Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Deciziile anunțate de Guvernul Bolojan după ședința privind reducerile bugetare

30 iunie 2025
in Actualitate

Luni, 30 iunie 2025, Guvernul condus de Ilie Bolojan s-a reunit în ședință la Palatul Victoria și a adoptat proiectul de Ordonanță de Urgență privind scăderea „sporului pentru condiții vătămătoare”. Astfel, plafonul maxim acordat bugetarilor pentru acest spor va fi de 300 de lei brut, în loc de 1.500 de lei brut cât era până acum.

Impactul bugetar și noile reglementări
Impactul bugetar al acestei decizii este estimat la 1,3 miliarde de lei. De asemenea, concediul de odihnă suplimentar acordat pentru munci grele, periculoase sau vătămătoare va fi cuprins între 3 și 5 zile lucrătoare. Guvernul a justificat aceste măsuri ca fiind necesare pentru „urmărirea unei politici fiscal-bugetare prudente, care să asigure sustenabilitatea fiscală pe termen mediu și lung, precum și pentru corectarea deficitului bugetar excesiv”.

Deciziile luate de Guvernul Bolojan vor intra în vigoare începând cu 1 iulie 2025 și vor fi aplicate până la 31 decembrie 2026. Cu doar o oră înainte de începerea ședinței, proiectul a primit avizul „favorabil, cu observații” din partea Consiliului Economic și Social (CES).

Președintele CES, Stelică Fudulea, a detaliat modul în care a fost votat documentul:
„A fost ședința CES în care s-a discutat acest punct de vedere, privind proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri public. Documentul a fost avizat prin vot cu puncte de vedere. Așa se numește. În speță, reprezentanții părții patronale au votat pentru avizarea favorabilă, reprezentanții părții sindicale au votat cu avizare nefavorabilă și reprezentanții societății civile au votat favorabil, cu observații. Documentele cu ‘nefavorabil’ și la ‘favorabil cu observații’ sunt în avizul nostru care sunt deja, cred, că pe site-ul CES”, a declarat Fudulea, potrivit Agerpres.

Pe ordinea de zi a ședinței de guvern s-a aflat și un al doilea proiect de ordonanță, care prevede abrogarea articolului 3 alin. (2) din OUG 74/2013 și a articolului XIV din OUG 23/2024. Prin această modificare, în cadrul direcțiilor regionale antifraudă fiscală, vor funcționa structuri teritoriale județene, cu operaționalizare începând cu 1 iulie 2025.

  • Cine ar putea beneficia de eliminarea CASS
  • Ce echipamente suplimentare vor fi trimise în regiune
  • Mihai, ce mașină are tatăl tău?
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Pensii indexate din 2027 și noi forme de sprijin pentru familii. Ce măsuri propune Guvernul Luca Niculescu
  • Alertă alimentară! 4 mărci populare de cafea, retrase de pe piață – conțin pesticide, substanțe toxice și urme de insecte
  • Moment cu subînțeles la Asia Express. Postarea despre Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu a stârnit comentarii
  • Vezi aici cele mai noi și mai interesante știri!

Reacția sindicală și protestele angajaților
Premierul Ilie Bolojan anunțase anterior că acest pachet de măsuri fiscale va fi adoptat, în contextul în care România se confruntă cu deficite bugetare cronice, cel mai mare fiind cel înregistrat anul trecut.

Cele cinci mari confederații sindicale au reclamat că nu au fost consultate real în procesul decizional și au solicitat o întâlnire de urgență cu premierul. Într-un comunicat comun, aceștia au transmis: „Nu noi, salariații, nu noi, organizațiile sindicale ne facem vinovați de situația dezastruoasă în care se află bugetul României.” Sindicatele au anunțat proteste și chiar grevă generală dacă „nu se ajunge la un numitor comun” privind măsurile adoptate.

Sute de angajați ai Ministerului Finanțelor și ai administrațiilor județene ale ANAF au declanșat proteste spontane în cursul zilei de luni. Nemulțumirile sunt legate de tăierea sporurilor, printre care și cel pentru condiții vătămătoare. Potrivit acestora, reducerea ar însemna pierderi salariale de aproximativ 700 de lei. Protestului li s-au alăturat și angajați ai Caselor Județene de Pensii.

„Nu noi, salariații, nu noi, organizațiile sindicale ne facem vinovați de situația dezastruoasă în care se află bugetul României”, au transmis sindicaliștii, anunțând proteste și chiar grevă generală dacă „nu se ajunge la un numitor comun” privind măsurile adoptate.

ShareTweet
Urmatorul Articol

Cutremur devastator în Italia! Cel mai violent seism din ultimii 40 de ani zguduie un oraș întreg

Actualitate

Pensii indexate din 2027 și noi forme de sprijin pentru familii. Ce măsuri propune Guvernul Luca Niculescu

Citeste mai multDetails
Actualitate

Scandal în Parlament

Citeste mai multDetails
Actualitate

Cătălin Scărlătescu, probleme de sănătate după o vacanță

Citeste mai multDetails
Actualitate

Alertă alimentară! 4 mărci populare de cafea, retrase de pe piață – conțin pesticide, substanțe toxice și urme de insecte

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Cancerul pancreatic: 10 simptome timpurii pe care nu trebuie să le treci cu vederea

Citeste mai multDetails
Fără categorie

România are un nou Guvern

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Programări medicale online pentru români, printr-o platformă națională

Citeste mai multDetails
Actualitate

Moment cu subînțeles la Asia Express. Postarea despre Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu a stârnit comentarii

Citeste mai multDetails
Timp Liber

Cele 4 zodii lovite de noroc în 2026: vor da marea lovitură la Loto și se vor scălda în bani

Citeste mai multDetails
Actualitate

Victor Cornea rupe tăcerea după acuzațiile la adresa Andreei Bălan

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2026 DailyNews.ro | Contact

  • cyber3.ai
  • cyber3.app
  • fasterup.com
  • ortodoxia.me

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2026 DailyNews.ro | Contact