Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Îl mai ții minte pe Fizz? Doarme pe saci de bani, iar mama lui face milioane de euro din gunoaie! Cum arată și cu ce se ocupă acum Bogdan Croitoru

31 mai 2018
in Ultima Ora

Bogdan Croitoru, alias Fizz, așa-zisul cântăreț care s-a făcut remarcat într-o vreme prin prezența excentrică dată de blănurile pe care le purta pe busul gol, are nocor cu carul. Nu face nimic, dar are o grămadă de bani.

Dacă spui Bogdan Croitoru, nimeni nu ar ști despre cine e vorba, căci puțini cunosc că acesta este numele din buletin a lui Fizz. Cândva „cântăreț”, dar mai ales pasionat de blănuri pe bustul gol, acesta și-a căpătat ușor notorietate prin prezențe excentrice. A scos câteva piese în care se lăuda ce viață îmbelșugată are, iar apoi a dispărut cât ai pocni din degete. Probabil v-ați gândi că i s-au terminat banii și nu a mai avut cu ce să iasă la înaintare. Greșit. Fizz și-a păstrat aceeași atitudine. Conduce acum mașini și mai scumpe, precum Bugatti și Lamborghini, și a rămas pasionat de femeile care au ce să arate.

Cum să nu faci nimic, dar să ai o groază de bani? N-o să ne răspundă Fizz la întrebarea asta, însă am aflat secretul. Mama lui este secretul unei vieți lipsite de orice grijă. Doina Croitoru conduce Serviciul de Salubritate București, firmă care atinge un profit anual de circa 3 milioane de euro. Într-o perioadă, acesta îl făcuse acționar pe Fizz în firmă, dar acesta a refuzat, având alte preocupări.

  • Ce se schimbă în funcție de vârstă
  • Florin Busuioc trage un semnal de alarmă:
  • Noua înșelătorie cu varza: Zeci de români păcăliți. Află mai jos cum funcționează schema
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Avertisment important pentru români din partea șefului Armatei: mesajul transmis de Vlad Gheorghiță
  • George Chirilă, românul care are 16 copii cu două surori, trece printr-o schimbare majoră
  • Dragoș Pîslaru: Finanțele vor face analiza
  • Vezi aici cele mai noi și mai interesante știri!
http://dailynews.ro/wp-content/uploads/2018/05/videoplayback-11-online-video-cutter.com_.mp4

ShareTweet
Urmatorul Articol

Nevasta l-a părăsit la scurt timp de la accident, după 11 ani de căsnicie, dar acum ea e femeia care-i stă alături lui Mihai Neșu. tânăra a arătat foarte bine îmbrăcată într-o rochie scurtă. Cine e cea mai importantă femeie din viața lui Neșu și cum au fost văzuți la un eveniment

Actualitate

Tensiuni politice în coalițiile din Parlament

Citeste mai multDetails
Actualitate

Avertisment important pentru români din partea șefului Armatei: mesajul transmis de Vlad Gheorghiță

Citeste mai multDetails
Fără categorie

George Chirilă, românul care are 16 copii cu două surori, trece printr-o schimbare majoră

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Dragoș Pîslaru: Finanțele vor face analiza

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Cancerul pancreatic: 10 simptome timpurii pe care nu trebuie să le treci cu vederea

Citeste mai multDetails
Actualitate

Tânărul de 26 de ani a fost găsit în extravilanul unei localități

Citeste mai multDetails
Actualitate

Guvernul Bolojan introduce „Ordonanța Siguranței Energetice”

Citeste mai multDetails
Actualitate

Donald Trump anunță un armistițiu între Rusia și Ucraina

Citeste mai multDetails
Actualitate

Alertă în farmacii! Un medicament extrem de utilizat pentru colesterol a fost retras de urgență de pe piață

Citeste mai multDetails
Actualitate

Vârsta de pensionare a fost modificată pentru femei și bărbați: tabel actualizat până în anul 2030

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2026 DailyNews.ro | Contact

  • cyber3.ai
  • cyber3.app
  • fasterup.com
  • ortodoxia.me

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2026 DailyNews.ro | Contact