Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Veşti proaste pentru cei care îşi doresc să obţină permisul de conducere! Examenul se complică! O nouă probă va fi introdusă în curând! Iată despre ce este vorba:

18 august 2017
in Actualitate, Ultima Ora

Veşti proaste pentru cei care îşi doresc să obţină permisul de conducere! În curând, examenul va conţine o nouă probă, respectiv cea de prim ajutor în trafic.

Măsura este prevăzută în propunerea legislativă pentru completarea art. 23 din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

„În vederea obținerii permisului de conducere, candidații au obligația de a efectua, pe parcursul activităților de pregătire teoretică și practică, și promova un curs de prim ajutor în trafic”, scrie în propunerea aflată acum în dezbatere, explică avocatnet.ro.

Iniţiativa îi aparţine deputatului PSD Tudor Ciuhodaru. Potrivit acestuia, s-ar asigura un ajutor medical în primele minute sau chiar secunde după un accident rutier şi tot mai mulţi oameni implicaţi în astfel de incidente ar putea fi salvaţi în momentele critice de după impact. „Toţi şoferii vor putea asigura rapid şi corect măsurile de prim ajutor. Datele ştiinţifice susţin acest demers: câteva secunde fac diferenţa dintre viaţă şi moarte, (…) intervenţia rapidă creşte şansele de supravieţuire. Pentru a fi cu adevărat eficiente, măsurile de prim ajutor trebuie cunoscute precum tabla înmulţirii. Efectuate incorect pot duce la sechele grave”, scrie Tudor Ciuhodaru, în expunerea de motive.

  • Steliana Sima, despre Maria Ciobanu
  • Crimă șocantă în Timiș. Un bărbat de 46 de ani a fost găsit mort pe un câmp
  • Reguli noi pentru voucherele de vacanță în 2026. Cine pierde acest beneficiu
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • A demisionat din funcțiile de conducere din PSD
  • Adio permis de conducere! Noua lege adoptată schimbă radical regulile pentru șoferii din România – află dacă te numeri printre cei afectați
  • O decizie neașteptată zguduie scena publică din România
  • Vezi aici cele mai noi și mai interesante știri!

Deputatul mai susţine că în Europa există 16 state care au implementat deja măsuri similare, printre care Marea Britanie, Germania, Norvegia, Elveţia şi Danemarca.

Proiectul a fost recent înregistrat la Senat pentru dezbateri și va trebui să obțină votul parlamentarilor pentru a putea fi adoptat.

ShareTweet
Urmatorul Articol

E cea mai tare din parcare! Elena conduce un TIR de 40 de tone încărcat cu substanțe periculoase. La doar 26 de ani străbate Europa în lung și în lat. I-a lăsat pe toți mască atunci când și-a prezentat iubitul:

Actualitate

Anunț pentru cei care retrag bani de la bancomat! Decizie pentru toți clienții

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Petrișor Peiu critică politicile energetice și economice din ultimii 20 de ani: „Nu cumva facem ceva greșit?”

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Pensii 2027: cu cât ar putea crește veniturile pensionarilor

Citeste mai multDetails
Actualitate

Vârsta de pensionare a fost modificată pentru femei și bărbați: tabel actualizat până în anul 2030

Citeste mai multDetails
Fără categorie

A demisionat din funcțiile de conducere din PSD

Citeste mai multDetails
Actualitate

George Simion ar negocia cu parlamentari din mai multe grupuri

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Doi copii de 13 ani, dispăruți în Vâlcea, găsiți cu ajutorul câinelui de urmă Luna. Unde se ascundeau minorii

Citeste mai multDetails
Actualitate

Scandal în Parlament

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Noi informații despre moartea Mădălinei Apostol. Ce ar fi indicat primele teste medico-legale

Citeste mai multDetails
Actualitate

Adio permis de conducere! Noua lege adoptată schimbă radical regulile pentru șoferii din România – află dacă te numeri printre cei afectați

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2026 DailyNews.ro | Contact

  • cyber3.ai
  • cyber3.app
  • fasterup.com
  • ortodoxia.me

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2026 DailyNews.ro | Contact