George Simion a deschis ușa casei reporterilor, astfel încât toți românii să vadă, cu ochii lor, unde, cu cine și cum locuiește.
Simion este primul candidat la prezidențiale care face acest lucru, dovedind astfel că nu are nimic de ascuns și că își dorește cu adevărat ca românii să-l cunoască și din perspectiva de… simplu cetățean, de familist.
S-a descoperit, astfel, că George Simion locuiește într-un apartament absolut normal, de 52 de metri pătrați. Odată precizată suprafața casei, liderul AUR a ținut să sublinieze că el și colegii lui de partid au propus ca toți foștii președinți ai României să beneficieze, după mandat, de o locuință a căror suprafață să fie de cel mult 150 de metri pătrați. Altfel spus, normalitate, la mare distanță de spațiul uriaș al vilei din Aviatorilor care a fost renovată pentru Klaus Iohannis.
Liderul AUR stă cu chirie în acest apartament. El a spus că a avut un apartament de la părinți, pe care l-a vândut în 2019, iar acum el, Ilinca și Radu stau în cei 52 de metri pătrați a căror chirie este plătită datorită statutului său de parlamentar.
Normalitatea casei unde locuiește liderul AUR înseamnă, totodată, modestie: nimic extravagant în locuință, nimic care să stârnească uimire sau critici.
Iar peste modestie, ospitalitate. Simion n-a ezitat să-și invite musafirul la masă, în bucătărie. ”Mâncăm de post, că a început postul Nașterii Domnului”, a explicat liderul AUR ”meniul” format din tocăniță de cartofi și ardei copți.
Cu permisiunea gazdei, reporterul a inspectat și frigiderul, constatând cu umor că n-a dat acolo peste icre de Manciuria ori alte delicatese scumpe. În frigiderul liderului AUR, Ioan Korpoș a găsit brânză, lapte, struguri, pate vegetal, salată de vinete și… ”secretul” energiei de care dispune George Simion. Este vorba despre un amestec de miere și cătină, primit de acesta de la un prieten. Așadar, s-a mai lămurit un mister, dacă tot s-au întrebat mulți ce anume îl ”energizează” pe George Simion.
Incursiunea acasă la liderul AUR i-a avut printre protagoniști și pe soția Ilinca și băiețelul Răducu. ”Noi suntem niște părinți bucuroși, fericiți că îl avem pe cel mic”, a rezumat Simion viața de cuplu. Care viață de cuplu nu este nicidecum afectată de cariera politică a liderului AUR.
Întrebată de reporter dacă își susține 100 la sută soțul în bătăliile politice pe care le duce, Ilinca Simion a răspuns fără să clipească: ”Da, sigur că da”. Tot Ilinca a spus e sigură de victoria lui George la prezidențiale. ”Eu sunt sigură ca soțul meu va câștiga. Merg pe stradă și văd ce spun oamenii”, a explicat ea.
Viața pe cât de normală, pe atât de fericită a familiei Simion se vede în orice detaliu din apartament. Pe ușa frigiderului sunt lipite multe amintiri de familie, pe un perete al camerei de zi se vede un tablou al cuplului Ilinca-George în costume populare, iar dormitorul este plin de fotografii cu ei și cel mic. Care cel mic pare deja… bărbat în toată firea, care știe ce i se cuvine. Își cere dreptul de a gusta, și el, din tocănița de cartofi, iar în dormitor are pătuțul lui, peste care se învârte un carusel muzical aducător de vise plăcute.
Despre apartamentul familiei Simion mai trebuie precizat că se află într-un bloc nou și nu este dependent de sistemul centralizat de încălzire al Capitalei. ”Avem centrală”, a explicat liderul AUR.
Și dacă tot era acasă la primul candidat care deschide ușa pentru a vedea toată țara unde și cum locuiește, reporterul România TV a inspectat, pe hol, și spațiul de depozitare aflat acolo. Înăuntru, iarăși nimic ieșit din comun: haine și încălțăminte. George Simion a profitat de ocazie și a scos de acolo o șapcă inscripționată cu cuvântul ”Patriot”, pe care i-a dat-o cadou lui Ioan Korpoș. Asta pentru a întoarce, elegant, gestul reporterului de a-i oferi lui Răducu, la sosire, un dar.