Tragedie pe Autostrada A1, în apropierea localității Cristian din județul Sibiu! În dimineața zilei de duminică, 11 mai 2025, un grav accident rutier a avut loc la kilometrul 259, soldat cu decesul unei femei în vârstă de 48 de ani. Alte două persoane, o tânără de 21 de ani și un copil de doar un an, au fost rănite și transportate de urgență la spital. Toate victimele implicate provin din județul Tulcea.
Potrivit primelor date furnizate de autorități, un bărbat în vârstă de 29 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a pătruns pe banda de urgență a autostrăzii și a intrat în coliziune cu un TIR staționat, semnalizat corespunzător. Impactul a fost deosebit de puternic, iar una dintre pasagere – o femeie de 48 de ani – a decedat pe loc.
Elena Welter, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, a transmis următoarele:
„În timp ce conducea un autoturism, din cauze care urmează a se stabili, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din judeţul Tulcea, a pătruns pe banda de urgenţă, unde a intrat în coliziune cu semiremorca unui ansamblu tir, oprit şi semnalizat corespunzător. Din păcate, în urma impactului, o femeie în vârstă de 48 de ani, pasageră în autoturism, a decedat.
De asemenea, au suferit vătămări corporale alţi doi pasageri din autoturism, o femeie în vârstă de 21 de ani şi un copil în vârstă de un an, care au fost transportaţi la spital conştienţi. Toate victimele sunt din judeţul Tulcea.”
- Pericol ascuns în farfurie! Acest aliment rămâne ore întregi în stomac și poate fi nociv pentru sănătate
- Legea îți dă dreptul să devii proprietar prin posesie îndelungată: ce trebuie să știi dacă ai un teren fără acte
- Cât te costă să construiești o casă de 90 mp, parter, în 2025: Prețuri actualizate pentru materiale și manoperă
La rândul său, Andreea Ştefan, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), a oferit detalii suplimentare despre starea răniților. Tânăra de 21 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral și a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu. Copilul, care se afla și el în autoturism, a fost dus la Spitalul Clinic de Pediatrie pentru îngrijiri medicale.