Durere fără margini la Deleni: Teodora Marcu, înmormântată alături de lacrimile celor care au iubit-o
Comunitatea din Deleni a fost profund marcată de tragedia care a lovit-o pe Teodora Marcu. Tânăra de doar 23 de ani a fost condusă pe ultimul drum de rude, prieteni și localnici care au cunoscut-o încă din copilărie. Alături de ei, Alex Marcu, soțul său, devastat de pierdere, cu greu își poate reveni după ce și-a văzut destrămată lumea întreagă odată cu moartea celei pe care o iubea cel mai mult.
Întreaga țară a fost zguduită de cazul Teodorei, ucisă fără milă în plină zi, în timp ce își ținea fiica în brațe, fiind înconjurată de copii. Ziua înmormântării a fost una plină de durere și lacrimi. Trupul său neînsuflețit a fost așezat într-un sicriu alb, păstrat deschis pe durata ceremoniei religioase. Un moment sfâșietor a fost cel în care Alex Marcu i-a așezat pe piept un buchet impunător de trandafiri – un gest simbolic, ultimul „Te iubesc” rostit în tăcere înainte ca sicriul să fie coborât în pământ.
Trei preoți au oficiat slujba religioasă și s-au rugat pentru odihna sufletului tinerei. Atmosfera de la înmormântare a fost una apăsătoare, iar suferința celor prezenți a fost copleșitoare. După slujbă, cortegiul funerar a pornit către cimitir, însoțit de lacrimile și rugăciunile celor dragi.
- Bancnotele de care trebuie să te ferești imediat! Scapă de ele! Avertisment pentru românii care folosesc numerar
- Anunț important pentru pensionari: Ce se intampla dacă nu depun actele la timp
- Ce trebuie să faci pentru ca borcanele de zacuscă, bulion sau murături să nu „răsufle”. Trucul genial care nu le permite să prindă aer
Locul de veci al Teodorei este simplu, cu o cruce modestă care îi poartă numele și vârsta. În jurul ei, numeroase buchete de trandafiri în culori diverse sugerează că acestea erau florile sale preferate – un ultim omagiu adus de cei care au iubit-o.
Cuvintele tulburătoare ale agresorului, înainte de crimă
Robert Lupu, bărbatul care a pus capăt vieții Teodorei Marcu, nutrea de ani de zile o obsesie bolnăvicioasă pentru ea. Nici după ce aceasta s-a căsătorit cu Alex Marcu nu a renunțat, ci a continuat să o urmărească și să le perturbe viața de cuplu. A lansat amenințări și, la un moment dat, a avut loc chiar și un incident violent între ei.
Criminalul nu a putut accepta ideea că Teodora și-a refăcut viața. Potrivit jurnaliștilor de la Viața fără filtru, înainte să tragă fatal, Robert Lupu i-ar fi adresat cuvinte tulburătoare:
„Dacă nu ai vrut să rămâi cu mine, nu vei fi nici a lui”, i-ar fi spus Teodorei Marcu.
O replică ce exprimă gelozia și ura care au stat la baza unei tragedii ce a distrus vieți și a șocat o întreagă națiune.