Elevii intră în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
Anul şcolar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar, cu 34 de săptămâni de cursuri, se va încheia pe 4 iunie 2027.
Pentru clasa a VIII-a, anul şcolar va avea 35 de săptămâni de cursuri, urmând să se încheie pe 11 iunie 2027.
Anul şcolar 2026-2027 se structurează pe intervale de cursuri şi intervale de vacanţă, astfel:
Când se țin cursuri
– de luni, 7 septembrie 2026, până vineri, 23 octombrie 2026
– de luni, 2 noiembrie 2026, până marţi, 22 decembrie 2026;
– de luni, 11 ianuarie 2027, până vineri, 12 februarie 2027, respectiv vineri, 19 februarie 2027, sau vineri, 26 februarie 2027, după caz, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educaţiei, cu părinţii/reprezentanţii legali ai acestora şi cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităţilor de învăţământ;
– de luni, 22 februarie 2027, respectiv luni, 1 martie 2027, sau luni, 8 martie 2027, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz, până vineri, 23 aprilie 2027;
– de miercuri, 5 mai 2027, până vineri, 18 iunie 2027;
Când au elevii vacanțe
– de sâmbătă, 24 octombrie 2026, până duminică, 1 noiembrie 2026;
– de miercuri, 23 decembrie 2026, până duminică, 10 ianuarie 2027;
– o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 15 februarie – 7 martie 2027;
– de sâmbătă, 24 aprilie 2027, până marţi, 4 mai 2027;
– de sâmbătă, 19 iunie 2027, până duminică, 5 septembrie 2027.
Programele Şcoala altfel şi Săptămâna verde
Programul naţional Şcoala altfel şi programul Săptămâna verde se desfăşoară în perioada 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.
La clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi din învăţământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se organizează activităţi de instruire practică urmărind şi scopul acestor programe.
La clasele din învăţământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Şcoala altfel” şi „Săptămâna verde” se organizează activităţi de instruire practică.
- Pensii indexate din 2027 și noi forme de sprijin pentru familii. Ce măsuri propune Guvernul Luca Niculescu
- Alertă alimentară! 4 mărci populare de cafea, retrase de pe piață – conțin pesticide, substanțe toxice și urme de insecte
- Moment cu subînțeles la Asia Express. Postarea despre Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu a stârnit comentarii
De ce nu se renunță la Şcoala altfel şi Săptămâna verde
„Referitor la propunerile de începere a anului școlar în 15 septembrie, cu încheierea acestuia în 15 iunie, respectiv de eliminare/comasare a Programelor Naționale Școala altfel și Săptămâna verde:
– eliminarea acestor programe nu ar fi generat reducerea numărului de săptămâni de cursuri, cele două programe fiind cuprinse în numărul total al acestora;
– începerea cursurilor cu o săptămână mai târziu ar fi implicat decalarea cu o săptămână a încheierii cursurilor anului școlar (25 iunie, față de 18 iunie), ceea ce are drept consecință decalarea cu o săptămână a examenelor naționale (evaluare națională și bacalaureat 2027).
„Este în interesul superior al copilului”
Considerăm că este în interesul superior al copilului ca probele scrise ale examenelor să nu se decaleze, date fiind etapele ulterioare (admiterea la liceu, pentru absolvenții clasei a VIII-a, respectiv admiterea la facultate, pentru absolvenții clasei a XII-a).
În ceea ce privește decizia de a menține Programele Naționale Școala altfel și Săptămâna verde, aceasta este justificată de faptul că scopul acestor programe este să creeze cadrul pentru desfășurarea unor activități care să îmbine teoria cu aplicațiile ei din viața de zi cu zi. Acest obiectiv poate fi atins prin activități gratuite, desfășurate în școală, folosindu-se resursele disponibile.
Facem un apel către unitățile de învățământ să valorifice aceste oportunități în beneficiul copiilor și al întregii comunități educaționale – activitățile care pot fi organizate în cadrul acestor programe pot fi un sprijin real nu doar pentru învățarea în contexte nonformale și dezvoltarea socioemoțională a copiilor, ci și pentru întărirea parteneriatului școală, părinți și comunitate”, transmitea Ministerul Educației, la începutul anului.
Sursa: DCNews

















