Divorțul dintre Alexandru Ciucu și Alina Sorescu, după trei ani de procese și lupte legale, a șocat pe toată lumea, dar adevăratele detalii nu s-au aflat decât după ce cântăreața a deschis cutia Pandorei. În fața publicului, cei doi păreau perechea perfectă, însă adevărul despre relația lor a ieșit la iveală într-un mod neașteptat și senzațional. Printre cei care au încercat să salveze căsnicia lor, au fost și părinții lui Ciucu, care nu au mai rămas indiferenți la poveștile făcute publice de fosta soție, și au aplicat rapid măsuri de ”austeritate”!
Alexandru Ciucu Senior, un nume respectat în lumea afacerilor, a construit un imperiu financiar de-a lungul timpului. Acesta a transformat o secție de producție într-una dintre cele mai mari și apreciate companii de confecții textile din țară, SAMRIC SA, care producea costume de lux pentru branduri renumite precum Hugo Boss, Yves Saint Laurent sau Giorgio Armani. Cu o pasiune pentru inovațiile tehnice și o viziune clară, a reușit să transforme această afacere într-un adevărat success.
Totul a mers ca pe roate până când fiul său, Alexandru Ciucu Jr., a preluat din afaceri. După o perioadă de „ucenicie” sub îndrumarea tatălui, tânărul designer de modă a ajuns să dețină nu mai puțin de 10 firme. Însă, cu toate acestea, numărul companiilor sale s-a redus drastic în ultimii ani, iar pandemia i-a fost un adevărat coșmar financiar. 7 dintre afaceri au fost închise, iar restul au continuat să întâmpine dificultăți majore.
Dar cea mai tare mișcare a venit chiar în perioada divorțului, când Ciucu a fost forțat să cedeze aproape 99% din acțiunile firmei Panetelas SRL, care produce articole vestimentare, către mama sa, Maria Ciucu. De ce tocmai acum? Se pare că părinții designerului au fost dezamăgiți de comportamentul fiului lor și, într-un fel, l-au „dezmoștenit” la nivel financiar.
Alina Sorescu nu s-a ferit să scoată la lumină adevăruri șocante din timpul căsniciei. „Luna de miere” nu a fost niciodată în doi, pentru că în timp ce ea se ocupa de casă și familie, Ciucu petrecea luni bune la Paris. Călătoriile și vacanțele luxoase, uneori petrecute pe cont propriu, nu au fost singurele lui „escapade”. Alina Sorescu a povestit despre perioada în care designerul închiria apartamente în orașul iubirii, făcea cursuri pe care nu le-a pus niciodată în practică și se dedica sporturilor extreme, toate acestea fără ca ea și cele două fiice ale lor să fie parte din acest „lifestyle” extravagant.
Acum, după ce a pierdut în fața instanței și în fața opiniei publice, Alexandru Ciucu riscă să piardă și din resursele financiare care îi permiteau acest stil de viață extravangant. Părinții săi, dezamăgiți de comportamentul fiului, au decis să-i mai „taie” din sursele de venit.
Alina Sorescu a mărturisit într-un podcast că fosta sa soacră se temea pentru viața ei și o compara cu regretata Mădălina Manole.
”Mama lui îi spunea un lucru care m-a marcat: Fata asta o să ajungă ca Mădălina Manole!‘”. Artista a explicat că mama lui Alexandru Ciucu considera că sensibilitatea ei extremă, caracteristică femeilor din zodia Rac, ar fi putut-o aduce în pragul unor decizii dramatice.