Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a spus marți că multe dintre planurile și strategiile naționale sunt întârziate, pentru că nu pot fi puse în aplicare. Planul Național de Diabet, crede ministrul, „a fost un basm, un roman” și nu are legătură cu realitatea sistemului medical românesc.
„Multe planuri sunt întârziate și multe din ele, din punctul meu de vedere, sunt adevărate teze de doctorat care nu pot fi puse în aplicare. Pentru că au fost scrise de tot felul de specialiști în domeniu, cadre universitare care au vrut să arate că știu să scrie mult dar lucrurile foarte multe obiective, acțiuni care nu pot fi puse în aplicare și avem aceste exemple din trecut”, a declarat marți ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după ce a participat la lansarea campaniei de construire a primei Clinici Universitare Integrate de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice pentru Copii din România.
Ministrul a precizat că toate planurile pe care le-a coordonat „sunt scurte la obiect, cu indicator clar măsurabil și care pot fi puse în aplicare”.
„Planul Național de Diabet nu a fost pus în aplicare pentru că a fost un basm, un roman, un plan care depășește cu mult capacitatea sistemului de sănătate și a României de a fi pus în aplicare și nu pentru ca am fi incompetenți, ci pentru că ce scrie în acel plan nu are legătură cu realitatea din sistemul de sănătate”, a mai declarat Rogobete.
Ministrul a reluat ideea că și-ar dori ca pacienții dependenți de insulină să nu mai fie purtați pe la tot felul de cabinete: „Îmi doresc să scoatem această plimbare inutilă a pacienților între cabinetele medicale pentru a-și achiziționa senzorii și pompele de insulină. Îmi doresc să deschidem în circuitul de farmacii cu lanț deschis, oricum statul le plătește, oricum sunt compensate și gratuite. Eu nu văd rostul pentru ce un pacient care știm că are diabet să stea cu orele și să-l plimbăm între cabinetele din ambulatoriu doar pentru a-și primi acele dispozitive medicale, repet, care oricum sunt gratuite”.
În legătură cu Planul Național, Rogobete a spus: „Vom discuta și vă asigur că va fi unul suplu la obiect și care va fi va putea fi pus în aplicare. În cel mai scurt timp posibil”.











