Daily News
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Nici un rezultat
Toate rezultatele
Daily News
Nici un rezultat
Toate rezultatele

Ce au pățit 3 familii după ce au mâncat într-un restaurant din Harghita. Piedone a intrat iar în acțiune, imaginile sunt de nedescris

23 februarie 2025
in Actualitate

Trei familii din București au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Harghita. Cristian Popescu Piedone, directorul Autorității pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a intrat pe fir și a trimis o echipă în control. Inspectorii au descoperit nereguli grave!

Vacanță de coșmar pentru trei familii din București. După ce au mâncat la Restaurantul Lobogo din Băile Homorod, județul Harghita, adulții cât și cei trei copiii care îi însoțeau au început să acuze stări de rău. Fiind în drum spre București, aceștia au fost nevoiți să oprească la spitalul din Rupea, județul Brașov, acolo unde au primit îngrijiri medicale.

În urma celor întâmplate, comisarii din cadrul CJPC Harghita și CJPC Brașov au dispus efectuarea unui control în restaurantul în care cele trei familii au făcut popas. Inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave, au închis locația și au aplicat amenzi.

Inspectorii ANPC au descoperit alimente depozitate necorespunzător. lipsa etichetelor cu elemente de identificare, condiții neigienice în blocul alimentar și lipsa afișării informațiilor obligatorii. S-a dispus oprirea temporară a restaurantului până la remedierea problemelor, iar patronii localului au fost sancționați cu amenzi în valoare de 30.000 de lei.

În urma verificărilor, s-au constatat următoarele neconformități:

Depozitarea necorespunzătoare a preparatelor culinare finite – Nu au fost respectate temperaturile de păstrare pentru anumite produse alimentare, precum piureul de cartofi, cartofii la cuptor, tocănița de văcuță, mămăliga, gulașul, clătitele și prăjiturile, punându-se astfel în pericol siguranța alimentară.

Lipsa etichetelor cu elemente de identificare – Unele produse alimentare din unitate nu erau corect etichetate, fapt ce îngreuna verificarea trasabilității acestora. Printre produsele fără etichetare corespunzătoare s-au identificat șunca, ciolanul, carnea de vită, ceafa de porc și păstrăvul.

  • Ai teren sau casă fără acte actualizate? Ce trebuie să faci pentru a evita problemele legate de dreptul de proprietate
  • Sărbătoare în calendarul ortodox pe 25 august
  • Coincidență tragică în Bucegi
  • Vezi cele mai noi si interesante stiri
  • Bolile reumatologice eligibile pentru handicap permanent. Care sunt criteriile stabilite
  • Amețeala nu apare doar din cauza oboselii sau anemiei. Șapte probleme de sănătate pe care le poate ascunde acest simptom
  • Ceaiul care ajută la reglarea tiroidei și menținerea greutății. Eficiența depinde de ora la care îl bei — iată programul optim
  • Vezi aici cele mai noi și mai interesante știri!

Utilizarea instrumentarului neprofesional – Au fost identificate deficiențe la echipamentele din bucătărie, inclusiv utilizarea cuțitelor cu nituri, care nu respectă normele de igienă și siguranță.

Condiții neigienice în blocul alimentar – S-au găsit coșuri de gunoi fără capac, ceea ce reprezenta un risc pentru menținerea unui mediu igienic adecvat.

Lipsa afișării informațiilor obligatorii – Nu erau afișate informațiile referitoare la substanțele cu potențial alergen, conform reglementărilor în vigoare (Regulamentul 1169/2011), precum și valorile nutriționale ale produselor.

Ca urmare a acestor deficiențe, s-a dispus oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea tuturor neconformităților identificate și s-au aplicat amenzi contravenționale în valoare de 30.000 lei.

CJPC Harghita continuă să monitorizeze activitatea restaurantului și îndeamnă operatorii economici să respecte cu strictețe reglementările în vigoare, pentru siguranța și sănătatea consumatorilor.

ShareTweet
Urmatorul Articol

Poza din Dubai cu Gabriela Cristea care i-a revoltat pe fani. Cum a apărut: „Ce penibili pot fi!”

Fără categorie

Tragedie la Spitalul Universitar din București. Un medic rezident de 28 de ani a murit. Mesajul transmis de Alexandru Rogobete

Citeste mai multDetails
Fără categorie

Răsturnare de situație în cazul lui Dominic Fritz

Citeste mai multDetails
Diverse

Ceaiul care ajută la reglarea tiroidei și menținerea greutății. Eficiența depinde de ora la care îl bei — iată programul optim

Citeste mai multDetails
Actualitate

Amețeala nu apare doar din cauza oboselii sau anemiei. Șapte probleme de sănătate pe care le poate ascunde acest simptom

Citeste mai multDetails
Actualitate

Bolile reumatologice eligibile pentru handicap permanent. Care sunt criteriile stabilite

Citeste mai multDetails
Actualitate

Lovitură pentru șoferii pensionari! Noi reguli stricte la permisul auto

Citeste mai multDetails
Actualitate

Noi reguli pentru pensionari: schimbări la retragerile de numerar de la bancomat

Citeste mai multDetails
Actualitate

Schimbări majore pentru persoanele cu dizabilități – noi criterii de stabilire a gradului de handicap

Citeste mai multDetails
Actualitate

Adio permis de conducere! Noua lege adoptată schimbă radical regulile pentru șoferii din România – află dacă te numeri printre cei afectați

Citeste mai multDetails
Actualitate

Leguma care reduce colesterolul rău în doar două luni, fără medicamente – are efecte mai puternice gătită decât crudă

Citeste mai multDetails
ROL.ro

© 2026 DailyNews.ro | Contact

  • cyber3.ai
  • cyber3.app
  • fasterup.com
  • ortodoxia.me

  • Contact
  • Termeni si Conditii
  • Privacy Statement (EU)
  • Cookie Policy (EU)
  • ANPC

Urmariti-ne

Nici un rezultat
Toate rezultatele
  • Prima pagină
  • Actualitate
  • Societate
  • Timp Liber
  • Internațional
Contactați-ne

© 2026 DailyNews.ro | Contact