Motocicliștii, care turează la maximum motoarele prin oraș, ar putea rămâne fără permis din cauza zgomotului produs de motociclete. Este propunerea lui Valeriu Steriu, președintele exercutiv PMP, care astfel încearcă să pună capăt gălăgiei din marile orașe. Specialiștii susțin că zgomotul produs de motoarele turate este de două ori mai mare decât cel permis.
Limita de zgomot în apropierea unei locuințe este de 50 de decibeli. Unele motoare dezvoltă, însă chiar și peste 100 de decibeli, aproape cât un avion care decolează. Autorităţile susțin că, prin actuala legislație, nu îi pot sancționa pe motocicliștii care turează la maximum motoarele, informează Romania TV.
Legile nu prevăd o limită maximă de zgomot pe care îl poate produce o motocicletă. Reprezentanții Registrului Auto Român (RAR) susțin că omologhează motocicletele, așa cum ies din fabrică. Mai mult, nu au în dotare dispozitive ca să verifice în trafic motocicletele modificate pentru a face zgomot puternic.
Deputatul Valeriu Steriu, președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară (PMP), vrea ca motocicliștii, care poluează fonic, să rămână fără permis timp de 30 de zile.
„Luaţi un pic şi urmăriţi bulevardele mari după ora 21:00, perioada în care oamenii se retrag, au nevoie de odihnă şi de linişte, şi veţi vedea că Bucureştiul a devenit o întreagă pistă de alergare a motocicletelor”, spune Valeriu Steriu, preşedinte executiv PMP.
Proiectul urmează să intre în dezbaterea Parlamentului în sesiunea din această toamnă.