnologii ne va permite nouă și partenerilor noștri să procesăm date cu caracter personal, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site și să afișăm reclame (ne)personalizate. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta negativ anumite caracteristici și funcții.

Fă clic mai jos pentru a consimți la cele de mai sus sau pentru a face alegeri mai detaliate. Opțiunile tale vor fi aplicate doar pe acest site. Poți modifica oricând setările, inclusiv prin retragerea consimțământului, utilizând comutatoarele din Politica privind Cookie-urile sau făcând clic pe butonul de gestionare a consimțământului din partea de jos a ecranului.

Functional Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes. The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.
Statistici

Marketing

Caracteristici
Mereu activ

Mereu activ
Gestionează opțiunile Gestionează serviciile Gestionează {vendor_count} furnizori Citește mai multe despre aceste scopuri
Manager Optiuni
{title} {title} {title}
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2025 DailyNews.ro | Contact