Noaptea de Sfântul Andrei (29-30 noiembrie) este considerată de mulți echivalentul Halloween-ului românesc, datorită mai multor tradiții și superstiții legate de sărbătoarea Sfântului Andrei.
Sfântul Andrei a fost numit și „Apostolul Lupilor”, în amintirea prezenţei pe teritoriul geto-dacilor, al căror simbol era lupul. Se spune că în noaptea de Sfântul Andrei, lupii încep să vorbească cu grai de om, iar bariera dintre viață și moarte slăbește, astfel că strigoii și moroii încep să umble pe pământ, în locurile pe care le vizitau când erau în viață.
Superstiţiile din bătrâni arată că, pentru a te proteja împotriva lupilor şi să nu-i aduci în apropierea casei şi gospodăriei, e bine să nu îţi piepteni părul, să nu torci, să nu faci curat în casă şi grajd şi să nu dai gunoiul afară.
Astfel, în noaptea Sfântului Andrei, „umblă strigoii” să fure „mana vacilor”, „minţile oamenilor” şi „rodul livezilor”. Strigoii sunt spirite ale celor morţi, care, din diverse motive, n-au mai ajuns pe tărâmul de dincolo.
În această noapte, aceste spirite devin periculoase, distrugătoare, aducând calamităţi, boli şi nefericire. În aceste condiţii, usturoiul este folosit pentru apărarea gospodăriei – uşile şi ferestrele casei, grajdurile, coteţele erau unse cu usturoi zdrobit pentru a preveni pătrunderea duhurilor rele sau se atârnau cununi împletite de usturoi.
Pentru români, numele Apostolului Andrei este legat de lupi. Se spune că acest nume – Apostolul Lupilor – derivă din vechea denumire a dacilor, daoi, (lupi), dar și de la simbolul lor – lupul. Lupul era chiar un simbol al sanctuarelor Daciei.
Legendele spun că acest animal a fost alaturi de daci la căderea Sarmizegetusei și că cel care era căpetenia lupilor l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Dobrogei spre peștera care i-a fost adăpost.
Sfântul Andrei, înainte de a deveni ucenic al lui Hristos, a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dorința de a-L urma pe Hristos se naște în el, în momentul în care Sfântul Ioan rostește cuvintele: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29).
Scriptura îl descoperă pe Andrei la înmulțirea pâinilor și a peștilor (Ioan 6, 8-9) și după învierea lui Lazar când, împreună cu Filip, îi spune lui Hristos că niște elini, veniți în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Paștelui Iudaic, doresc să-L vadă (Ioan 12, 20 – 22).
Supersiții și tradiții de Sfântul Andrei
Tot în noaptea Sfântului Andrei se poate prevedea cât de rodnice vor fi livezile şi ogoarele. Oamenii aduc în casă crenguţe de vişin, le pun în apă şi, dacă înfloresc până la Crăciun, vor avea un an bogat.
Un alt mijloc este semănarea de grâu în mici vase sau folosirea a 12 cepe (pentru cele 12 luni ale anului) lăsate în pod până la Crăciun – cele stricate sunt semn de lună ploioasă, cele încolţite sunt semn de bogăţie.
Fetele care vor să-şi afle ursitul ascund sub pernă busuioc sfinţit, astfel încât chipul acestuia să le apară în vis, apelează la „făcutul cu ulcica”. Ele folosesc un vas nou de lut, cărbuni încinşi şi incantaţii magice, sau, la miezul nopţii, se uită într-un pahar cu apă „neîncepută”, aşezat pe cenuşă, în care lasă să cadă o verighetă sfinţită. În unele zone ale țării , se crede că ursitul se poate vedea dacă fata se aşază goală între două oglinzi, cu o lumânare în mână.
Prin alte părţi este obiceiul ca fetele de măritat să facă o turtă subţire ca o plăcintă din făină de grâu, foarte sărată denumită Turtuca de Andrei, pe care o mănâncă la culcare. Băiatul pe care-l visează că le aduce apă ca să le astâmpere setea se crede că este viitorul lor soţ.
