O nouă reglementare legală, considerată de mulți bizară, va intra în vigoare în Uniunea Europeană începând cu 1 iulie 2025, aducând cu ea amenzi semnificative pentru utilizarea apei de ploaie fără o aprobare prealabilă. Această decizie, ce provine inițial din Franța, ridică din nou semne de întrebare cu privire la limitele birocrației moderne și impactul său asupra cetățenilor de rând, chiar și în contextul unor preocupări legitime legate de gestionarea resurselor.
Grădinarii francezi, obligați să ceară autorizație pentru apa de ploaie
Începând cu mijlocul anului viitor, orice grădinar din Franța, fie el amator sau profesionist, va avea nevoie de o autorizație oficială pentru a utiliza apa de ploaie în scopuri gospodărești. Absența acestei aprobări va fi sancționată cu o amendă de 135 de euro, indiferent de cantitatea de apă colectată.
Autoritățile franceze justifică această măsură prin necesitatea de a controla consumul și distribuția apei în perioadele de secetă, dar și pentru a preveni risipa sau utilizarea improprie. Procesul birocratic implică depunerea unui dosar complet la primărie, ce trebuie să includă detalii despre sistemul de colectare, volumul estimat și modul de utilizare. Primăria are puterea de a aproba sau respinge cererea, iar inspecțiile periodice vor deveni parte din rutina grădinarului.
Această măsură este resimțită puternic mai ales de micii proprietari și de pensionarii pasionați de grădinărit, pentru care colectarea apei de ploaie era o practică obișnuită și economică. Martine, o locuitoare din apropiere de Lyon, a exprimat această frustrare: „Folosesc de ani de zile apa de ploaie pentru flori. Economisesc apă potabilă și bani. Nu mi-a trecut prin cap că va trebui să cer voie pentru asta.”
România: De la taxa pe ploaie la taxe în cimitir și pe liniște urbană
România nu este deloc străină de astfel de reglementări controversate. Taxa pe apa pluvială, cunoscută și sub denumirea de „taxa pe apa meteorică”, este deja percepută de ani buni. Companiile de apă își justifică această taxă prin costurile asociate cu colectarea, transportul și tratarea apei de ploaie, care ajunge în sistemul de canalizare unitar alături de apele uzate menajere și este trecută prin stațiile de epurare.
Astfel, pe o factură lunară, un locuitor din București poate plăti în jur de 20 de lei doar pentru apa de ploaie, suma variind în funcție de suprafața locuinței și de cantitatea de precipitații. Această situație a generat nemulțumiri semnificative. Primari, precum cei din Rovinari sau Târgu Jiu, au refuzat să plătească pentru ceea ce ei consideră „un serviciu inexistent”, acuzând rețelele de canalizare subdimensionate care, în loc să prevină inundațiile, adesea le provoacă.
Inventivitatea fiscală locală din România merge însă mult mai departe, abordând aspecte care depășesc logica pragmatică a taxelor. În Sibiu, de exemplu, există o taxă de 2 lei pentru trasul clopotelor în cimitir, folosirea toaletei publice costă 1 leu, iar intrarea cu autoturismul – 3 lei. Concesionarea unui loc de mormânt poate ajunge la 1.000 de lei, iar o simplă curățare de mormânt pentru parastas – 120 de lei. Mai mult, amenzi între 2.000 și 2.500 de lei pot fi aplicate pentru construcții funerare fără autorizație sau continuarea lucrărilor după retragerea dreptului de intervenție.
Taxe bizare din trecutul recent al României
În ultimii ani, spațiul public românesc a fost martorul unor inițiative fiscale cel puțin controversate:
Taxa pe soare: Propunere pentru prosumatorii care folosesc panouri solare pentru energie proprie.
Taxa pe stâlp (sau pe „construcțiile speciale”): Aplicată companiilor pentru fiecare stâlp, conductă sau platformă, costuri transferate indirect către consumatori.
Taxa pe scaun: Impusă localurilor în funcție de numărul de locuri disponibile, ca soluție alternativă la combaterea evaziunii fiscale.
Taxa pe liniște: Introdusă la Constanța între 2003 și 2016, pentru siguranța „derulării activităților economice”, ulterior declarată ilegală de instanță.
Taxe de stațiune: Percepute turiștilor în Mamaia și Mangalia pentru fiecare noapte petrecută.
Taxa de pom: Aplicată în diferite forme la Iași, București și Slatina, fie la căsătorii, fie la eliberarea unor documente.
Echilibrul fragil între protecția mediului și abuzul birocratic
Multe dintre aceste taxe, deși prezentate ca necesare pentru întreținerea infrastructurii sau protecția resurselor naturale, par să afecteze în special cetățeanul obișnuit. Acesta ajunge să plătească pentru fenomene naturale sau pentru servicii de bază care ar trebui să fie implicite. Deși combaterea risipei și sustenabilitatea sunt obiective esențiale, măsurile care transformă gesturi simple – precum colectarea apei de ploaie sau trasul unui clopot – în acte sancționabile, riscă să fie percepute ca abuzuri birocratice, nu ca pași fundamentali către o societate mai sustenabilă.
România nu este singura țară cu astfel de controverse, dar, din păcate, adoptă adesea aceste reglementări fără un echilibru adecvat, fără o consultare publică reală și cu un impact disproporționat asupra celor cu venituri modeste. Rămâne întrebarea fundamentală: Când devine taxarea excesivă o formă de abuz și cum putem asigura că reglementările servesc cu adevărat binele comun, fără a sufoca inițiativa și libertatea individuală?
